La un an de la trecerea în eternitate, comunitatea academică omagiază memoria prof. univ. em. dr. ing. DHC N.N. Antonescu, personalitate providențială a învățământului superior de petrol și gaze din România.
A fost un om de o mare noblețe sufletească, un profesor erudit și un lider caracterizat printr-o modestie înnăscută. Dincolo de tratatele și brevetele semnate, moștenirea sa dăinuie prin spiritul de excelență imprimat UNIVERSITĂȚII PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI și prin demnitatea academică pe care a promovat-o constant.
Amintirea sa va dăinui în memoria tuturor celor care i-au oferit sprijin și loialitate de-a lungul timpului.
Omagiu, recunoștință și odihnă veșnică în lumina divină!