A fost lansat Ape Rider, un sistem inovator de „bike sharing“, fara statii de parcare fizice
Data: 1 – 15 mai 2018 2018
Atelierele Pegas au lansat cel mai inovativ sistem de bike sharing din România, Ape Rider powered by Pegas, un sistem de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă și fără stații de parcare predefinite, urmând astfel trendul global de smart bike sharing. Investiția se ridică la 3 milioane de euro, care însumează producția de biciclete speciale pentru bike sharing, aplicația de software, sistemul antifurt integrat, costurile cu echipa de proiect și logistica aferentă proiectului Ape Rider.
Aplicația Ape Rider este disponibilă în acest moment în Google Play și App Store, iar utilizarea ei este intuitivă. După instalarea propriu-zisă, este nevoie de înregistrarea utilizatorului cu card bancar, după care se blochează suma de 69 lei pentru eventualele daune, sumă care se restituie în momentul în care se renunță la aplicație. În pasul următor, o hartă a bicicletelor disponibile și a parcărilor virtuale se încarcă pe telefon, astfel găsirea unei biciclete Ape Rider fiind facilă. „În acest moment al proiectului, am creat o serie de parcări virtuale Ape Rider unde poți parca bicicleta. Dacă se depășește linia de parcare virtuală, nu se oprește plata. Costurile sunt de 1,9 lei pentru 30 de minute. Deblocarea bicicletei se face prin scanarea codului QR care se găsește disponibil pe bicicletă, iar încheierea cursei se face prin închiderea manuală a sistemului de securizare aflat la roata din spate. Un alt feature al aplicației este că îți poți rezerva cea mai apropiată bicicletă Ape Rider, blocând astfel împrumutul ei de către altă persoană", se precizează într-un comunicat al companiei.
„Ne așteptăm ca până la sfârșitul anului să avem peste 100 000 de utilizatori Ape Rider. Cu siguranță, serviciul de smart bike sharing Ape Rider powered by Pegas va rezolva o problemă majoră de mobilitate urbană, așadar estimăm ca numărul de utilizatori, cel puțin pentru București, să crească rapid, mai ales dacă ne raportăm la numărul de locuitori ai Bucureștiului și la numărul de navetiști care fac naveta din zonele limitrofe către centrul orașului", a subliniat Andrei Botescu, co-fondator Atelierele Pegas, programul Ape Rider.
În acest moment, 2000 de biciclete vor fi disponibile prin sistemul propus de Ape Rider, în funcție de cerere urmând ca numărul acestora să fie suplimentat pentru București și apoi pentru restul țării. Cele 2000 de biciclete sunt monitorizate prin GPS, ceea ce înseamnă că în orice moment știm unde se află fizic oricare dintre ele. De asemenea, toate bicicletele sunt dotate cu senzori de mișcare, principalul atribut al sistemului antifurt. „Cu privire la monitorizarea și securizarea bicicletelor Ape Rider, noi suntem 100% pozitivi că un serviciu care face bine comunității nu poate fi decât benefic pentru toate părțile, iar experiența celorlalți furnizori de smart bike sharing dockless ne încurajează că acestea sunt bicicletele viitorului. Lucrăm deja cu instituțiile statului pentru a avea acest program cât mai eficient posibil și pariem pe tehnologie: monitorizarea în timp real este o unealtă incredibilă care atât teoretic, cât și practic, oferă absolut toate informațiile", a adăugat Andrei Botescu.
Sistemul de dockless bike sharing este o inovație pe piața globală, unde a devenit rapid mijlocul de transport alternativ preferat datorită disponibilității și proximității bicicletelor pentru închiriat, acesta fiind atu-ul principal pentru creșterea organică rapidă a acestui serviciu. Sistemul a ajuns și în Europa, iar Bucureștiul se află în primele zece orașe europene care se aliniază la acest trend global dedicat sistemelor alternative de transport, non-invazive pentru orașe și natură.
Alte articole


