Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Eveniment editorial la AGIR: lansarea a trei volume consacrate energeticii românești

Recent, la sediul central al Asociației Generale a Inginerilor din România, în prezența unui public numeros, au fost prezentate trei lucrări publicate sub egida Editurii AGIR. Manifestarea a fost organizată de AGIR în colaborare cu Societatea Inginerilor Energeticieni din București și Echipa generală de Coordonare a proiectului Tezaurul Energeticii. Cele trei volume sunt:

▪ „Concepția și realizarea sistemului energiei electrice și energiei termice din România", volumul IV, din ciclul „Tezaurul energeticii - o istorie trăită a sistemului energiei electrice și termice din România";

▪ „Centenarul energeticii românești", autor prof. dr. ing. Victor Vaida;

▪ „Centenarul energeticii românești. Manifestări omagiale", coordonator prof. dr. ing. Victor Vaida.

Manifestarea a fost deschisă și moderată de președintele Asociației Generale a Inginerilor din România și al Academiei de Științe Tehnice din România, Mihai Mihăiță, care, în introducere, a subliniat importanța, valoarea lucrărilor prezentate.

Ing. Cătălin Marinescu, în intervenția sa, a adus un omagiu celui ce a fost dr. ing. Zonel H. Vasiliu, inițiatorul proiectului „Tezaurul energeticii", neobosit cercetător al istoriei energeticii românești de la începuturi până în zilele noastre.

Ciclul Tezaurul energeticii a fost conceput să conțină opt volume. Cu ocazia evenimentului despre care relatăm s-a lansat volumul al 4-lea (597 pagini). Așadar, până în prezent, din cele opt volume prevăzute în cadrul proiectului, s-au elaborat și tipărit patru:

▪ „Istoria principalelor asociații profesionale inginerești din domeniul energiei electrice și termice din România";

▪ „Formarea specialiștilor sistemului energiei electrice și energiei termice din România";

▪ „Producerea «curată» a energiei electrice și energiei termice";

▪ „Concepția și realizarea sistemului energiei electrice și energiei termice din România".

Într-un stadiu avansat de realizare se află și volumul al 5-lea, care tratează „Sursele energetice ale sistemului energiei electrice și energiei termice din România".

În cuvântul său, dr. ing. Ion Ganea, directorul Editurii AGIR, a dezvăluit detalii tehnice despre realizarea seriei și a reliefat importanța pe care încă o mai are și o va mai avea cartea scrisă în epoca internetului, a e-book-urilor și a avalanșelor de informații online. Editura sub care au văzut lumina tiparului cărțile menționate a devenit centenară, fiind indisolubil legată de Asociația Generală a Inginerilor din România, principala organizație profesională din domeniul tehnico-științific, înființată în 1918. De-a lungul vremii, Editura AGIR și-a schimbat denumirea; în 1950, în Editura Tehnică și și-a reluat titulatura din 1998, publicând, în acești 20 de ani, circa 1000 de titluri. „Legat de rolul editării de carte tehnico-științifică, cred că suntem convinși că odată cu scrisul - ingredientul fundamental care a asigurat perenitate în circulația informației -  omul a marcat primele trepte ale marii istorii și clădirea unor stâlpi fundamentali ai societății umane. Producția cărților tehnico-științifice ocupă un loc aparte în paleta publicațiilor aflate la îndemâna cititorilor, iar din totalul aparițiilor ea se situează de regulă în jurul a 15% - 20%. Ele rămân un produs specializat, oarecum de nișă, însă de mare valoare pentru civilizația materială a umanității. De asemenea, entuziasmul și pasiunea sunt ingrediente necesare misiunii noastre de a nu sacrifica cartea științifică pe altarul comerțului cu mărfuri și al costurilor prea mari, ci de a avea grijă pentru hrana spiritului".

În acest context al scrisului, revoluția digitală nu va conduce la dispariția cărților. Experiența prezentă ne arată că mediile nu se exclud reciproc, ci mai degrabă se completează. Lectura ecranelor și tabletelor electronice este fascinantă, dar ea este mai degrabă circulară și iterativă, pe când lectura paginilor unui volum asigură liniaritate și cumulativitate. De asemenea, în afară de funcția pedagogică de transmitere și stimulare a cunoașterii, cartea științifică - în general, cartea - înseamnă sursă de bucurie și de emoție cu multiple roluri, de la cel terapeutic la cel social.

Întrebările nu trebuie să fie „când?" și „dacă?" vor disparea cărțile, ci cum să le păstrăm și să le arhivăm într-o modalitate care să ne devină mai ușor accesibile.

Batrâna Galaxie Gutenberg nu va fi eclipsată total de galaxia digitală, cele două vor coexista și, cum spunea Gaston Bachelard, paradisul nostru trebuie să devina o BIBLIOTECĂ cât mai mare, cu multiple forme de prezentare a suportului de carte și publicație.

Puterea exemplului și învățătura urmașilor nu pot fi decât modalități de urmat cele mai bune căi, iar exemplul lor confirmă că românii au calități profesionale cu care-și pot construi propria industrie și-și pot asigura educația și instruirea performantă de toate gradele în țara lor.

La rândul său, prof. dr. ing. Victor Vaida și-a prezentat cele două volume și a folosit prilejul pentru a face o incursiune documentată în istoria conceperii, proiectării, executării și exploatării sistemului național energetic și termic. Au fost evocate principalele etape și evenimente care au marcat această realizare și s-a adus elogiul cuvenit numeroșilor actori care și-au legat numele de ea.

Pentru cititorii care activează în domeniul energeticii, dar nu numai, prof. dr. ing. Victor Vaida este una dintre personalitățile cunoscute și apreciate, care au avut și au o contribuție semnificativă în realizarea de obiective majore în țara noastră, de conducere și coordonare a unor instituții și organisme guvernamentale și neguvernamentale, în domenile energiei electrice - atât de producție, cât și de transport și distribuție. De asemenea, trebuie menționată  activitatea didactică universitară cu aport important la pregătirea specialiștilor pentru domeniile energeticii. Este valoros autor de cărți și articole, printre care și cele apărute la Editura AGIR (de exemplu, „Strategia energetică a României" și „Partea electrică a centralelor electrice"). De asemenea, este președinte și/sau  membru titular al mai multor asociații profesionale.

Prezentările au fost urmate de numeroase luări de cuvânt din partea asistenței. Vorbitorii - printre care numeroși participanți la această istorie - au subliniat valoarea lucrărilor prezentate și au evocat evenimente, întâmplări sau personaje implicate în construcția acestui edificiu monumental. Prof. dr. ing. Dan Ioan Gheorghiu a arătat că evoluția sistemului energetic național este condiționată de elaborarea unei strategii în adevăratul înțeles al cuvântului, dar aceasta, odată finalizată, nu mai trebuie modificată la fiecare schimbare de guvern. A adăugat că, în evoluția energetică pe timp mediu, un rol primordial îl vor juca gazele naturale. Pe de altă parte, dr. ing. Iosif Bilegan a arătat că și energia nucleară a jucat și va juca un rol principal în tranziția energetică. Pe de altă parte, ing. Ovidiu Apostol a subliniat rolul important pe care școala românească de profil, în special cea superioară, l-a avut în realizarea sistemului energetic național.

Este important să fie cunoscute realizările energeticienilor români cu afirmare în arealul european, și nu numai. Toate acestea reprezintă dovada competenței școlii românești de profil și puterea de creație a cercetătorilor, proiectanților și a constructorilor energeticieni, la care se adaugă abilitățile celor din exploatarea instalațiilor.

Poate că cea mai expresivă concluzie a manifestării este motto-ul uneia dintre lucrările prezentate: „Să-i mulțumești făcliei pentru lumina sa/ Dar nici pe cel din umbră, ce-o ține, nu-l uita" (Rabindranath Tagore).

Fotografii

FotografieFotografie

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.