Norme actualizate privind calitatea aerului la nivel european
Data: 1-15 mai 2024
Parlamentul European (PE) a adoptat recent acordul politic provizoriu la care s-a ajuns cu țările UE privind noi măsuri de îmbunătățire a calității aerului în UE, astfel încât acesta să nu mai fie dăunător sănătății umane, ecosistemelor naturale și biodiversității. Potrivit unui comunicat al Legislativului comunitar, noile norme stabilesc limite și valori-țintă mai stricte pentru 2030 pentru poluanții cu impact grav asupra sănătății umane, inclusiv particulele în suspensie (PM2,5, PM10), NO2 (dioxid de azot) și SO2 (dioxid de sulf). Statele membre pot solicita ca termenul pentru 2030 să fie amânat cu până la zece ani, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
Credit foto: www.freepik.com
Dacă noile norme naționale sunt încălcate, persoanele afectate de poluarea aerului vor putea deschide acțiuni în instanță, iar cetățenii vor putea primi despăgubiri în cazul în care sănătatea lor a fost deteriorată.
De asemenea, vor fi create mai multe puncte de prelevare a calității aerului în orașe, iar indicii de calitate a aerului vor deveni comparabili, clari și puși la dispoziția publicului în întreaga UE.
„Prin actualizarea standardelor de calitate a aerului, dintre care unele au fost stabilite cu aproape două decenii în urmă, poluarea va fi redusă la jumătate în întreaga UE, deschizând calea pentru un viitor mai sănătos și mai sustenabil. Datorită PE, normele actualizate îmbunătățesc monitorizarea calității aerului și protejează mai eficient grupurile vulnerabile. Este o victorie semnificativă în angajamentul nostru continuu de a asigura un mediu mai sigur și mai curat pentru toți europenii", a afirmat raportorul Javi López.
Legea trebuie să fie adoptată și de Consiliu, înainte să fie publicată în Jurnalul Oficial al UE și să intre în vigoare 20 de zile mai târziu. Țările UE vor avea apoi la dispoziție doi ani pentru a aplica noile norme.
Potrivit statisticilor, poluarea atmosferică continuă să fie principala cauză de deces prematur în UE, cu aproximativ
300 000 de decese pe an. În octombrie 2022, Comisia a propus o revizuire a normelor UE privind calitatea aerului, cu obiective mai ambițioase pentru 2030, în vederea atingerii obiectivului de a reduce la zero poluarea până în 2050.
Alte articole



