English
Prin serialul de față nu ne-am propus să prezentăm nici măcar o schiță istorică a evoluției industriei în țara noastră, în context european și mondial. Am pus accentul pe anumite momente din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat, deoarece există, în prezent, în lume, un curent de opinie potrivit căruia anumite aspecte au fost fie validate de istorie, fie sunt reconstituite și interpretate eronat. Pentru unele clarificări strict necesare, se cuvine să ne întoarcem la studiul amplu apărut în revista franceză „L Histoire Collection" nr. 91/2021, care îmbină, într-o formulă armonioasă, factologia cu numeroase concluzii de largă perspectivă.
Dincolo de mituri și legende
Autorii au remarcat că se impune până și regândirea conceptului de „revoluție industrială", întrucât s-a abuzat de această sintagmă. Ei au constatat că o multitudine de mituri se cer revizuite, pornindu-se de la cel al mașinii cu aburi, descoperit de Watt, la 1769, și așezate în obârșia „revoluției industriale". Se ia în considerare faptul deja notoriu că vreme îndelungată aceste mașini au avut un rol neglijabil în industrie. În anumite privințe, nu e deloc exagerat a spune că industria s-a născut în Evul Mediu!
Ceva, totuși, s-a întâmplat în Marea Britanie la final de secol al XVIII-lea și început de secol al XIX-lea. Evoluțiile respective au inclus: 1) un spor demografic, însoțit de un exod rural masiv; 2) instituirea economiei capitaliste; 3) revirimentul creativității, exprimat prin inventică, dar și de resurse crescânde, absorbite de imperiu. Toate au venit să pregătească transformarea industriei.
Populația a fost adesea chemată să contribuie la acest proces, pierzându-și treptat din drepturile și valorile unei vieți decente, fapt evident deja pe la 1850.
Tot mai mulți observatori din epocă semnalau că procesul de industrializare este marcat de numeroase excese, ceea ce a determinat și reacții contrare, mai ales în plan legislativ, fiind vizați în primul rând copiii. În 1833 s-a interzis folosirea muncii copiilor sub vârsta de 9 ani; pentru cei cu vârste între 12 și 18 ani, durata săptămânii de muncă a fost limitată la 69 de ore. Muncitorimea a opus rezistență în felurite moduri, iar luptele sociale au început, încet-încet, să capete elan și forță. Cum arată Michelle Perrot, succesele au devenit mai numeroase comparativ cu înfrângerile abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Lungul șir al gravelor probleme aduse de industrializare, între care poluarea și defrișările forestiere, a fost denunțat de contemporani. „Aceste sute de miliarde de metri cubi de acid carbonic și dioxid de carbon vor ajunge a deranja armonia lumii", se exprima profetic Eugène Huzar, la 1855. Industrializarea, întrucâtva sinonimă ravagiilor ecologice, de o violență enormă în adâncirea decalajelor sociale, dar și în apariția unei abundențe în consum și confort pe termen lung, vine în prezent (2021), progresiv, să prezinte aceleași amenințări și aceleași temeri față de un viitor încă plin de speranțe, printre ele aflându-se și industria digitalului...
De la „adolescență" la „maturitate"
Secolul al XX-lea a debutat cu o industrie puternică atât în Europa, cât și în SUA. Multiplicarea concernelor, corporațiilor și companiilor industriale pe mapamond a detronat Regatul Unit de pe locul I mondial. Se consolidau concurenți noi și puternici: SUA și Germania, care au preluat majoritar producția mondială la oțel, utilaje industriale și mijloace de transport mecanizate. În aceste condiții, și-au făcut apariția „multinaționalele", concerne ce-și transferau o parte din capacitatea de extracție și prelucrare și peste granițele țărilor de origine. Spre 1914, în SUA, bunăoară, s-au înregistrat 37 de astfel de „multinaționale" care ocupă circuitele de aprovizionare cu materii prime - petrolul în primă necesitate, prin prețurile impuse, mai ales, de Standard Oil în România și Mexic.
Dacă până în această etapă istorică se discuta doar despre „industrie" și „industrial", de pe atunci au apărut clar și termenul de „industrializare" - termen care definește, mai curând, un proces de implementare a unor centre de diverse profile într-un teritoriu virgin. Este o descriere a unei situații constatate într-un anume areal socio-economic. A fost și perioada maximei expansiuni economice prin industrializare, tehnologizare și retehnologizare, cu concentrări de capacități în zonele numite și „bazine industriale". Era perioada când volumul și valoarea desfacerii mărfurilor produse în industrie întreceau net ceea ce se producea în agricultură, inclusiv în zootehnie. Raporturile economice și sociale s-au schimbat, cu consecințe majore în plan social (migrare masivă a populației rurale spre centrele industriale, expansiunea natalității, dezvoltarea orașelor, educația și cultura în domeniul tehnic care devin dominante). O parte dintre aceste procese și fenomene - așa cum am mai relevat în cursul acestui serial -, au fost identificate și în România, dar cu o amploare și o intensitate diferite comparativ cu alte țări, dar și cu etapele evoluției istorice specifice.
Dinamici și contradicții
În „deceniile extremelor", dar și „extremismelor" (1914 - 1945), fenomenul industrializării a fost pus la grea încercare de mari crize economice și sociale, ceea ce a condus rapid la multiplicarea crizelor politice, cu spectaculoase și grave răsturnări în raporturile de forță care au provocat puternice tulburări interne (Regatul Unit, SUA, Germania, Franța ș.a.) și, ulterior, a dus la declanșarea unei conflagrații mondiale fără precedent.
Imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și până prin 1973 s-a desfășurat „epopeea" reconstrucției Europei Centrale și de Vest, secătuite și distruse de tăvălugul luptelor. A fost și apogeul industrializării (re-industrializării, de fapt) când și mecanizarea cu automatizarea incipientă a constituit suportul acelor „treizeci de ani glorioși", cum au fost definite cele trei decenii de redresare, reconstrucție și abundență a Europei Occidentale. Astfel, s-au consolidat principalele mari puteri economice și industriale ale lumii, în frunte fiind SUA - națiunea cel mai puțin afectată de dezastrul războiului. PIB-ul acestor națiuni a atins valori unice în istorie, ridicând parametrii nivelului de trai, bunăstarea și, implicit, a stabilit locul ocupat în ordinea mondială postbelică a fiecărui stat. În plin război rece, confruntarea Est - Vest a alimentat, din plin, competiția industrială exacerbând evoluții extreme ale tehnologiilor și exploatării resurselor interne și externe, în dauna agriculturii și adâncind discrepanțele sociale. În principalele mari națiuni industriale au avut loc mutații majore în plan social și cultural sub presiunea unor intense transformări cauzate de marele motor industrial, paralel cu promovarea noilor eroi naționali din arena politico-industrială și de afaceri.
Schimbarea paradigmei
Anii 1970 aduc cu ei și o primă încetinire a cursei febrile a industrializării: minele din Vestul Europei s-au închis, pe rând, marcând o perioadă de criză de lungă durată pe fondul unui șomaj cronic, structural. În aceste circumstanțe, au fost regândite lanțurile tehnologice, s-au recompus întregi sectoare industriale. Astfel, s-a ajuns rapid la decizia delocalizărilor de capacități industriale în aprigă căutare de soluții rentabile de supraviețuire în bătălia pentru resurse și piețe de desfacere. A fost momentul când au renăscut vehemente dispute ale vechii civilizații industriale punând la îndoială certitudinile secolului al XIX-lea, alimentate de crizele de desfacere, de luptele pentru resursele primare, sub efectul combinat al decolonizării și cuceririi independenței țărilor din noua lume a III-a. Nume consacrate din zona sociologiei - precum Alain Touraine și Daniel Bell - au profețit documentat intrarea în era „post-industrială". Teoreticieni bine informați, acești vizionari au postulat schimbarea paradigmei de fond într-o subordonare a tehnologiilor materiale unor tehnologii non-materiale - esențialmente ale cunoașterii, informației multidisciplinare și preluării automate de uriașe volume de date prin cibernetica sistemelor, apoi direct prin tehnologia digitală.
Vestul Europei a început prima etapă de dezvoltare în industrializare sub administrații severe, neoliberale - Germania, Franța sau conservatoare - Marea Britanie. Se închideau mine de cărbuni, întreprinderi siderurgice, întregi sectoare industriale. Valuri de greve, demonstrații și lupte de stradă zguduie socialul vest-european, dar încet-încet s-a conturat ideea unui alt tip de dezvoltare, caracteristic zilelor noastre. Asupra acestor aspecte vom insista în numărul viitor al publicației noastre. Este vorba, în principal, despre ceea ce se numește sincretism istoric, respectiv similitudinea sau coincidența unor procese și fenomene din spațiul autohton cu cele din lumea înconjurătoare, fie că ne referim la Europa de Est, la continentul nostru în întregime, fie că avem în vedere transformările la scară planetară. Este evident că procesul de industrializare a avut și are particularități care decurg legic, organic în funcție de loc și de timp, dar, categoric, sub o influență externă, la dimensiunile evocate. Numai astfel va fi posibil să încadrăm corect ceea ce s-a întâmplat în țara noastră, inclusiv în perioada „industrializării forțate", cu plusurile și minusurile acesteia, într-o tendință mondială nu numai evidentă, ci și de necombătut. În aceste circumstanțe, mai poate fi pusă în discuție tema reindustrializării? Mai mult decât atât: datele și faptele din prezent confirmă sau infirmă aserțiunile potrivit cărora ne aflăm într-o perioadă a „postindustrializării"? Dincolo, însă, de aspectele de ordin teoretic (incontestabil, foarte importante), apar cele de ordin strategic și tactic, asupra cărora comunitatea inginerească a avut și are a se pronunța în cunoștință de cauză.