Comisia Europeană (CE) a aprobat 226 de proiecte care se vor derula în cele 27 de state membre ale UE și vor sprijini eforturile de elaborare și punere în aplicare a reformelor naționale menite să stimuleze creșterea economică, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. Aceste acțiuni de sprijin se realizează în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic (IST) și vor dispune, în 2021, de un buget total de 102,6 milioane euro pentru promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în UE. În cazul României, CE va sprijini 13 proiecte în domenii precum elaborarea și coordonarea politicilor, planificarea strategică și bugetară, sustenabilitatea investițiilor publice, transformarea digitală și tranziția ecologică. Astfel, printre noile proiecte adoptate, în cazul țării noastre, se numără sprijinirea procesului de transformare digitală a administrației publice, precum și monitorizarea implementării planului energetic național și a celui de mediu.
IST este principalul instrument prin care Comisia oferă sprijin tehnic pentru reforme în UE.
Reformele care pot beneficia de sprijin din partea IST includ, dar nu se limitează la: administrația publică, guvernanța, politicile fiscale, mediul de afaceri, sectorul financiar, piața forței de muncă, sistemele de educație, serviciile sociale, asistența medicală, tranziția verde - de exemplu, Valul de renovări ale clădirilor - și serviciile digitale. Consolidarea capacității instituționale și administrative de a concepe și a pune în aplicare reforme și investiții este esențială pentru a stimula reziliența și a sprijini redresarea.