Trupa de teatru „APARTE”, afiliată AGIR – Sucursala Buzău, va urca pe scena Teatrul Nației, din Ploiesti, în data de 19 mai 2026, de la ora 19:00, cu spectacolul „Sfârșitul Pământului”, adaptare după textul dramaturgului Victor Eftimiu.
Producția propune publicului o incursiune într-un univers alegoric despre destinul uman, frică, speranță și sensul sacrificiului într-o lume aflată la limita prăbușirii. Spectacolul dezvoltă un plan moral și existențial în care personajele devin expresii simbolice ale fragilității, dar și ale forței interioare umane în fața incertitudinii.
Evenimentul este susținut de trupa „APARTE”, coordonată de jurnalistul și regizorul Dan Rășpopa, în cadrul activităților culturale promovate de AGIR Buzău, organizație care susține constant dialogul dintre educație, cultură și comunitate.
Distribuția reunește actorii Dana Vasile, Leontin Drăgulescu, Mihaela Molina, Alexandru Anghel, Crenguța Pantazi, Ion Stan, Nicolae Dinu, Andreea David, Șotîrcă Adriana Cristina și Neagu Elena Ancuța.
Din echipa artistică fac parte:
Regia – Dan Rășpopa
Sunet – Alex Nicolae
Scenografie – Mihaela Molina
Costume – Maria Pantazi
Spectacolul promite o experiență teatrală cu puternice accente simbolice și reflexive, construită în jurul unor teme actuale legate de condiția umană, solidaritate și limitele speranței într-o societate aflată în permanentă schimbare.