Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Eveniment la Academia de Științe Tehnice din România Discursul de receptie al prof. univ. dr. ing. DHC Dumitru Fodor

Recent, în sala AGIR din Calea Victoriei nr. 118, București, în fața unei numeroase asistențe, prof. univ. dr. ing. DHC Dumitru Fodor și-a prezentat discursul de recepție în calitate de membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR). Discursul, intitulat Valorificarea bogățiilor minerale de pe teritoriul României, s-a constituit, în cel mai autentic spirit academic, într-o impresionantă trecere în revistă a dezvoltării mineritului în țara noastră și, totodată, într-un omagiu adus înaintașilor care au activat și activează în acest domeniu esențial pentru progresul economiei, al întregii societăți.

Oamenii și timpul sub presiunea istoriei

La începutul discursului, s-a relevat că mineritul a creat baza materială a civilizației umane, întreaga evoluție din acest domeniu împletindu-se strâns cu însăși istoria omenirii. Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au pus în evidență activitatea de extragere și valorificare a diferitelor minerale și roci încă din Paleolitic. „După cucerirea Daciei de către romani, exploatarea bogățiilor subsolului cunoaște un puternic avânt. Astfel, în timpul stăpânirii romane, în minele din Dacia ajung să lucreze peste 20 000 de oameni. Romanii, cea mai mare forță militară a vremii, au acordat o atenție deosebită exploatării fierului, menținând minele cunoscute (Teliuc, Ghelari, Ocna de Fier) și deschizând altele noi. Economia Romei avea însă nevoie mai ales de aurul și argintul dacilor. În condițiile unei producții anuale de aur curat de 3000 kg și a unei cantități duble de argint, în timpul celor 166 ani de ocupație, probabil că romanii au exploatat din zăcămintele Munților Apuseni aproximativ 500 000 kg aur și 950 000 kg de argint. Ei au mai exploatat și alte metale: plumbul, cuprul, mercurul. În același timp, au exploatat zăcămintele de sare în peste 20 de localități din Transilvania și Maramureș".

Activitățile miniere au continuat de-a lungul timpului pe baza unor tehnologii perfecționate continuu, astfel încât în secolul XX au cunoscut cele mai favorabile condiții de dezvoltare. „Ritmul accentuat al producției, creșterea numărului și dimensiunii întreprinderilor miniere, creșterea adâncimii de exploatare, introducerea pe scară largă a mecanizării și necesitatea asigurării condițiilor de lucru mai bune au pus în fața științei miniere o serie de probleme mai mari și mai complexe decât în trecut, la rezolvarea cărora este chemată să contribuie și știința consacrată acestui domeniu".

În discursul de recepție, s-a subliniat că, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-au organizat și dezvoltat șapte subramuri ale industriei extractive, și anume extracția și prepararea cărbunelui, sării, minereurilor feroase, minereurilor neferoase, minereurilor nemetalifere, minereurilor de metale prețioase și minereurilor de metale rare și radioactive. În toate cele șapte subramuri s-a înregistrat o creștere continuă și accentuată a producțiilor fizice până la sfârșitul anilor 1980. Dezvoltarea industriei extractive s-a bazat aproape în exclusivitate pe utilaje fabricate în țară. În a doua jumătate a secolului precedent, în România au fost deschise și puse în exploatare peste 100 de mine și cariere, s-au dezvoltat capacitățile de producție la peste 50 de mine, s-au construit peste 30 de instalații și uzine de preparare și s-au proiectat, construit și pus în funcțiune peste 15 uzine de fabricare și reparații utilaj minier. În acest sector, au activat în acea perioadă peste 175 000 de persoane.

Transformări și adaptări într-o tranziție dureroasă

Prof. univ. dr. ing. DHC Dumitru Fodor a reamintit că industria minieră a înregistrat în țara noastră, începând cu anul 1990, o perioadă de declin simultan cu profunde transformări și adaptări în procesul tranziției la economia de piață. În acest sens, au fost menționate o serie de măsuri și au fost formulate și concretizate mai multe concepte strategice privind restructurarea de fond a industriei miniere, care au constat, printre altele, în: ▪ Restructurarea tehnologică și a producției; ▪ Restructurarea organizatorică și managerială; ▪ Restructurarea personalului; ▪ Restrângerea sau sistarea activității productive. Este vorba despre unele mine cu rezerve geologice în epuizare, precum și cu condiții geologo-miniere deosebit de grele, care aveau costuri de producție mari și foarte mari.

Începând cu anul 1998, prin 11 Hotărâri de Guvern succesive, a fost aprobată închiderea definitivă, conservarea și monitorizarea factorilor de mediu post-închidere a 556 de obiective miniere. În ultimii 25 de ani, în toate cele trei sectoare miniere, în unitățile care mai funcționează, nu s-a făcut nicio investiție, dotarea tehnică rămânând la nivelul anilor 1980 din secolul trecut, iar activitatea s-a desfășurat și se desfășoară la cote minime. Producția actuală de substanțe minerale utile este, în prezent, la nivelul unei cincimi din producția realizată anual în România înainte de 1990.

„Privind situația în ansamblu asupra exploatării și valorificării substanțelor minerale utile solide, concluzionăm că, în noile condiții economice, este necesară reconsiderarea poziției și implicării statului român în domeniul minier, în special prin îmbunătățirea capacității instituționale, astfel încât accentul să cadă asupra rolului de reglementare și promovare în domeniul minier, simultan cu asigurarea unui sistem viabil în care entitățile private să opereze, să asigure finanțarea și managementul. Statul trebuie să-și valorifice mai bine și eficient poziția ca proprietar al resurselor minerale prin instituirea unui sistem stabil, competent și echitabil de asociere, de taxe și redevențe.

Forurile științifice și de dezbatere naționale și mondiale privind utilitatea viitoare a mineritului au căzut de acord și acționează cu multă perseverență pentru realizarea prevederilor unui decalog despre minerit, între care regăsim: dezvoltarea durabilă a mineritului, aplicarea în domeniu a unor tehnologii inovatoare mai eficiente și mai ieftine, protecția mediului, dezvoltarea cercetării și a învățământului".

În încheiere, prof. univ. dr. ing.  DHC Dumitru Fodor a spus: „Vă mărturisesc că sunt mândru că fac parte din colectivitatea minerilor și încrezător că vom depăși perioada aceasta de incertitudini din domeniul mineritului și că acesta va fi reorganizat și revigorat în folosul națiunii române".

O viață și o operă în slujba mineritului din România

Potrivit tradițiilor academice, președintele ASTR, Mihai Mihăiță, a prezentat răspunsul la discursul de recepție. În spiritul acelorași tradiții, au fost reamintite principalele date din viața și activitatea prof. univ. dr. ing. DHC Dumitru Fodor. Astfel, s-a menționat că s-a născut  la 28 noiembrie 1938 la Cordăreni, județul Botoșani, ca fiu de CFR-ist, a absolvit Liceul Moise Nicoară din Arad în anul 1956 și a urmat cursurile Institutului de Mine din Petroșani, specialitatea Exploatări miniere, cursuri absolvite în 1961. La același institut de învățământ superior a devenit doctor inginer în 1971. După absolvire, a devenit cadru didactic la Institutul de Mine. Aici a parcurs toate gradele didactice până la cel de profesor universitar (1976). După pensionare (2005) a devenit profesor consultant și conducător de doctorat în domeniul științelor inginerești - mine, petrol și gaze.

Activitatea de creație științifico-tehnică, marcată de o preocupare deosebită pentru inovare, s-a concretizat în aproximativ 200 de articole și lucrări științifice publicate în țară și străinătate în reviste de specialitate sau susținute la diferite manifestări științifice naționale și internaționale. A elaborat circa 30 de cărți și tratate de specialitate și a participat la materializarea a peste 100 de contracte cu institute de cercetare-proiectare și cu unități miniere, precum și la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în unele granturi cu Ministerul Educației Naționale.

Este membru în Comitetul Internațional de Organizare a Congreselor Mondiale Miniere, în Societatea Internațională a Profesorilor Minieri și în Asociația Națională a Profesorilor din Geologie și Minerit. I s-a conferit premiul Opera Omnia din partea Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, Ordinul Muncii și Ordinul Național Pentru Merit în grad de cavaler.

Totodată, președintele ASTR a spus: „V-ați afirmat ca dascăl de o ținută etică și profesională ireproșabilă, un prolific autor de cărți tehnice, monografii și manuale universitare, ceea ce v-a atras o bine meritată recunoaștere pe plan național și internațional. Este de remarcat că, în 1975, ați publicat primul Tratat de Exploatări miniere la zi din România, lucrare în care ați abordat, din punct de vedere teoretic și practic, vasta problematică a acestei activități de extragere și valorificare a zăcămintelor de substanțe minerale utile. În următorii ani, lucrarea a căpătat noi valențe, adaptate la progresele realizate pe plan mondial, precum și la realizările românești remarcabile din domeniul minier".

Președintele ASTR, Mihai Mihăiță, s-a referit, în continuare, la datele și faptele conținute în discursul de recepție, privind evoluția mineritului în țara noastră în perioada de tranziție, remarcând poziția consecventă a prof. univ. dr. ing. DHC Dumitru Fodor de militant activ pentru valorificarea superioară cât mai eficientă a resurselor minerale ale țării, inclusiv în calitate de membru al AGIR și al ASTR. După ce a menționat, în acest context, laborioasa activitate științifico-tehnică a profesorului Dumitru Fodor din ultimii ani, activitate concretizată și în lucrări de mare valoare apărute în Editura AGIR, președintele ASTR a spus, în încheiere: „Discursul dumneavoastră este o excelentă sinteză care prezintă varietatea bogățiilor subsolului în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, iscusința populației autohtone recunoscută încă din vremuri imemoriale, evoluțiile de-a lungul a peste două milenii, ceea ce constituie pagini extrem de valoroase din istoria națională și universală. Impresionează amploarea și consistența informațiilor privind locurile unde s-au descoperit, unde s-au aflat sau se află minerale utile și evoluția în timp a tehnologiilor de extracție și prelucrare. Este o istorie bazată pe date exacte, parțial trăită, scrisă cu pasiune și care te îndeamnă să o cunoști și, implicit, să o evaluezi la cele mai înalte standarde. Apreciind în mod deosebit activitatea științifică, didactică și managerială în învățământul superior și pe ansamblul domeniului minier, închei acest răspuns la discursul de recepție urându-vă, în spiritul tradițiilor academice, «Fiți binevenit în comunitatea membrilor titulari ai Academiei de Științe Tehnice din România.

Vivat academia!

Tuturor sănătate și voie bună!»".

Întreaga manifestare s-a constituit într-o vie expresie a prețuirii valorilor, a tradițiilor științifico-tehnice românești, într-o expresie a determinării membrilor ASTR de a duce mai departe și de a îmbogăți valoroase tradiții în spiritul idealurilor înaintașilor și al imperativelor vremurilor ce vor avea să vină.

Fotografii

FotografieFotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.