● Ponderea autoturismelor ecologice în totalul pieței din România a ajuns la 12,2%. Datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA) relevă că aproape 2500 de autoturisme noi electrice și hibride au fost comercializate în România, în primele trei luni ale acestui an, cu 65% mai multe față de același interval din 2020. Analiza arată că ponderea autoturismelor electrice și full hibride noi în totalul pieței auto locale a ajuns la 12,2%, în perioada ianuarie - martie 2021, de la 5,5%, în primul trimestru al anului trecut. Raportat la datele înregistrate la sfârșitul lunii martie 2020, în primele trei luni ale acestui an cele mai multe achiziții noi au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibrid, respectiv 1722 de unități, în creștere cu 58,6%. De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 132,3%, la 360 de unități, în timp ce modelele full electrice au consemnat o majorare de 52,2%, până la 414 de exemplare.
● Ministerul Energiei și Banca Mondială vor face un studiu cu privire la resursele energetice din Marea Neagră. Ministerul Energiei și Banca Mondială intenționează să realizeze un studiu comun cu privire la toate resursele energetice din Marea Neagră, astfel încât partea românească a mării să devină un hub energetic important, a declarat Niculae Havrileț, consilier al ministrului Energiei. Potrivit acestuia, în zona Mării Negre există potențial pentru extracția de gaze și pentru producția de energie eoliană care, ulterior, poate fi transformată în hidrogen. „Pe zona dobrogeană a Mării Negre există un potențial uriaș de a se crea un hub energetic de importanță majoră pentru Uniunea Europeană. De altfel, UE, prin reglementările sale, precum Green Deal, ne ajută cu fonduri dedicate pentru pregătirea tehnică a proiectelor", a continuat el. Reprezentantul ministerului a arătat că Banca Mondială are deja niște studii privind potențialul eolian al României în zona maritimă, acesta fiind „uluitor de mare" în comparație cu ceea ce avem astăzi.

● Vânzările globale de PC-uri au înregistrat cea mai mai mare creștere din ultimii 20 de ani în primul trimestru. Vânzările globale de calculatoare personale au înregistrat în primele trei luni ale acestui an cea mai mare creștere din ultimele două decenii, în condițiile în care oamenii le-au cumpărat pentru a putea lucra și învăța de la distanță în timpul crizei COVID-19, potrivit datelor publicate de compania de cercetare de piață Gartner Inc. Astfel, în perioada ianuarie - martie 2021, livrările de PC-uri (laptopuri și computere de tip desktop) au crescut cu 32% în ritm anual până la 69,9 milioane de unități. Este vorba de cel mai puternic ritm de creștere consemnat de Gartner după 2000, când compania a început să urmărească piața de profil. Conform companiei, această creștere trebuie văzută în contextul a doi factori: situația din urmă cu un an, când piața a fost afectată de pandemie, și deficitul global de semiconductori.