Dinamica si calitatea investitiilor
Data: 1-15 mai 2017 2017
Datele oficiale referitoare la execuţia bugetară pe primul trimestru al anului în curs confirmă că, la capitolul investiţii publice, rezultatele s-au situat cu 20% sub nivelul înregistrat în perioada similară din 2016. Acest fapt explică, în bună măsură, analizele şi propunerile de măsuri îndreptate spre redresarea acestei situaţii. În centrul atenţiei se află necesitatea ca fondurile alocate în acest an pentru investiţii publice - aproape 40 miliarde lei - să fie direcţionate spre obiective prioritare cum sunt cele destinate infrastructurii rutiere şi feroviare şi stimulării firmelor în vederea promovării pe scară mai largă a proceselor inovative. În acest sens, prezintă un interes deosebit recentele evaluări ale prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, referitoare la stările de fapt şi perspectivele procesului investiţional în prezent şi pe termen mediu. Ideea centrală constă în dependenţa procesului investiţional de încrederea populaţiei în banii economisiţi în comparaţie cu preferinţa deţinerii de lichidităţi. În acest sens, se constată o creştere a rolului primului factor şi o diminuare treptată a celui de-al doilea. Resursele necesare pentru accelerarea procesului investiţional se prefigurează la nivelul de 45 miliarde euro, ceea ce indică atingerea performanţei din anul 2007, premergător declanşării crizei în economia românească. Reamintim că, în anul 2008, investiţiile au atins valoarea de 55 miliarde euro.
O cale principală pentru finanţarea investiţiilor o constituie creşterea semnificativă a creditelor bancare destinate firmelor. Evoluţiile din prima parte a anului indică o deschidere a principalelor bănci spre finanţarea investiţiilor în economia reală. În această privinţă, se anticipează îmbunătăţirea calitativă a creditării, în sensul orientării celor mai importante fonduri spre industria prelucrătoare, o atenţie specială acordându-se firmelor cu un nivel tehnologic pe segmentul mediu-ridicat, deoarece acestea au o pondere importantă în totalul entităţilor economico-sociale din ţara noastră. Potrivit prim-viceguvernatorului BNR, investiţiile publice - al căror volum este condiţionat şi de îmbunătăţirea gradului de accesare a fondurilor europene - pot şi trebuie să aibă rolul principal în asigurarea comenzilor pentru un număr tot mai mare de firme private, ceea ce, incontestabil, va avea un efect pozitiv asupra dinamicii produsului intern brut.
Alte articole



