După cum am mai informat, sub egida Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și Academiei Române (AR), la 12 iunie a.c. a avut loc dezbaterea științifică dedicată „problematicii elementelor rare, critice și strategice din România: între mit, realitate și perspectivă minieră". De asemenea, am informat despre caldele mesaje de salut adresate de președintele AGIR, președinte de onoare al ASTR, Mihai Mihăiță, președintele ASTR, Valeriu V. Jinescu, și de reprezentantul Academiei Române, acad. Nicolae Panin.
Inițiatorul și moderatorul acestui demers academic a fost - ca și cu alte prilejuri - dr. ing. dr. ec., membru al ASTR, Nicolae Bud. În organizarea și buna desfășurare a acestui veritabil eveniment științific a fost ajutat de geologii Ciprian Constantina și Nicolae Călin.

În numărul precedent al „Universului ingineresc", am menționat comunicările prezentate și autorii acestora. În cele ce urmează, sintetizăm principalele idei și propuneri formulate în cursul reuniunii.
Unitate în diversitatea opiniilor
Cum era firesc, fiecare comunicare a fost focalizată pe un număr relativ redus de aspecte, ceea ce a permis abordări sintetice la obiect. Cu toate acestea, o serie de corelații i-a determinat pe autori să integreze ceea ce este specific în sistemul de natură obiectivă, sistem reprezentat de ansamblul interconexiunilor nu numai la scară națională, ci și europeană, la rândul ei, ca parte organică a preocupărilor planetare.
În acest spirit, diagnozele riguroase au reprezentat pentru autorii comunicărilor nu un scop în sine, ci puncte de plecare spre conceperea de soluții. Ar fi necesar un spațiu tipografic mult prea amplu pentru prezentarea soluțiilor sau măcar a celor care vizează - așa cum am mai remarcat - ansamblul. De aceea, operând o selecție exigentă, reținem ceea ce ar putea constitui nucleul dur al unei viziuni strategice din care decurg firesc logic și legic obiectivele tactice.
Prima dintre acestea vizează, de fapt, cei dintâi pași pe un drum cât mai scurt posibil în vederea realizării unui program cuprinzător de valorificare a rezervelor care trebuie și pot să fie explorate. Autorii unor referate au făcut trimiteri la zăcămintele de aur și cupru. Totodată, au relevat că se impun măsuri succesive de identificare și exploatare a imenselor resurse de minerale rare, critice și strategice din iazul de decantare.
Toate aceste idei au fost concretizate deopotrivă prin evocarea stărilor de fapt din geologie și minerit, interferențele acestor tipuri de activități fiind subliniate cu precădere. S-a apreciat că numai printr-o asemenea colaborare este posibil să se acționeze competent în vederea aplicării soluțiilor propuse.
A fost inevitabil ca o parte consistentă a comunicărilor să se refere la elemente care vizează diagnoza. Numai în acest mod au putut fi formulate amintitele soluții, deoarece realitățile în continua lor mișcare generează nu numai probleme care se cer rezolvate, ci și direcții de acțiune eficiente, bazate tocmai pe experiența acumulată în diferite domenii și la diferite niveluri decizionale.
Fiecare comunicare a conținut, într-un fel sau altul, răspunsul la întrebarea „Unde vrem să ajungem?". În acest sens, s-au pus în evidență riscuri, provocări, dar și oportunități. Cu toate că există cerințe presante, s-a subliniat, într-o manieră clară, sinceră, că exploatarea unui zăcământ mineral impune activități care se măsoară în decenii. Investițiile necesare exploatării la standarde înalte - respectiv, cele promovate de Uniunea Europeană - se măsoară, și ele, în numere mari: zeci și chiar sute de milioane de dolari și/sau euro. Tot pe baza datelor oferite de realități, s-a afirmat că mineritul metalelor cotate la Bursa de profil de la Londra s-a transformat într-un joc mondial desfășurat cu precădere de „băieții mari". Istoria, mai ales cea recentă, a confirmat că prețurile de referință pot varia drastic, volatilitatea acționând fie în favoarea, fie în defavoarea operatorilor. Diferența dintre venituri și cheltuieli indică fie câștigul, fie pierderile operatorului, iar acesta, în consecință, trebuie să dispună de resursele financiare și tehnice care să susțină atât procesul de investiție la care se angajează, cât și operarea zi de zi, până când exploatarea devine rentabilă și se poate susține singură. În acest context, s-au făcut trimiteri la principalele resurse financiare, începând cu cele bancare, lichiditățile existente în acest sistem oferind șansa de a se trece la acțiune în spiritul orientărilor evocate. Bineînțeles, nu a fost neglijată importanța accesării fondurilor europene nerambursabile, domeniu în care există încă foarte mari posibilități de valorificare. Bineînțeles, firmele mari, inclusiv cele străine, au resurse proprii pentru investiții, însă, cum s-a remarcat în cursul dezbaterilor, trebuie să existe un minimum de atractivitate pentru a risca alocări într-o țară în care nu există stabilitate, inclusiv politică, legislativă, instituțională și se înregistrează un cronic deficit de predictibilitate.

- Sursa foto: cuprumin.ro
Experiența internațională, reper pentru soluții naționale
Un loc important în desfășurarea reuniunii l-au ocupat trimiterile la experiența internațională în domeniul identificării și valorificării resurselor minerale rare, critice și strategice. Toate comunicările au conținut propriile evaluări ale autorilor, care - cei mai mulți - au efectuat practici de specialitate în străinătate, mai ales în țări care au acumulat o bogată experiență atât pe plan teoretic, cât și în sfera practicii nemijlocite, în procesul valorificării resurselor naturale, cu precădere a celor minerale. Performanțele s-au obținut numai acolo unde s-au elaborat strategii pe termen lung, inclusiv prin colaborări externe.
În esență, reuniunea și-a îndeplinit obiectivele propuse care au constat, în principal, în: clarificarea noțiunilor, a conceptelor din domeniul abordat, astfel încât să existe un limbaj comun, accesibil, ca modalitate esențială de diminuare și, eventual, de eliminare a confuziilor din spațiul public, identificarea corectă, profesionistă a potențialului geologic real și a modalităților de valorificare a acestuia, potrivit criteriilor care vizează interesul național, ceea ce implică asigurarea unei eficiențe triple, economică, ecologică și socială; formularea unui set de propuneri concrete care urmează să fie transmis autorităților decidente, responsabili în materie, în vederea elaborării și punerii în aplicare a unei politici coerente, realiste în domeniul valorificării resurselor minerale; sensibilizarea unor largi segmente ale populației asupra temelor examinate de participanții la dezbateri, inclusiv prin atragerea mass-media în aceste demersuri; astfel, va fi posibil să se asigure și o corectă informare a publicului românesc asupra temei atât de dezbătute în lume cu numele de „Pământuri rare"; creșterea numărului de cetățeni ai țării care acceptă un program de lungă durată în domeniul valorificării resurselor minerale considerate ca o necesitate, ca o condiție obligatorie a dezvoltării României, chiar dacă, pe termen scurt și mediu, rezultatele nu vor fi suficient de vizibile, resimțite ca atare și în domeniul calității vieții întregii populații a României.
Bineînțeles, toate aceste elemente au fost concretizate, atât prin relevarea aspectelor de ordin tehnic, cât și prin recursul la investigații specifice procesului de cercetare-dezvoltare și inovare.

- Sursa foto: cuprumin.ro
Pași necesari pentru reindustrializarea României
Este semnificativ că toate intervențiile au vizat direct și indirect tema reindustrializării României. Între altele, s-a relevat că nu avem de-a face cu un proces liniar, ci cu unul complex, contradictoriu, care presupune adoptarea de decizii în condiții de incertitudine ridicată, determinată nu atât de factori interni, cât mai ales de evoluțiile pe plan internațional. Un proces real de reindustrializare implică provocări multiple în domeniul infrastructurii, tehnologiei, potențialului uman, integrării organice în lanțurile de aprovizionare. Desigur, metodologic, fiecare componentă poate fi examinată separat, dar devine cu adevărat folositoare dacă există o viziune sistemică prin luarea în considerare a proceselor și fenomenelor care se desfășoară nu numai simultan, ci și prin interconexiune. S-a ajuns la concluzia unanimă că există potențialul necesar pentru transformările preconizate, numai că nimic nu se realizează de la sine, ci este nevoie de acțiune competentă, responsabilă la toate nivelurile și în toate domeniile de activitate.
Comunicările vor alcătui un volum special, astfel încât un număr tot mai mare de persoane interesate de problematica abordată la reuniune să cunoască esența preocupărilor îndreptate spre valorificarea resurselor minerale rare, critice și strategice. Bineînțeles, acest volum va fi pus și la dispoziția factorilor decidenți la nivel național, astfel, încât să dispună de o bază științifică consistentă în vederea adoptării de măsuri proactive, așa cum se procedează în prezent în majoritatea țărilor dezvoltate.
Este valorificarea materiilor prime critice o prioritate pentru statul român?
La această întrebare, a prezentat un răspuns calificat dr. geolog Marian Munteanu, directorul științific al Institutului Geologic al României. Redăm considerațiile pe care le-a expus în intervenția sa:
În ultimele luni, s-a vorbit mult despre potențialul de materii prime critice al României, aproape fără excepție, cu optimism. Ce s-ar mai putea spune, în această privință?
Pentru a ne face o idee despre amploarea activităților miniere desfășurate în România, se poate menționa faptul că, în perioada 1998 - 2010, a fost decisă închiderea a 556 de mine din 28 de județe (Guvernul României, 2024). Nu toate aceste mine exploatau zăcăminte ce conțineau materii prime critice. Dacă ne referim numai la zăcămintele metalifere, multe dintre minele închise au lăsat în pământ resurse de minereu neepuizate. La nivelul anului 2007, după oprirea activității în majoritatea minelor, în România erau înregistrate resurse de peste trei miliarde de tone de minereuri neferoase. Resursele de materii prime critice din zăcămintele cu mine închise, altele decât cupru, mangan și baritină, sunt puțin cunoscute. În Figura 1, sunt indicate mai multe zone din România despre care se știe că au resurse de materii prime critice.

- Figura 1. Harta Substanțelor Minerale Utile (Borcoș et al., 1983), pe care au fost marcate câteva zone din România (nu toate) în care se știe că există resurse de materii prime critice interesante din punct de vedere economic, cu indicarea materiilor prime critice principale din fiecare zonă.
Materia primă critică cea mai abundentă din România și, totodată, cea care este distribuită în modul cel mai echilibrat pe teritoriul național este cuprul. Există date publicate pentru resursele de cupru din unele zăcăminte din România, în primul rând cele de tip porphyry copper, care au conținuturi relativ mici, dar resurse de ordinul sutelor de milioane de tone de minereu. Majoritatea zăcămintelor cunoscute de tip porphyry copper sunt în Patrulaterul Aurifer al Munților Apuseni.
Roșia Poieni este cel mai mare zăcământ de Cu din România, având resurse de 1 miliard t minereu cu 0,36% Cu (https://cuprumin.ro/despre-noi/). Zăcământul Moldova Nouă are resurse de 500 Mt la un conținut de 0,35% Cu (Ciobanu et al., 2002). Proiectul Valea Rovina, cu explorare terminată și cerere de licență de exploatare în curs de aprobare, are și recunoașterea statutului de proiect strategic, din partea Comisiei Europene. Resursele publicate de titularul de licență sunt 396 Mt cu 0,16% Cu.
Alte zăcăminte de tip porphyry copper, tot din Munții Apuseni, sunt: Bucium-Tarnița, la sud-est de Roșia Montană (335 Mt de minereu, cu 0,50% Cu); Tălagiu, aproape de Gurahonț (150 Mt cu 0,35% Cu), Voia (la nord de Certej): 100 Mt cu 0,35% Cu; Valea Morii (la nord de Brad): 75 Mt cu 0,25% Cu; Trâmpoiele (Zlatna): 60 Mt cu 0,2% Cu; Valea Tisei-Runculeț (zona Zlatna-Stănija): 40 Mt cu 0,2% Cu (Vlad, 2011; Sutphin et al., 2013).
Zăcămintele din Carpații Orientali, atât cele din Maramureș, cât și acelea din câmpurile miniere Baia Borșa - Burloaia, Fundul Moldovei, Leșu Ursului și Bălan, mai conțin resurse de cupru, dar și alte materii prime critice (Bi, Sb, As) al căror potențial nu a fost studiat sistematic (Borcoș et al., 1984).
În România există resurse de grafit cu licență de exploatare la Ungurelașu, județul Gorj, pentru care Uniunea Europeană a acordat statutul de proiect strategic. Tot proiect strategic este și proiectul Budureasa, în Munții Apuseni, pentru exploatarea magneziului.
De asemenea, există și resurse de feldspat cu licențe de exploatare în județul Cluj, Munții Gilău, la Mânăstireni și Gilău, precum și în județul Caraș-Severin, la Armeniș.
Resursele de elemente ale pământurilor rare din perimetrul Jolotca (jud. Harghita) au fost explorate începând din perioada comunistă, fiind reevaluate recent, la 20 Mt de minereu cu 1%TREO.
Se pune întrebarea: cum poate profita România de materiile prime critice de pe teritoriul său, astfel încât ele să constituie o sursă de dezvoltare economică?
Mă voi referi doar la valorificarea resurselor de cupru, despre care am văzut că sunt mari. România și-a distrus capacitățile vechi de extracție metalurgică a cuprului fără să facă altele noi, așa încât acum se află în poziția umilitoare de a exporta concentrat de minereu de cupru, ca orice țară fără industrie. Exportul de concentrat de minereu este o afacere proastă pentru un stat, chiar dacă el este profitabil pentru companiile miniere. Producția minieră a unei țări trebuie să contribuie la dezvoltarea economiei naționale, prin alimentarea industriei metalurgice care, la rândul ei, să susțină dezvoltarea industriilor prelucrătoare. România a avut această politică în perioada interbelică și în perioada comunistă. Aproape de noi, Bulgaria, Serbia și Macedonia de Nord au uzine care extrag cuprul metalic din minereul de cupru produs la nivel național. Construirea unor capacități de extracție a cuprului metalic din minereu este între obiectivele Ministerului Economiei de mai mulți ani, însă, până acum, aceasta nu s-a concretizat.
- Copyright foto: magnific.com
Concluzii deschise spre noi orizonturi de cunoaștere și acțiune
Moderatorul dezbaterii, Nicolae Bud, a rostit cuvântul de închidere din care redăm următoarele:
După ce am receptat, cu toții, o mare bogăție de idei, nu este cazul să repet ceea ce s-a spus aici cu înțelepciune, cu simțul măsurii, cu argumente de necontestat de oameni care au conștientizat în gândire și în acțiune necesitatea valorificării superioare, eficiente a resurselor minerale din țara noastră. Ceea ce îmi propun are un obiectiv mult mai modest: să încerc o sistematizare a principalelor opinii formulate în cursul dezbaterilor.
Nu întâmplător, suntem martorii unor acțiuni la scară globală, de natură științifică, menite să se regăsească în ultimă instanță în conceptul de dezvoltare umană. Cunoașterea adevăratelor stări de fapt și a principalelor tendințe pe plan mondial reprezintă, așa cum s-a subliniat aici, o cerință a cărei rezolvare oferă României șansa să progreseze potrivit potențialului ei material și îndeosebi uman. Dacă ar fi să recurg la o metaforă, aș spune că inteligența umană, așa cum s-a manifestat și în dezbaterile noastre, este net superioară inteligenței artificiale.
În esență, este vorba despre necesitatea unui efort colectiv în sens cibernetic de la bază până la vârfurile decizionale și de la vârfurile decizionale până la bază pentru rezolvarea adecvată a cerințelor dezvoltării în continuare a societății noastre, în contextul mondial bine cunoscut.
La întrebarea „Ce este de făcut?" există numeroase răspunsuri, astfel încât ne aflăm în acel stadiu în care punctul de inflexiune îl constituie trecerea la adoptarea de măsuri care să pună capăt de urgență tendințelor de subapreciere a importanței mineralelor și să deschidă drumul spre aplicarea de soluții de genul celor prezentate de colegii noștri. Nu este cazul să intru în detalii, dar putem spune, cu certitudine, că țara noastră poate și trebuie să se situeze în avangarda măsurilor strict necesare pentru mai buna valorificare a resurselor minerale, în special a celor critice.

- Copyright foto: magnific.com
Se impune să ne clarificăm ce riscuri suntem dispuși să acceptăm, în ce măsură suntem capabili să anticipăm tendințele care se vor afirma în viitor, să optimizăm raporturile dintre efort și efect, să susținem programe de investiții care permit, încă de pe acum, să asigurăm o bază solidă, previzibilă, de resurse fără de care a devenit imposibil progresul economic și social.
Sigur, toate acestea pot să pară doar simple generalități. Dar dacă luăm în considerare propunerile concrete conținute de comunicările prezentate, de toate intervențiile din dezbaterea noastră, putem conchide că soluțiile se află într-un complex de elemente posibil de sintetizat prin conceptul de reindustrializare a României în direcțiile magistrale ale actualei etape a revoluției științifico-tehnice.
Așa stând lucrurile, miza nu mai este dacă reindustrializarea a devenit posibilă, ci dacă vom reuși să construim mecanismul prin care să devină inevitabilă, iar aici, realist vorbind, nu mai este loc pentru amânări, pentru noul ciclu îndelungat de explicații fără finalitate.
Bineînțeles, sperăm ca prin intermediul mass-media și prin documentele pe care le vom pune la dispoziție factorilor decidenți la nivel național să aibă loc un adevărat reviriment în valorificarea resurselor noastre minerale. Cu ajutorul Editurii AGIR, întreaga desfășurare a dezbaterii noastre va fi publicată într-un volum pus la dispoziția tuturor celor interesați. De asemenea, în publicația AGIR „Univers ingineresc" vor fi incluse ample relatări despre acest eveniment. Totodată, sperăm ca informațiile din mass-media să aibă, la rândul lor, ecoul necesar și posibil.
Pot fi citate numeroase evaluări ale unor oameni a căror competență nu poate fi pusă la îndoială, dar din toate acestea aș reține doar două care au venit de peste Ocean, din zonele în care s-a conștientizat poate mai mult decât oriunde pe glob importanța mineralelor, îndeosebi a celor rare.
Prima opinie a aparținut lui Alan Greenspan, fostul președinte al Rezervelor Federale ale Statelor Unite ale Americii: „Aurul este singura monedă, alături de argint, ce nu are nevoie de semnătura unei contrapartide și nimeni nu refuză aurul ca plată pentru stingerea unei obligații. Nu am fi ajuns niciodată în această poziție de îndatorare externă, dacă ar mai fi existat etalonul aur, deoarece etalonul aur ar fi oprit derapajul politicilor fiscale".
A doua opinie pe care vreau să o reamintesc a aparținut președintelui american John Fitzgerald Kennedy în discursul inaugural din 20 ianuarie 1961. Au trecut de atunci 65 de ani. Regretatul mare om politic spunea: „Cetățenii mei americani: nu mă întrebați ce poate face țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țara voastră. Cetățeni ai lumii: nu vă întrebați ce va face America pentru voi, ci ce putem face împreună pentru libertatea omului". Acest îndemn rămâne în continuare pe deplin valabil.

Dezbaterea noastră a fost, îmi permit să apreciez, o reconfirmare a unor asemenea adevăruri fundamentale.
Închei prin a vă ura tuturor succes în activitățile pe care le desfășurați, astfel încât împreună să urnim lucrurile din loc și să avem cu toții sentimentul că ne îndeplinim îndatoririle de profesioniști, de cetățeni, de oameni pur și simplu. Parafrazându-l pe Lucian Blaga putem spune că suntem asemenea râurilor și fluviilor: curgem spre o țintă și aceasta nu poate fi alta decât asigurarea unui viitor mai bun României și oamenilor ei. Repet îndemnul rezultat din întreaga noastră dezbatere: „Să transformăm viziunea în acțiune!".