Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Bulgaria și România vor pregăti un acord pentru cel de-al treilea pod peste Dunăre, la Zimnicea

Miniștrii Transporturilor din Bulgaria, Rossen Zhelyazkov, și România, Răzvan Cuc, au convenit că cele două țări vor elabora un acord interguvernamental privind construcția unui al treilea pod peste Dunăre, între orașele Svishtov și Zimnicea, informează BTA. Cei doi oficiali au fost de acord să vină cu o variantă preliminară a acordului până la finele lunii iulie a.c. și să o propună spre ratificare Parlamentelor naționale, după adoptarea ei de către guvernele celor două țări.

Construcția unui al treilea pod peste Dunăre este importantă atât pentru ambele state, cât și pentru restul UE, deoarece o astfel de facilitate ar fi parte din rețeaua europeană de transport, a apreciat ministrul bulgar.

Cei doi miniștri au discutat și despre posibilitatea construirii celui de-al treilea pod peste Dunăre printr-o procedură europeană de selecție a unui investitor privat, în conformitate cu Directiva 2014/23/EU a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 cu privire la acordarea contractor de concesionare. S-a apreciat că trei ani este o perioadă fezabilă pentru finalizarea podului.

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.