Statul Major al Forțelor Aeriene și compania S.C. Aerostar S.A. au semnat, zilele trecute, protocolul de colaborare prin care firma băcăuană a fost desemnată Centru de Mentenanță a aeronavelor F-16, contribuind astfel la dezvoltarea și continuarea unei relații de colaborare strânse dintre industria națională de apărare și Ministerul Apărării Naționale (MApN), a anunțat MApN, într-un comunicat. „Prin semnarea acestui protocol, S.C. Aerostar S.A. va asigura concentrarea tuturor resurselor necesare într-un singur centru de mentenanță pe teritoriul României, atât pentru regenerarea resursei, cât și pentru modernizarea avioanelor F-16", se menționează în comunicat.

Potrivit reprezentanților MApN, în contextul atribuirii a 2% din PIB pentru apărare și avându-se în vedere obiectivele și misiunile asumate de Forțele Aeriene Române la nivel național și internațional, dar și nevoia tot mai mare de a asigura un nivel ridicat al disponibilității flotei de avioane F-16, viziunea Guvernului României este de a reconecta industria națională de apărare la ritmul de dezvoltare tehnologică necesar participării cu produse competitive la programele majore de înzestrare pe care le derulează Armata României.