Zile de primavara muzicala cu Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea“
Data: 1 - 15 mai 2015
Toti melomanii, admiratori ai Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea, au asteptat cu fireasca nerabdare concertele din aceasta primavara, care au marcat cea de-a 59 stagiune permanenta a prestigioasei formatiuni muzicale. Primul concert a avut loc in Sala Mare a Ateneului Roman. Solista, Cristina Anghelescu, o mare violonista a scenei romanesti, li nu numai, s-a aflat la a treia participare solistica pe aceasta scena impreuna cu ansamblul inginerilor, aducand din nou girul sau unei frumoase colaborari care a inceput in anii ’95, cu ocazia concertelor sustinute in Germania si Romania, ca solista a orchestrelor reunite ale inginerilor romani si studentilor Universitatii Tehnice din Darmstadt. Cristina Anghelescu s-a bucurat si de pretuirea fostului ambasador al Romaniei in Statele Unite ale Americii, ing. Nicolae M. Nicolae, la vremea aceea membru al orchestrei, care i-a imprumutat solistei pe o durata mai indelungata valoroasa sa vioara, Lorenzo Sturioni 1751, cu care aceasta a participat la mai multe concursuri internationale. De aceasta data, violonista a interpretat concertul nr. 1, in mi minor de Felix Mendelssohn, una dintre cele mai iubite lucrari din literatura violonistica. Este o capodopera care imbina intr-un chip stralucit virtuozitatea cu lirismul rafinat.
Programul a mai cuprins capodopere ale Romantismului de inceput. Uvertura operei Freisch?tz de Weber si Simfonia a opta, in si minor, „Neterminata“ a lui Franz Schubert au dat, inca odata, masura valorii artistice a orchestrei. Astfel, spectacolul prezentat de Orchestra Inginerilor sub conducerea dirijorului Andrei Iliescu a fost unul remarcabil din toate punctele de vedere. Apreciem si tinuta programului de sala care - prin continut si prezentare grafica - a atestat, o data in plus, atentia speciala cu care ansamblul isi pregateste aparitia in fata publicului sau. A fost remarcata emotia cu care membrii orchestrei au cinstit, in acest program, memoria maestrului Petru Ghenghea - fondatorul si primul ei dirijor care, la 28 martie, ar fi implinit 102 ani.
xxx
Cateva saptamani mai tarziu, o formatie de camera a Orchestrei Inginerilor a fost invitata sa sustina un program muzical in Aula Bibliotecii Centrale Universitare cu prilejul implinirii a 80 de ani de existenta a Academiei Oamenilor de Stiinta. Programul i-a avut ca solisti pe Ileana Ionesti in Vara si pe Mihai Perciun in Primavara - concertele de vioara ale lui Antonio Vivaldi, din ciclul Anotimpurile - prestatii artistice bine primite de elita stiintei romanesti aflata in sala. Au mai fost prezentate lucrari de Mozart, Sostakovici si, intr-o alta sectiune muzicala, Gardel, Piazzola si Iosif Ivanovici.
xxx
La randul lui, concertul de Paste, de la Biserica Luterana, a inclus lucrari noi in repertoriul orchestrei. Soprana Veronica Anusca a fost solista lucrarii Vocalise nr. 14 de Serghei Rahmaninov si a piesei Siciliana de J.S. Bach, remarcandu-se atat buna tehnica vocala, cat si o sensibilitatea speciala. Requiem pentru trei violoncele de David Popper este o lucrare care s-a executat in premiera in tara cu acompaniament de orchestra de camera. Solistii violoncelisti, Emilia David, Iulia Gabriela Olteanu si Teodor Chircu au avut o prestatie deosebita in care fiecare voce instrumentala a fost perfect conturata pastrandu-se, in acelasi timp, intr-o unitate stilistica de mare sensibilitate. Programul a mai cuprins lucrarile orchestrale Antract nr. 3 din Rosamunda de Franz Schubert, Salut d’amour de Edward Elgar si s-a incheiat cu Simfonia nr. 30, in do major, Allelujah, de Joseph Haydn, ceea ce a generat o stare speciala a publicului care s-a manifestat, cu multa caldura, la sfarsitul concertului.
xxx
Au fost, toate acestea, si prilejuri in care cei prezenti si-au exprimat cu caldura aprecierile pe care dirijorul orchestrei, Andrei Iliescu, le merita pe deplin. Dincolo de eleganta tinutei sale scenice si preciziei cu care conduce orchestra, Andrei Iliescu are marele merit pentru nivelul artistic etalat de orchestra, care creste cu fiecare aparitie, fapt remarcat si de artistii instrumentisti profesionisti care colaboreaza de atatia ani cu ansamblul inginerilor. Este meritoriu si faptul ca dirijorul reuseste sa mentina o tensiune artistica pozitiva pentru intregul ansamblu prin realizarea unor programe muzicale atragatoare, care starnesc interesul artistilor ingineri. Felicitari intregului colectiv orchestral pentru reusitele depline si de la inceputul acestei primaveri, transmitand, din nou, intreaga admiratie pentru pasiunea pusa in slujba muzicii.