Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Din 1919

Editura și Librăria AGIR

Lucrări tehnico-științifice pentru ingineri și specialiști: tratate, manuale inginerești, monografii, „Univers Ingineresc” și „Buletinul AGIR”; cărțile se găsesc la Librăria AGIR.

Editura AGIR și-a început activitatea în anul 1919, la puțin timp după înființarea Asociației Generale a Inginerilor din România.

Primele publicații ale Editurii AGIR tratau aspecte de mare interes pentru începuturile organizării instituționale și dezvoltării economice și industriale ale României Mari și încercau să ofere soluții pentru problemele cu care se confruntau guvernele și societatea românească. Multe dintre materialele publicate constituiau rapoarte înaintate oficialităților vremii sau expuneri publice prezentate cu diverse prilejuri de ingineri de frunte.

În perioada 1940–1950 au fost publicate și lucrări inginerești de mare valoare. Sunt binecunoscute: „Hütte” (traducere după ediția a 27-a germană), „Manualul inginerului mecanic”, „Manualul inginerului constructor”, „Manualul chimistului” ș.a.

După 1950, Editura AGIR a fost obligată să-și întrerupă activitatea, iar portofoliul său de lucrări, inclusiv „Lexiconul tehnic”, lucrare fundamentală apărută ulterior în 19 volume, a fost preluat de o editură de stat: Editura Tehnică.

În 1990, Editura AGIR a fost reînființată, publicând ziarul bilunar „Univers Ingineresc” și revista trimestrială „Buletinul AGIR”, iar din 1998 desfășoară și activitatea de pregătire editorială și publicare a cărților. La începutul anului 2000 a fost organizată și activitatea de difuzare, prin deschiderea la sediul AGIR din Bulevardul Dacia nr. 26, din București, a unei expoziții permanente de carte cu vânzare, Librăria AGIR, ale cărei rafturi găzduiesc lucrări apărute atât la Editura AGIR, cât și la alte edituri de prestigiu.

Sigla Editurii AGIR
Editura AGIRdin 1919 · reînființată în 1990

Persoane de contact

  • „Univers Ingineresc”redactor-șef ing. dipl. Alexandra Rizea
  • Editare cărți și „Buletinul AGIR”redactor-șef ing. dipl. Dan Bogdan
  • Librăria AGIRMihaela-Alina Radu
Publicațiile AGIR

Revistele Editurii AGIR

Toate publicațiile
Coperta Literar-ING
Supliment literar trimestrial

Literar-ING

Revista Cercului Scriitorilor Ingineri din AGIR, supliment al revistei Univers Ingineresc. Din 2013.

Cel mai nou: Anul 15, Nr. 53, 2026

Toate numerele

Programul editorial

Editura AGIR oferă inginerilor și altor specialiști lucrări tehnico-științifice de mare interes. Programul editorial este organizat pe serii și colecții tematice de mare actualitate, care abordează atât domeniile ingineriei electrice, mecanice, alimentare, a construcțiilor, a electronicii și comunicațiilor ș.a., cât și tematici din aria managementului, a terminologiei tehnico-științifice sau a istoriei științei și tehnicii. Sunt publicate, deopotrivă, tratate, manuale inginerești, monografii și lucrări de larg interes.

Editura AGIR realizează, de asemenea, cărți, reviste, buletine și alte publicații în regim de coeditare și colaborare, putând asigura și o gamă largă de servicii editoriale și tipografice, în condiții de calitate deosebite și la prețuri avantajoase.

Lucrările Editurii AGIR sunt codificate cu ISBN și asigură înscrierea creației tehnico-științifice în circuitul valoric național și internațional, precum și promovarea pe plan profesional a autorilor.

Pentru autori

Pentru a veni în sprijinul autorilor, Editura AGIR pune la dispoziția acestora norme detaliate de prezentare a manuscriselor.

Normele de prezentare a manuscriselor (PDF)
Din 2000

Librăria AGIR

La sediul AGIR din Bulevardul Dacia nr. 26, București, funcționează o expoziție permanentă de carte cu vânzare: Librăria AGIR. Rafturile ei găzduiesc lucrări apărute atât la Editura AGIR, cât și la alte edituri de prestigiu.

Cărțile se pot cumpăra la librărie sau se pot comanda online.

Librăria online

Vizitați librăria

Bd. Dacia nr. 26, sector 1, București
Luni–vineri, 9:00–17:00
Mihaela-Alina Radu
Vezi pe hartă
Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.