Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

A fost semnat Acordul Investitorilor în forma preliminară pentru continuarea proiectului Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă

SN Nuclearelectrica SA (SNN), China General Nuclear Power Corporation și CGN Central and Eastern Europe Investment au anunțat că la, 8 mai 2019, au semnat Acordul Investitorilor în forma preliminară cu privire la continuarea proiectului Unităților 3 și 4 ale CNE Cernavodă. Ceremonia de semnare a Acordului s-a realizat în prezenta viceprim-ministrului Viorel Ștefan, a ministrului Energiei, Anton Anton, a Excelenței sale, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, și a consilierului economic al Ambasadei Republicii Populare Chineze în Romania, Guan Gang.

Reamintim că Acordul Investitorilor în formă preliminară a fost aprobat de acționarii SNN în Adunarea Generală a Acționarilor din 10 aprilie 2019. CGN și-a finalizat, de asemenea, procesul de aprobare internă a Acordului.

„Semnarea de către părțile implicate în continuarea proiectului Unităților 3 și 4 ale CNE Cernavodă a Acordului Investitorilor în forma preliminară, în conformitate cu Strategia Revizuită, reprezintă o etapă esențială din procesul de selecție lansat în anul 2014, din punct de vedere tehnic și operațional. Acordul Investitorilor în formă preliminară prevede înființarea societății de proiect (JVCO) având drept scop limitat acela de a fi singura platformă tehnică și operațională pentru dezvoltarea ulterioară a Proiectului. Data-limită pentru înființarea JVCO este de 60 de zile lucrătoare de la data semnării Acordului Investitorilor în forma preliminară. JVCO este o societate pe acțiuni, înființată în temeiul Legii 31/1990 privind societățile și va avea o durată inițială de 2 ani. Participația CGN în compania de proiect va fi de 51%, iar cea a SN Nuclear-electrica SA de 49%", se precizează într-un comunicat al Nuclearelectrica.

„Atingerea unui consens în procesul de negociere, reciproc avantajos pentru ambele părți implicate, concretizat prin aprobarea de către acționarii SNN a Acordului Investitorilor în forma preliminară, înseamnă, de fapt, demararea efectivă a măsurilor concrete de continuare și dezvoltare a Unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Pe durata inițială a noii companii de proiect de 2 ani vom defini și structura modelul de continuare a proiectului, fiind practic prima etapa esențială premergătoare construcției celor două Unități", a declarat Anton Anton, ministrul Energiei.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.