Orașul Grenoble (Franța) a devenit, oficial, la jumătatea lunii ianuarie, Capitala verde europeană pentru anul 2022, preluând acest titlu de la orașul finlandez Lahti. Titlul de Capitală verde europeană a fost acordat pentru prima dată orașului Stockholm, în 2010, acesta fiind menit să recompenseze orașele pentru progresul și eforturile depuse în vederea ecologiei și a protejării mediului înconjurător. Localitățile câștigătoare au reprezentat și promovat mereu politici și bune practici urbane care ar trebui implementate și de alte centre urbane.

Potrivit oficialilor europeni, Grenoble a câștigat titlul de Capitala verde a Europei grație angajamentului de a crea un oraș mai sănătos pentru și cu cetățenii săi. Grenoble a pus în practică politici urbane destinate să reducă poluarea și pierderea de biodiversitate, precum o limită de viteză de 30 km/h pe întreaga suprafață a orașului, devenind cea mai mare zonă cu emisii reduse din Franța. În anul când deține titlul de Capitală verde europeană, Grenoble intenționează să îi provoace pe decidenți să se angajeze să ia noi măsuri cu privire la cei 12 indicatori care formează tranziția verde.
Până acum au câștigat titlul de Capitală verde europeană următoarele orașe: Stockholm (2010), Hamburg (2011), Vitoria-Gasteiz (2012), Nantes (2013), Copenhaga (2014), Bristol (2015), Ljubljana (2016), Essen (2017), Nijmegen (2018), Oslo (2019), Lisabona (2020) și Lahti (2021).