Ultima boema bucuresteana (1964-1976) urmata de Portrete de boemi

DESPRE CARTE

Boema ca antidot la dezumanizare

Se vorbeste adesea la noi despre «deschiderea» de dupa venirea la putere a lui Ceausescu. O perioada de respiratie cam de un deceniu intre doua treceri de buldozer peste tara. Ridicarea talpii de pe pedala politico-ideologica ar fi adus, se spune, bunastare diplomatica, economica si sociala, ingaduind si o renastere culturala, pe langa speranta difuza a intoarcerii la o oarecare normalitate. Istoria oficiala si studiul documentelor o confirma. In volumele de memorii si amintiri se gasesc, citate cu nostalgie, locuri de placuta petrecere a timpului in Bucuresti, amintirea tarafurilor, a presei straine de la chioscuri si a magazinelor care aveau ce vinde.

Cartea lui Mihai Neagu Basarab lumineaza brusc un fenomen esential dar inca nelamurit al acelei epoci: boema. Iar fenomenul apare, la fel de brusc, legat de decretul care a eliberat din inchisori cohorte de prizonieri politici, multi dintre ei fosti oameni cu functii si cu carte, cu morala si maniere, cu demnitate si umor. Greu de cazat fizic si profesional, «fostii» au iradiat insa bagajul lor de caracter si experienta in lumea care fusese nu doar rasturnata si naucita, ci si nivelata, cu o brutalitate organizata, in douazeci de ani. Printre multii conationali care isi doreau deja sincer sa fie plati, neutri, oarecare, ca sa nu atraga atentia - evident, rauvoitoare - a nimanui, cei care se singularizau de bunavoie - prin destin dar si prin optiune proprie sau prin simpla lor incapacitate de a mima macar o stima indiferenta pentru regimul imbecililor gravi si cruzi - constituiau o lume aparte: lipsita de sansa de a da vreun erou «exemplar» in socialismul romanesc, suportand sa fie tolerata, evitand pe cat posibil sa fie instrumentata, supravietuind cu aparente onirice/retard-inofensive si cultivandu-si marja de libertate atat cat sa evite conflictul cu puterea. Cateva serii de intelectuali si artisti isi incepeau astfel dupa 1964 negocierea inevitabila a compromisului intru salvarea sufletului. Varstnicii dar si tinerii care isi alegeau dintre «boemi» magistrii invatau, de asemenea, sa depisteze si sa imbrobodeasca pana la imprietenire durabila personajele «cu cifru» (cu misie, cu asterisc, cu sertar dublu, cu cheita, cu zurgalai...) pe care «aparatul», mereu ingrijorat de eventuale focare de rascoala, le strecura de veghe printre acesti semi- sau sfertomarginali care, de regula, beau si vorbeau prea mult.

Avem mare noroc cu Mihai Neagu Basarab ca autor al acestei disertatii despre boema si cateva dintre figurile ei! Doctor, exceland in bolile mintii, dar si medic curant pret de decenii al multor boemi faimosi, cufundat in istoria medicinii, pe care a si predat-o, precum si cunoscator in alte istorii ale lumii vii exo- si esoterice, de cativa ani director al Bibliotecii Romane de la Freiburg (tezaurul exilului scris al romanilor), iata un scriitor curios si treaz, iubitor de oameni si de arta, care nu s-a temut sa frecventeze boema anilor ’60-’70, fara a face parte din ea, fiind mai mereu inauntrul si in afara ei in acelasi timp. Cu aceeasi naturalete ne teoretizeaza in volum boema franceza (standardul clasic), simulacrele ei de aiurea si incepaturile interbelice ale boemei romanesti, dar ne si deseneaza in detaliu peisajul si persoanele «ultimei boeme bucurestene». Intalnim astfel nume foarte cunoscute, ca Petre ?utea (fireste, nici comunist, nici legionar, ci mintos de gradul zero), alaturi de cvasinecunoscutul Dan Boita (maestru nescolit la desen si stomatolog de performanta), dar si un pe nedrept uitat Oscar Lemnaru, un zgomotos Niculai Georgescu sau un autonom ciudat ca Decebal Nitulescu, un dramaturg adorat doar de unii, ca Teodor Mazilu, sau un reporter-prozator apreciat de toti, ca Monciu-Sudinski s.a.m.d. Printre portretele amanuntite trec, cu anecdotele si focurile lor de artificii, Gheorghe Dinica, Tascu Gheorghiu, Ion Barbu, Miron Radu Paraschivescu, Ion Vinea, Pastorel Teodoreanu, Mircea Popa, Mihai Cismaru etc., etc., etc.

Galeria personajelor marcate de talent-tupeu-temeritate-tarnoseala-tavalug ne provoaca voluntar la reflectie pe marginea valorilor si imposturii care au format si malformat spatiul public autohton zeci de ani. Involuntar, ni se relativizeaza imaginea preformatata despre boemi, caci punerea sub lupa a oricarei vieti, cercetarea ei in intimitate, tentativa de a dezghioca motivatii pe care subiectul insusi le ignora pulverizeaza rezumatul utilitar de la taifasuri sau articolul sec din dictionar. Mai mult, Mihai Neagu Basarab pune si toate intrebarile incomode din preajma distinctiei traditionale intre modul de a fi «artist» si «opera» ca unica garantie acceptata a statutului de artist - cu alte cuvinte, in plasa conditionarilor in care traieste omul concret, cat gest vital onest si cata opera mare poate el face ca sa ramana deopotriva in adevar si in arta?

Medicul si scriitorul Neagu Basarab plaseaza in text, sub aparenta unor digresiuni nevinovate, indoielile sale indreptatite in privinta intelepciunii castigate de umanitate cu trecerea ei prin seculi. Ce soi de civilizatie o fi cu adevarat superioara altora? E mai fericita si mai durabila societatea asezata pe cifre crescatoare si multa ordine sau cea in care cumsecadenia (uitare, mila, intrajutorare...) si-a pastrat un locsor? Sa fie disparitia boemei un semn bun pentru mersul Europei in general si al Romaniei in special?

Caci «boema» nu e un fenomen colateral, intelegem pe masura ce inaintam intr-o carte gratioasa si usoara la vedere, ci un fel de tainica secretie morala si spirituala a grupurilor omenesti. E chiar straniu ca nu ne-am dat seama de asta pana acum...

Adina Keneres

Boema evoca de obicei o imagine romantica despre «viata de artist». Imaginea realista a boemei e mai degraba o tesatura deasa de politici, traditii locale, negocieri intre grupuri sociale, razboaie intre impostura culturala si gloria pe merit. Sa fie boemii oameni prea slabi intr-o lume dura sau prea tari pentru o societate nivelata?

«De ce a reaparut boema bucuresteana in 1964? Motivul prin­cipal l-a constituit amnistierea detinutilor politici, sute de mii, care reprezentau in sanul poporului roman de atunci o masa ca de minereu aurifer imbogatit fata de restul populatiei, mai adaptata la socialism, cu credinta mai putin antrenata, in libertatea iluzorie „de afara“. Nici nu se punea prea insistent problema caracterului ambiguu al libertatii, toti romanii stiau ca-n puscarie e mai rau decat „acasa“, oricat de rau ar fi fost „acasa“. Printre zecile de mii de detinuti politici eliberati in Bucuresti erau cateva mii de intelectuali si artisti remarcabili, poeti, fosti profesori universitari, fosti ziaristi faimosi, care, vrand-nevrand, au devenit boemi, siliti sa locuiasca in mici ca­mere mansardate sau in subsoluri in care altadata isi dusesera zilele poate chiar servitorii lor. Ciudat este faptul ca preferau trei metri patrati pe strada Brezoianu la subsol unei garsoniere de 18 metri patrati, cu dus si bucatarie, in Balta Alba, unde se simteau, printre fostii copii de fosti tarani semiurbanizati, ca in­tr-un ghetou siberian.»

CUPRINS

Ultima boema bucuresteana (1964-1976) 7

Portrete de de boemi 119
Petre Tutea 120
Oscar Lemnaru 132
Pictorul Niculai Georgescu 142
Dan Boita 156
Pictorul Decebal Nitulescu 163

DESPRE AUTOR

Mihai Neagu Basarab (nascut in 1946 la Bucuresti) este medic si membru al Uniunii Scriitorilor din 1972. A absolvit Facultatea de Medicina Generala din Bucuresti in 1971, apoi s-a specializat in psihiatrie (1975-1978 - doctorat in stiinte medicale in 1977, medic primar psihiatru in 1990), iar la in­ceputul anilor ’80, in homeopatie si acupunctura.

Din 1973 a fost asistent universitar la catedra de Istoria medicinii si etica medicala la Universitatea « Carol Davila » din Capitala. Dupa mineriada din 1990 a plecat in Germania, unde si-a continuat activitatea, largindu-si campul de com­pe­ten­te medicale (medicina de urgenta, psihoterapie, medicina psi­ho­­somatica, diabet etc.). A publicat numeroase carti de medicina si popularizare a stiintei medicale (Medicina de voiaj, 150 de remedii homeopatice vegetale, Nevrozele si turismul, Pe urmele lui Victor Babes, Paracelsus, calatorie neintre­rup­ta...), a contribuit cu capitole la tratate de medicina publicate in Romania si in Germania (unde a tinut si cursuri de homeo­patie la Uni­versitatea din Freiburg, ca, de altfel, si la Basel, in Elvetia), a ingrijit editorial volume de documente ale unor personalitati din istoria medicinii romanesti si a colaborat la radio cu emisiuni pe teme de sanatate si igiena a vietii.

Dupa debutul cu proza SF din Scanteia tineretului in 1967, s-a ilustrat literar mai ales cu dramaturgie (cinci volume intre 1969 si 1985 - ultimul, La Gura leului, Editura Cartea Roma­neasca, premiat de Asociatia Scriitorilor din Bucuresti). A facut, de asemenea, traduceri si a avut rubrici permanente la un mare numar de reviste (Viata studenteasca, Amfiteatru, Astra, Fila­telia...). Dupa 1990 a scris in presa exilului (Vatra, Cu­vantul romanesc, Dorul...) si a prezentat lucrari stiintifice la congrese nationale si internationale, publicand in continuare volu­me de literatura si medicina.

Distins in 2016 de Academia Romana cu «Meritul acade­mic», este din 2017 membru de onoare al Academiei de Stiinte Medicale din Romania.

Presedinte al Academiei Germano-Romane din Baden-Baden, a fost ales in 2011 director al Bibliotecii Romane si al Institutului Roman de la Freiburg, unde editeaza in fiecare an un Buletin substantial.