„Modelul Leonardo da Vinci“
Data: 1-15 mai 2019 2019
În anul 2018, la Florența, s-au inaugurat manifestările care au marcat 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, cu expunerea publică a unuia dintre prețioasele manuscrise ale maestrului renascentist, Codex Leicester. Acesta este un manuscris de 72 de pagini expus în mod excepţional, cu acordul actualului proprietar, miliardarul Bill Gates. Elaborat între 1506 și 1508, scris de la dreapta la stânga (pentru a fi citit în oglindă) și având 360 de desene. Codexul conține o parte din cercetările lui da Vinci legate de apă și astronomie, împreună cu observații, gânduri, intuiții și inspirații. Alături de aceste însemnări care dovedesc un mod organizat de abordare a activităților de zi cu zi, Leonardo păstra un echilibru optim între timpul de muncă concentrată și cel de relaxare/incubare, fiind un fin observator al fenomenelor și al celor care îl înconjurau. Un mod de lucru recomandat profesioniștilor pentru a-și îmbunătăţi nu numai munca lor, ci și a celor pe care îi antrenează și îi educă. O instalație multimedia permite cercetarea de către vizitatori a tuturor paginilor Codexului, care este protejat de o vitrină de sticlă groasă. Manifestările au culminat pe 2 mai 2019, ziua în care s-a comemorat moartea celebrului „om al Renașterii".
Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor, Leonardo da Vinci este considerat, adesea, cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii. Geniul său creator și spiritul lui inventiv și-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci și cu o imaginație fără precedent în istorie.
În perioada 2006 - 2007, European Universities Association (EUA) a inițiat un proiect (la care am participat ca reprezentant al Universității Gheorghe Asachi din Iași) denumit Creativity in Higher Education, cofinanțat prin Programul Socrates, pentru o înțelegere mai bună a fenomenului și pentru a răspunde la întrebarea cum ar putea contribui creativitatea la consolidarea educației superioare în Europa. În acest proiect, termenul de creativitate a fost folosit într-un sens mai larg pentru a include toate disciplinele, inclusiv arta. De aceea, nu întâmplător la una dintre întâlnirile din cadrul proiectului tema discutată a fost Modelul Leonardo.
Analiza acestui model devine mai actuală ca oricând atunci când ne interesează stimularea procesului creativ ca rezultat al interacțiunilor inter-, trans- și multidisciplinare, precum și revenirea la simbioza disciplinelor științifice cu cele umaniste. Un exemplu practic în acest sens îl constituie afirmația lui Steve Jobs: „Cred că marii artiști și marii ingineri se aseamănă, prin aceea ca fiecare dintre ei are dorința de a se exprima. De fapt, unii dintre oamenii care au lucrat la primul Mac erau poeți și muzicieni. În anii 1970, calculatoarele au devenit un mod prin care oamenii își puteau exprima creativitatea. Marii artiști, precum Leonardo da Vinci și Michelangelo, erau mari și în știință. Michelangelo știa multe și despre exploatarea pietrei, nu doar cum să o sculpteze". (Walter Isaacson - Steve Jobs - Biografia autorizată, 2012, Editura Elefant, București). Un alt exemplu se referă la secretul zâmbetului engimatic din tablourile lui Leonardo da Vinci. Astfel, un studiu efectuat recent de cercetătorii britanici de la Universitățile Sheffield Hallam și Sanderland dezvăluie misterul „zâmbetului ce nu poate fi descifrat" al personajelor feminine din picturile celebrului artist renascentist. Aceștia susțin ca au descoperit în La Bella Principessa, pictată de Leonardo da Vinci înainte să finalizeze Mona Lisa la sfârșitul secolului al XV-lea, un truc inteligent folosit de maestrul italian. Astfel, printr-o modalitate specifică de combinare a culorilor, realizată pentru a înșela vederea periferică a privitorului, forma gurii femeii din tablou pare să se modifice în funcție de unghiul din care este observată. Atunci când este privită direct, linia gurii personajului din pictură este orientată în jos, dar, întrucât ochii privitorului se îndreaptă apoi imediat în alte direcții, colțurile gurii acesteia par că urmează o linie ascendentă, creând un zâmbet ce poate fi observat doar indirect, din lateral. Tehnica se numește sfumato și poate fi observată atât în portretul Mona Lisa, cât și în La Bella Principessa, o asemenea metodă fiind utilizată și de alți artiști ai vremii, însă niciunul n-a atins nivelul de măiestrie al lui Leonardo da Vinci.
Leonardo a conștientizat existența unei strânse corelații între cercetarea fundamentală și cea aplicativă. El afirma: „Știința care nu leagă, într-un fel sau altul, teoria de practică, este searbădă și fără viață! Dar este tot atât de adevărat că cel ce se îndrăgostește de practică fără să țină seama de teorie este ca învingătorul ce se urcă pe o corabie, fără cârmă sau busolă, și pornește fără să știe încotro merge. Nicio cercetare omenească nu poate fi cu adevărat științifică dacă nu trece prin demonstrația matematică. Dar știința și practica nu pot opera una fără cealaltă, «căci știința este căpitanul, iar practica - soldații»".
În prezent, aplicarea sistemului de credite transferabile în învățământul superior permite ca în oferta educațională să se introducă, alături de disciplinele științifice, și unele discipline umaniste care pot stimula și îmbunătăți creativitatea.