Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Doar 10% dintre elevii români au acces la experiențe de învățare practică, prin comparație cu 61%, în UE

România alocă cei mai puțini bani pe cap de elev care studiază în învățământul profesional și tehnologic (IPT), de peste zece ori mai puțin decât media europeană, în condițiile în care 56% dintre elevii din învățământul secundar superior sunt înscriși la licee tehnologice sau școli profesionale, potrivit un studiu realizat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE). Astfel, doar 10% dintre elevii români au acces la experiențe de învățare practică, prin comparație cu media de 61% din UE. 

În acest an școlar, locurile pentru clasa a IX-a la liceele cu profil tehnologic, filiera învățământ profesional, au fost reduse cu 36%. 

„Învățarea la locul de muncă - așa cum sunt, de exemplu, stagiile de practică și ucenicia elevilor la un angajator - reprezintă o componentă centrală a învățământului profesional și tehnologic care are urgent nevoie de finanțare, prevederile legii privind practica elevilor și studenților nefiind aplicate nici la 15 ani de la promulgarea acesteia", susțin autorii studiului. 

Autorii analizei relevă că autoritățile nu au elaborat nici până acum normele relevante de aplicare pentru Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor și studenților, care prevede o subvenție financiară suplimentară echivalentă cu 5% din alocația anuală per elev pentru unitățile și instituțiile de învățământ care organizează educație practică. Aceste sume pot fi utilizate exclusiv pentru organizarea și desfășurarea practicii. Deși există aceste prevederi legale, o mare parte din liceele intervievate de către CRPE au declarat că nu au accesat astfel de fonduri. 

De asemenea, pentru unele materii din curriculumul acestor instituții de învățământ nu există resurse esențiale, cum ar fi manualele. 

„Deși învățământul profesional și tehnologic în ansamblul său - de la liceele tehnologice la școlile profesionale și postliceale - reprezintă la nivel declarativ o prioritate a sistemului de învățământ din România, în realitate decizia politică merge în sens invers: pentru actualul an școlar, numărul locurilor disponibile în clasa a IX-a la liceele cu profil tehnologic a fost redus cu peste o treime (36%), șubrezind și mai mult această parte importantă a infrastructurii educaționale naționale care sunt liceele tehnologice. Efectul pe termen mediu și lung este periclitarea viitorului învățământului secundar (de nivel liceal și postliceal) cu profil tehnic, cu impact asupra ratei șomajului în rândul generațiilor viitoare și a dezvoltării economice a României, în contextul în care mai bine de jumătate din efectivul total de elevi din învățământul secundar superior învață în licee tehnologice și școli profesionale", a afirmat Alexandra Popa, director executiv al CRPE. 

Studiul arată că deși formarea practică este obligatorie în învățământul profesional și tehnic, în realitate aceasta este ignorată de aproape toți factorii care ar trebui să îi asigure succesul. 

Datele din noul raport al CRPE relevă - așa cum am menționat - că doar 10% dintre elevii români au acces la experiențe de învățare la locul de muncă, prin comparație cu media de 61% a elevilor din învățământul tehnologic din statele Uniunii Europene. Potrivit unui raport din 2014 al Institutului Federal pentru Formare și Educație Profesională din Germania (Bundesinstitut für Berufsbildung, BiBB), în statul german, elevii înscriși în învățământul tehnic liceal învață în general o zi la școală și patru în sistem dual, la angajator, fiind parte a Contractului colectiv de muncă și plătiți ca atare, remunerația ridicându-se la momentul respectiv la circa o treime din salariul unui muncitor calificat. 

Totodată, raportul arată că elevii care au beneficiat de instruire practică în cursul unor stagii, perioade de ucenicie sau în alte forme de învățare la locul de muncă își găsesc mult mai ușor un loc de muncă, în medie într-un interval de mai puțin de două luni, comparativ cu peste 20 de luni în cazul absolvenților care s-au pregătit exclusiv în școală. 

În 2020, 16% dintre acești elevi nu au participat la stagii sau ore de formare practică, cu toate că acestea sunt obligatorii pentru a promova în următorul an școlar. Dintre elevii care au participat, 42% au făcut practică doar în cadrul școlii și 57% au ajuns și la agenți economici. 

Din păcate, implicarea mediului economic în oferirea de oportunități de educație practică pentru elevii din învățământul tehnologic este redusă. Situația contrastează cu cea din Germania, de exemplu, unde, potrivit BiBB, 38% dintre întreprinderile mici oferă stagii de practică, ponderea urcând la 87% din firmele de dimensiuni mijlocii, în timp ce practic toate companiile mari formează elevi în stagii de practică sau ucenicie (învățământ dual).

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.