Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Cooperare pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare de Generație IV

SN Nuclearelectrica SA (SNN) a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Parteneriatul pentru Cercetare și Educație pentru Sisteme Nucleare Avansate (CESINA), reprezentat de Institutul pentru Cercetări Nucleare din cadrul Regiei Autonome pentru Energia Nucleară (RATEN ICN). „Semnarea acestui document are ca scop implicarea ambelor părți în accelerarea dezvoltării și a utilizării tehnologiilor avansate cu emisii scăzute de dioxid de carbon, îmbunătățirea noilor tehnologii și reducerea costurilor prin coordonarea eforturilor naționale de cercetare, dar și interesul și implicarea SNN în dezvoltarea tehnologiilor nucleare ale viitorului, ca mijloace de utilizare durabilă a energiei nucleare în România, complementare programului nuclear actual", se precizează într-un comunicat al SNN. 

„Avându-se în vedere că România este unul dintre dezvoltatorii de tehnologii avansate nucleare, reactoare de Generație IV, cum este și proiectul ALFRED, cred că este benefic pentru întreaga industrie nucleară să dezvoltăm cooperarea, să utilizăm integrat și eficient anii de experiență și cunoștințele avansate pentru a beneficia pe termen lung, atât prin eficientizare tehnologică, dar și prin întărirea industriei naționale și să acționăm unit pentru un interes național. (...) Dezvoltarea tehnologiilor avansate reprezintă un avantaj competitiv pentru România, iar acest proiect poate fi concretizat prin cooperare la nivelul întregii industrii nucleare", a declarat Cosmin Ghiță, directorul general al SNN.

Parteneriatul constă în identificarea oportunităților de cooperare în programe punctuale, adaptate expertizei și necesităților ambelor părți, în dezvoltarea proiectului ALFRED, participarea experților SNN la elaborarea planurilor strategice și a acțiunilor de implementare prin asigurarea suportului de know-how, schimb de informații și experiență, colaborare asociată cu dezvoltarea, proiectarea, testarea, licențierea și construirea proiectului ALFRED, dezvoltat de consorțiul internațional FALCON (Fostering ALFRED CONstruction). 

Potrivit Ministerul Cercetării și Inovării (MCI), proiectul ALFRED, reactorul de demonstrație pentru tehnologia reactoarelor rapide răcite cu plumb, este proiectul de referință în cercetare pentru România, pe baza capabilităților tehnice existente și experienței țării noastre în domeniul nuclear.

În anul 2013 a fost semnat, la București, acordul de formare a consorțiului internațional FALCON de către  RATEN ICN, Ansaldo Nucleare și ENEA. 

Tehnologia LFR (lead fast reactor - reactorul răcit cu plumb) este una dintre tehnologiile pe care Uniunea Europeană le susține pentru dezvoltarea sistemelor nucleare de Generație IV. Avantajele principale ale dezvoltării tehnologiei LFR au în vedere: ▪ minimizarea cantităților de deșeuri radioactive produse; ▪ utilizarea mult mai eficientă a resurselor de uraniu; ▪ obținerea unei eficiențe economice crescute; ▪ creșterea siguranței în funcționare. Reactoarele de Generație IV sunt gândite să utilizeze integral sisteme pasive de securitate nucleară (care nu necesită intervenție) și să garanteze o utilizare eficientă a combustibilului nuclear. 

ALFRED va avea o putere totală de 300 MWth și va demonstra caracteristicile așteptate privind securitatea nucleară, competitivitatea economică și sustenabilitatea producerii de energie electrică. Potrivit MCI, ALFRED reprezintă componenta principală a unei infrastructuri de cercetare unice ce urmează a fi construită pe platforma Institutului de Cercetări Nucleare Pitești - Mioveni. Acest ansamblu, integrat la nivel european cu alte infrastructuri complementare, va asigura instalațiile experimentale necesare pentru dezvoltarea completă a acestei tehnologii, de la cercetarea și testarea materialelor, componentelor și proceselor, până la demonstrarea completă a viabilității filierei LFR. Infrastructura ALFRED va oferi acces tuturor instituțiilor interesate în dezvoltarea sistemelor nucleare inovative de Generație IV precum centre de cercetare, universități, industrie, utilizatori și autorități de reglementare din țară și străinătate.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.