Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

● Studiu: Cel mai curat aer de pe planetă se află în zona Antarcticii. Într-un studiu fără precedent care a vizat compoziția în bio-aerosoli a oceanului, a fost identificată o regiune atmosferică ce nu a suferit modificări legate de activitățile umane. Este vorba despre zona Antarcticii, unde cercetătorii americani au găsit cel mai curat aer de pe planetă. Aerul din stratul de deasupra oceanului nu este contaminat cu particule provenind din arderea combustibililor fosili, agricultură și alte industrii poluante și nici cu praf provenind de pe alte continente. Specialiștii au descris regiunea din Oceanul Sudic drept „cu adevărat virgină". Poluarea este provocată de aerosoli, particule lichide, solide și gazoase aflate în suspensie în aer și este o adevărată problemă de sănătate publică. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea crește riscul de boli cardiace, accidente cerebrale și cancer pulmonar și ucide anual 7 milioane de persoane.

● Braț robotic care imită mișcările unei mâini umane, inventat de un grup de cercetători din Canada. O echipă de oameni de știință de la Université de Sherbrooke (Canada) a realizat un braț hidraulic, care se montează în jurul taliei și imită mișcările unei mâini umane. Brațul are în jur de 4 kilograme, 3 grade de libertate și poate fi folosit în diverse activități. Un algoritm de inteligență artificială l-ar face la fel de ușor de utilizat ca brațele noastre. Scopul acestei noi „articulații" este de a „reproduce performanțele unui braț uman în diferite aplicații industriale și casnice". Astfel, poate fi folosit la culesul fructelor, este suficient de precis să ajute la zugrăvit, la spălatul geamurilor sau într-un atelier. Mișcările sunt limitate în așa fel încât utilizatorii să nu se lovească.

● Statistică: Românii lucrează în medie 34 de ani de-a lungul vieții; media la nivelul UE este 36 de ani. Un român lucrează în medie 33,8 ani pe parcursul vieții active, cu 8,2 ani mai puțin decât media din Suedia, țara din UE unde locuitorii înregistrează cea mai ridicată durată de muncă, și cu 1,8 ani mai mult față de locuitorii din Italia, statul aflat la polul opus în clasament, arată datele Biroului European de Statistică (Eurostat). Comparativ cu deceniul anterior, durata estimată a vieții active a unui român a crescut cu 2,4 ani, de la 31,4 ani în 2009 la 33,8 ani în 2019. În România, o femeie muncește, în medie, 30,3 de ani pe parcursul vieții active, în creștere cu 1,6 ani față de anul 2009, în timp ce un bărbat lucrează în medie 37 ani, în creștere cu 3,1 ani față de acum zece ani. La nivelul statelor membre ale UE, durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieții a fost, în 2019, de 35,9 ani, cu 0,2 ani mai mare față de media înregistrată în 2018 și cu 3,6 ani peste media din 2000, potrivit Eurostat.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.