Industria aeronautica, in cautare de ingineri
Data: 16 - 30 iunie 2012
Industria aeronautica intampina dificultati in a gasi inginerii de care are nevoie pentru a putea face fata cererii pentru 20 000 de avioane in urmatorii 20 de ani. Intre cei mai afectati constructori sunt gigantii Boeing si Airbus, care nu gasesc solutii pentru a acoperi necesarul de personal cu inalta calificare. S-a ajuns la aceasta situatie odata cu cresterea masiva a numarului de calatori. Potrivit unor reprezentanti ai companiilor din domeniu, doar 9000 din cele 12 000 de posturi disponibile anul trecut in sectorul aeronautic din Europa au putut fi acoperite. Situatia este similara si pe celalalt mal al Atlanticului. „Cu 72 000 - 74 000 de absolventi pe an in SUA, tot nu avem suficienti ingineri care sa satisfaca necesitatile pe care le preconizam in industrie in general si in industria aeronautica in special“, a declarat pentru AFP Rick Stephens, vicepresedinte de resurse umane la Boeing.
Constructorii aeronautici americani, dar si cei europeni colaboreaza tot mai mult cu scolile si universitatile de profil pentru a atrage suficient personal care sa acopere nevoile viitoare ale industriei. In plus, Airbus si grupul brazilian Embraer, al treilea constructor aeronautic mondial, au propriile lor scoli. „Avem un program care se bucura de succes prin care atragem tineri care nu au posibilitatea de a merge la universitate, ii formam si apoi ii lansam pe piata“, a declarat presedintele Embraer Aviation Europe, Luiz Fuchs. Constructorii aeroanautici incearca, de asemenea, sa promoveze imaginea inginerului. De exemplu, directorul Eurocopter, Lutz Bertling, tine conferinte in universitati pentru a-i atrage pe studenti.