Anul 2026 marchează aniversarea a 70 de ani de la înființarea Orchestrei Inginerilor „Petru Ghenghea”. În luna martie a anului 1956, în cadrul Institutului de Căi Ferate din București - una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ tehnic superior din țară, la vremea aceea - se înființa la inițiativa asist. univ. Petru Ghenghea, Orchestra Inginerilor. Primul concert al orchestrei a avut loc în Amfiteatrul Mare al Institutului din str. Mihail Moxa nr. 4-6, în luna octombrie a aceluiași an, marcând începutul stagiunilor muzicale care aveau să se desfășoare cu continuitate (cu excepția întreruperii forțate vremelnic pe timpul pandemiei de COVID, între anii 2020 și 2022) până în prezent. Maestrul Petru Ghenghea avea să devină liderul ansamblului și primul dirijor, rămânând la pupitru până la decesul său în 2006, an în care orchestra și-a adăugat la titulatura ei și numele celui care a fost mentorul atâtor generații de ingineri-muzicieni, și cel care i-a adus notorietatea.
Din anul 1998, la dorința Maestrului, conducerea artistică a fost preluată de Andrei Iliescu - care fusese timp de două decenii șeful de partidă al viorilor secunde a orchestrei sub conducerea mentorului său - dovedindu-se un fidel continuator al crezului Maestrului, acela de a face din ansamblul ingineresc o comunitate a tuturor celor care vor, având aleasa misiune ca membrii ansamblului să-și poată împlini pasiunea pentru muzica clasică și de a împărtăși rezultatele pregătirii lor în muzică, semenilor, iubitori ai Marii Muzici.
Program
Franz Schubert – Uvertura „în stil italian” în Do major, D. 591
Robert Schumann – Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 54
Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 55, „Eroica”
Dirijor Andrei Iliescu
Solist Viniciu Moroianu