HIDROENERGETICĂ, componenta importanta a infrastructurii Sistemului Energetic și nu numai….

Pornind de la prezentarea in numarul 23/1-15 decembrie 2003 al UNIVERSULUI INGINERESC, in cadrul rubricii „SECTIUNE in timp si spatiu” a articolului „ASTAZI, DESPRE SISTEMUL ENERGETIC IN PERSPECTIVA INTEGRARII EUROPENE”, se cuvine sa facem cateva precizari.
1. Adoptarea Legii energiei din iunie 2003 este bine venita, dar aceasta nu a reusit sa clarifice pozitia ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei), ca o autoritate echidistanta de interese diverse si nici nu a creat independenta reala, absolut obligatorie a acesteia, care sa-i permita elaborarea tuturor reglementarilor/procedurilor si/sau instructiunile necesare desfasurarii producerii, transportului, distributiei si comercializarii energiei electrice si termice, in conditiile economiei de piata.
2. C.N. Transelectrica, S.C. Termoelectrica, S.C. Electrica si S.C. Hidroelectrica sunt administratori „vremelnici” ai unor parti ale infrastructurii Sistemului Electroenergetic. Astfel:
CN Transelectrica administreaza retelele si statiile de transformare cu tensiuni peste 220 kV si indeplineste functia de operator de sistem;
SC Electrica administreaza retelele si statiile de transformare cu tensiuni de 110 kV, 20 kV si 0,4 kV si face distribuirea si furnizarea energiei electrice;
SC Termoelectrica administreaza centralele de producere a energiei electrice si termice pe combustibil solid, lichid si gazos si distribuie si furnizeaza energia termica in sistemul centralizat;
SC Hidroelectrica administreaza hidrocentralele si microhidrocentralele amenajate in tara noastra si asigura urmatoarele servicii:
* Livrarea de energie electrica pentru Contractul de portofoliu in cuantum 65-70% din energia produsa si restul pe piata libera;
* Asigurarea serviciilor de sistem in procent de 90% (reglaj primar de frecventa, reglaj secundar frecventa-putere, rezerva tertiara de putere, rezerva turnanta de putere, reglaj secundar de tensiune, rezerva minut);
* Servicii de interes public – gospodarirea apelor, protectia impotriva viiturilor, transport fluvial si transporturi auto in zone greu accesibile pe drumurile proprii.
3. Hotararea 627/2000, de restructurare a CONEL, are multe puncte care trebuie amendate, lucru asupra caruia vom reveni. Afirmatia din cadrul articolului ca „Termoelectricii i-a fost transferata povara tuturor creditelor pentru combustibil (lucru absolut normal) si o parte pentru investitiile contractate de RENEL si CONEL, credite de pe urma carora au beneficiat si celelalte societati desprinse din RENEL”, este subiectiva si conserva anumite regrete fata de compensarile intersectoare in interiorul MEE, RENEL, CONEL etc., ascunzandu-se costurile explicite ale partilor si desigur eficienta lor.
Revenind la Hidroenergetica (sectorul hidroenergetic), putem spune ca are o infrastructura deosebit de complexa si de variata, la care a excedat functia energetica – mai mereu singura luata in seama atunci cand se analizau structurile MEE, RENEL, CONEL sau se concepeau strategii de dezvoltare la nivelul ministerului tutelar.
HIDROENERGETICA este un domeniu tehnic interdisciplinar, aflat la confluenta dintre mediul inconjurator geologic si biologic, tehnologie, economie si viata sociala. Acest sistem presupune rigurozitate si precizie in abordarea etapelor existentei sale. Buna lui functionare aduce bunastare si confort, perspective de dezvoltare complexa, dupa cum proasta functionare, necontrolata corespunzator, poate duce la catastrofe.
Este suficient sa mentionam ca unda de viitura, generata de un ipotetic accident, la barajul Vidra din cadrul amenajarii Lotru, se poate resimti pana la Dunare. Pentru a putea intelege ce inseamna evitarea unor catastrofe, este suficient sa amintim ca riveranii Oltului nu au mai avut probleme cu inundatiile de o buna bucata de timp (datorita amenajarii aproape complete a acestui rau), in vreme ce raurile neamenajate produc anual pagube care ofera primavara, vara si uneori chiar iarna, imagini halucinante.
Toate lucrarile hidroenergetice care s-au realizat « in lupta cu natura » pentru a stavili si valorifica potentialul apelor si-au pus amprenta pe insusirile oamenilor care lucreaza in acest sector. Competenta profesionala, corectitudinea si abnegatia sunt cateva dintre atributele care, inca, trebuie sa defineasca trasaturile de caracter ale majoritatii celor care alcatuiesc marea familie a hidroenergeticienilor din Romania.
Pornind de la aceasta realitate, dorim sa scoatem in evidenta cateva aspecte pe care le consideram semnificative pentru acest sector:
* volumele de apa acumulate in spatele constructiilor hidrotehnice din cadrul amenajarilor hidroenergetice sunt de ordinul milioanelor si/sau miliardelor de metri cubi, asigurand astfel importante rezerve de apa potabila sau industriala in mod permanent;
* toate echipamentele si instalatiile care se fabrica, monteaza si exploateaza in acest sector au, de cele mai multe ori, dimensiuni agabaritice si greutati foarte mari care pot ajunge uneori la sute de tone per subansamblu, dar tolerantele de montaj si functionare se incadreaza in domeniul zecimilor si uneori al sutimilor de milimetru;
* posibilitatea de crestere rapida de la 0 la sute/mii de MW si racordarea la Sistemul Electroenergetic National in cateva minute, dar si singura posibilitate de „stocare” la scara industriala a energiei hidraulice, rapid convertibila in energie electrica;
* influenta deosebita a factorului uman in realizarea acestor sisteme, care poarta numele de AMENAJ~RI HIDROENERGETICE, pornind de la durata mare a executiei, fabricatiei si exploatarii acestora, precum si de la eforturile deosebite pentru corelarea tuturor factorilor care concura la un astfel de obiectiv; realizarea acestor amenajari nu este posibila fara colaborarea unor echipe complexe de specialisti si fara concursul unor utilaje si furnituri foarte diverse si/sau complexe, care pot angrena peste 40-50.000 de lucratori la o amenajare complexa, pe Dunare (de exemplu);
* amplasarea obiectivelor hidroenergetice este de cele mai multe ori in zone indepartate si/sau izolate, rezultand eforturi deosebite, atat pentru personalul care participa la realizarea acestor obiective, dar mai ales pentru personalul de exploatare, care va fi foarte greu de mentinut in astfel de locuri; durata executiei, volumele de lucrari si valoarea acestor amenajari hidroenergetice sunt foarte mari (6 pana la 12 ani la cele mai complexe lucrari si asa cum ne spunea, prin anul 1974, un profesor daruit hidroenergeticii romanesti, profesorul Alexandru Diacon, daca un singur functionar al unei banci ar numara banii pentru o amenajare complexa, nu i-ar ajunge o viata de om);
* trebuie remarcat faptul ca prin realizarea obiectivelor hidroenergetice se creeaza si o infrastructura de drumuri, retele electrice si/sau de apa si spatii de cazare si/sau comerciale, cu perspectiva finalizarii unor zone turistice;
* numarul instalatiilor care contribuie la mentinerea sub control a unor rezerve cvasi permanente de apa, de peste 10 mld. mc in toate acumularile, este foarte mare. Trebuie sa existe permanent preocuparea pentru cresterea fiabilitatii, mentenantei, disponibilitatii si performabilitatii acestor instalatii, pentru valorificarea eficienta a acestei resurse primare, regenerabile prin toate activitatile care se pot dezvolta: energie electrica, servicii de sistem, agricultura, industrie, turism si agrement, protectie civila etc. Pentru realizarea acestor obiective este necesar un volum mare de resurse financiare pentru modernizarea si retehnologizarea instalatiilor existente, dar si pentru continuarea lucrarilor de amenajare hidroenergetica a potentialului tehnic-amenajabil romanesc in asteptare, Romania fiind printre tarile codase ale Europei, desi este semnatara documentului european „CARTA ENERGIEI”.
In prezent exista peste 350 de centrale hidroelectrice, care, functie de amplasament (centrale pe firul apei sau centrale de mare cadere) sunt prevazute cu una sau mai multe din anexele urmatoare: canale de aductiune si de fuga, galerii subterane sub presiune sau cu nivel liber, captari secundare, castele de echilibru, puturi, conducte fortate, prize pentru apa potabila, industriala si irigatii, poldere pentru redresarea debitelor si regularizari de albii ale raurilor din amenajarile proprii, poduri si drumuri internationale, nationale si industriale sau de incinta, statii de transformare si linii electrice pentru evacuarea puterii in sistem, toate acestea formand patrimoniul privat al statului, in conformitate cu HG 627/2000 si la care trebuie adaugate sediile administrative.
Societatea care administreaza acest sector (SC Hidroelectrica SA) are in folosinta si bunuri proprietate publica a statului si care sunt uvraje absolut necesare functionarii centralelor hidroelectrice (aici este momentul sa amendam HG 627/2000, pentru impartirea arbitrara a acestui patrimoniu in public si privat). Aceste bunuri constau in: peste 100 de baraje (de diferite forme si dimensiuni, precum si din diverse materiale) si acumulari hidroenergetice cu o capacitate totala de peste 10 miliarde mc de apa, peste 80 de diguri la amenajarile hidroenergetice pe raurile interioare si pe fluviul Dunarea, 3 ecluze pentru asigurarea navigatiei pe fluviul Dunarea si 5 ecluze in constructie pe raul Olt.
Intregul patrimoniu a fost evaluat la peste 70.000 miliarde lei la 31.12.1999 si insumeaza o putere instalata de 6012 MW (din care 71 MW in statii de pompare energetice si 173 MW in centrale cu putere instalata mai mica de 4 MW) si o productie in an hidrologic mediu de 17300 GWh.
In cadrul programului de investitii (strategiile pe 4, respectiv 10 ani ale Hidroelectricii) sunt in derulare peste 30 de obiective hidroenergetice (reprezentand o putere de cca 900 MW si o productie de energie de cca 2400 GWh/an), care cuprind aproape in totalitate obiectivele apartinand potentialului hidroenergetic aprobat sa fie amenajat pentru raurile interioare si care cu sursele de finantarea existente nu se vor putea finaliza decat in circa 30-40 de ani.
Suplimentar pentru un viitor mai indepartat (urmatorii 10 ani) este posibila inceperea unei CHEAP (centrala hidroelectrica cu acumulare prin pompaj) de cca 500-1000 de MW, care va fi impusa de necesarul de servicii pentru sistemul energetic romanesc si cel al tarilor vecine, precum si de extinderea programului nuclear de la Cernavoda. De asemenea, este in stadii avansate proiectul pentru „Amenajarea Tisa pe sectorul Sapanta-Teceu”, de cca 30 MW si 154 GWh/an, care va fi conditionat de convorbirile si intelegerile cu Ucraina.
Un scurt istoric al dezvoltarii hidroenergeticii romanesti ne arata urmatoarele:
* Prima centrala hidroelectrica, neatestata documentar, insa identificata dupa urmele lasate dupa distrugere, a fost realizata in 1886-1887 la Iacobeni, Bistrita si avea 30 CP;
* Prima centrala hidroelectrica atestata documentar este CHE Grozavesti (2x180 CP), pusa in functiune in 1889 pentru distributia publica a orasului Bucuresti;
* In anul 1900 in Romania s-au realizat 21 de centrale hidroelectrice cu o putere instalata de cca 4500 kW;
* In intervalul 1900-1930 constructia de centrale a continuat (cu intreruperea provocata de razboi), in anul 1930 puterea acestora fiind de 30 MW, cu productie de cca 75 GWh;
* In 1933 a fost elaborat primul plan general de amenajare a potentialului hidroenergetic al Romaniei de catre profesorul emerit doctor docent Dorin Pavel, arhitectul apelor si parintele hidroenergeticii romanesti. Asa cum spunea la ceremonia funerara din ziua de 7 iulie 1979 profesorul doctor docent Radu Priscu, „in triunghiul de aur al Hidrotehnicii romanesti, constituit de prof. ing. Dionisie Ghermani (1877-1948), considerat cel mai erudit – doctissimus, prof.ing. Cristea Mateescu (1894-1979), considerat cel mai stimat - reverendissimus, profesorul Dorin Pavel este considerat cel mai iscusit, mai indraznet si mai energic - fortissimus”;
* In deceniile 3 si 4 ale secolului XX, constructia de centrale hidroelectrice a stagnat (datorita crizei economice si celui de-al doilea razboi mondial). In 1950 puterea centralelor hidroelectrice in functiune era de 60 MW, cu o productie de cca 170 GWh;
* Planul general de electrificare a tarii (1951-1960) a pus bazele dezvoltarii moderne a hidroenergeticii romanesti, realizandu-se in acest interval un volum mare de studii si proiecte pentru amenajarea hidroenergetica a principalelor bazine hidrografice, inclusiv pentru amenajarea Dunarii. In aceasta perioada s-au pus in functiune primele amenajari de putere mare (CHE Moroieni – 16 MW, CHE SADU V – 16 MW, CHE Crainicel – 8,7 MW si primele hidroagregate la CHE Bicaz - 3x27,5 MW);
* In deceniul 1961-1970 s-au pus in functiune capacitati insumand cca 960 MW, din care CHE Stejaru (Bicaz) si cascada Bistrita aval, CHE Vidraru si partial cascada de CHE Arges aval, primele doua hidroagregate ale CHE Portile de Fier;
* In deceniul 1971-1980 s-au pus in functiune la intreaga capacitate CHE Portile de Fier I, CHE Ciunget - Lotru si primele centrale din amenajarea Olt, in total o putere instalata de cca 2130 MW.
In deceniul 1981-1990 s-a pus in functiune un numar foarte mare de hidroagregate, 145 - cca 45% din numarul total al agregatelor aflate astazi in exploatare in CHE (centrale hidroelectrice), cu putere instalata mai mare de 3 MW si s-a realizat un numar mare de MHC (microhidrocentrale), cca 200, insumand impreuna o putere instalata de cca 2110 MW. Ritmul extraordinar de intens de fabricatie a unui numar atat de mare de hidroagregate, precum si cel de proiectare si constructie a unui numar mare de centrale (58) a condus la o serie de deficiente calitative, resimtite astazi in starea de siguranta a centralelor, precum si in volumul mare de cheltuieli de intretinere si reparatii; Aici este momentul sa scoatem in evidenta faptul ca in aceasta perioada si-a facut loc in intreaga industrie romaneasca „conceptul” merge si asa.
Din analiza situatiei reparatiilor la agregatele hidroenergetice de la Sucursala Hidrocentrale Rm. Valcea, administratorul folosintei energetice a bazinelor hidrografice ale raurilor Olt si Lotru, care reprezinta cca 25% din intreg patrimoniul hidroenergeticii romanesti, se poate observa cu usurinta ca majoritatea hidroagregatelor au intre 1 si 4-5 norme de RK. Aici este momentul sa precizam ca, datorita unor administratori „vremelnici”, si aceste norme sau durate de functionare intre doua reparatii au fost stabilite fara sa se tina cont de cartile tehnice ale utilajelor. Astfel se poate constata cu usurinta ca aceste durate sunt foarte variabile pentru aceeasi categorie sau grupa de utilaje, 27.000, 42.000 si/sau 60.000 de ore de functionare. Acest lucru ne spune foarte multe despre starea echipamentelor, dar mai ales despre volumul foarte mare de lucrari care trebuie facut in viitor pentru mentinerea in functiune si in siguranta a acestor instalatii. Se pune intrebarea fireasca de ce s-a ajuns in aceasta situatie? Raspunsurile pot fi diverse:
1. nealocarea resurselor financiare in conformitate cu solicitarile procesului tehnologic;
2. lipsa pregatirii profesionale si a organizarii tehnologice pentru lucrarile de mare anvergura, cum sunt lucrarile de RK (reparatii capitale) specifice acestor echipamente si instalatii;
3. lipsa permanenta a lichiditatilor financiare, in toate timpurile;
4. „vremurile” care au fost mai totdeauna peste oamenii…docili;
5. subiecti inconstienti care au considerat ca „merge si asa”, ignorand, la ordin, riscurile sau mascandu-le din comoditate;
6. proiectantii si cercetatorii care au dat avize, de foarte multe ori, fara cercetari prealabile, iar comisiile formale au receptionat…….la termen;
7. incompetenta unor conducatori de sectoare, numiti pentru merite indoielnice, care si-au permis sa exploateze echipamente sau instalatii in afara prevederilor din cartile tehnice ale acestora;
8. in termenul sau perioada de garantie, nu s-au facut toate verificarile sau incercarile prevazute in cartile tehnice pentru a se scoate in evidenta viciile ascunse;
9. nerespectarea normativelor si regulamentelor proprii sectorului energetic in fond (pentru ca in forma acestea au fost respectate).
In deceniul 1991-2000, in conditiile schimbarii sistemului politico-economic din Romania, in care finantarea lucrarilor de investitii hidroenergetice de la bugetul statului a fost abandonata, sursele de finantare fiind constituite din surse proprii (amortismente) si taxa de dezvoltare inclusa in pretul energiei, ritmul de executie a scazut in mod simtitor. In acest interval nu a inceput nici o lucrare noua, capacitatile puse in functiune, cu o putere instalata de 452 MW (45 hidroagregate in 21 de centrale) si o productie de 790 GWh/an, au fost realizate in centralele a caror executie a inceput inainte de 1989. Tot in acest interval au fost aduse la capacitate finala multe dintre centralele puse partial in functiune pana in anul 1989.
O privire retrospectiva si una privind perspectiva dezvoltarii hidroenergeticii romanesti impun trecere in revista a potentialului hidroenergetic al Romaniei.
In Romania, problema valorificarii in cadru organizat a potentialului energetic al cursurilor de apa s-a pus prin anii 1950-1960, cand electrificarea intregii tari constituia politica de stat. Studiile de inventariere elaborate de ISPE (Institutul de Studii si Proiectari Energetice) si mai apoi de ISPH (Institutul de Studii si Proiectari Hidroenergetice) s-au facut pe baza de recunoasteri si cercetari pe teren, masuratori si studii hidrologice, ridicari topometrice si studii geologice.
Potentialul hidroenergetic teoretic inventariat pe o lungime totala a cursurilor de apa de cca 24.700 km (din care 1245 km pe fluviul Dunarea) se ridica la peste 11.000 MW, respectiv 70.000 GWh/an. Desi nu au fost intocmite studii de detaliu pentru reactualizarea valorilor caracteristice ale potentialului hidroenergetic al Romaniei in noile conditii economico-sociale din Romania de dupa 1989, exista estimari ale institutelor de studii si proiectari energetice si/sau hidroenergetice precum si ale colectivului de specialisti ai Directiei Productie Hidro din care rezulta ca potentialul tehnic amenajabil al tarii este de 36.000 GWh/an, respectiv 11.600 MW, din care: potential economic amenajabil 28.000-32.000 GWh/an, respectiv 9.100-10.300 MW; potential exploatabil 24.000-26.000GWh/an, respectiv 7.000-8.200 MW si potential in operare cca 17.000 GWh/an, respectiv 6100 MW.
De remarcat ca aceste estimari sunt foarte apropiate de cele intocmite de parintele hidroenergeticii romanesti, profesorul Dorin Pavel, cand a elaborat primul „PLAN GENERAL DE AMENAJARE A RESURSELOR HIDROENERGETICE ALE ROMANIEI” in anul 1933. Iata ce spunea profesorul inca din 1930: „Utilizarea potentialului hidroenergetic nu se poate face in lipsa unei conceptii generale privind gospodarirea apelor (asigurarea debitelor pentru consumatorii neenergetici si atenuarea undelor de viitura)". Pentru evitarea unei abordari neeconomice a utilizarii potentialului hidroenergetic, in special, in perspectiva deceniilor care vor urma, in care amenajarile hidroenergetice vor fi componente ale unui sistem energetic dezvoltat la scara europeana, prof. Dorin Pavel propunea doua solutii: implicarea statului in realizarea marilor amenajari hidroenergetice sau conditionarea acordarii concesiunilor de asocierea capitalului, care sa faca posibila realizarea de mari centrale asociate cu centre de consum importante; elaborarea unui plan general de amenajare a intregului potential hidroenergetic al tarii, intr-o conceptie unica, cu integrarea folosintei energetice in activitatea de gospodarire a apelor, plan care sa orienteze intr-o perspectiva larga dezvoltarea hidroenergeticii atat din punct de vedere tehnic (amplasamente, scheme optime de centrale, parametrii ce se pot obtine), cat si economic (investitie specifica, pret de cost al energiei).”
Din cartea „PROBLEME GLOBALE, CREATIVITATE” a dlui presedinte Ion Iliescu, publicata in 1992, am retinut urmatoarele:
* „Gospodarirea apelor si amenajarea bazinelor hidrografice trebuie sa tina seama, deci, de un complex mare de factori, de efectele imediate sau indepartate ale diferitelor lucrari si activitati; ea presupune o abordare multidisciplinara, sistemica a problemelor, pentru conjugarea diferitelor folosinte si evitarea consecintelor negative posibile. Abordarea unilaterala a problemelor, urmarirea doar a unor interese de moment, pentru satisfacerea anumitor cerinte care pot aparea chiar urgente, fara luarea in considerare a tuturor factorilor si a tuturor consecintelor viitoare pot provoca daune considerabile, uneori ireparabile.”
* „Lucrarile hidrotehnice, de amenajare a bazinelor hidrografice, sunt lucrari de mare amploare, costisitoare si comportand multiple dificultati tehnice. De aceea, trebuie asigurata, pe de o parte, realizarea lor intr-un cadru unitar, avand in vedere ansamblul bazinului hidrografic, iar pe de alta parte, in exploatarea lor trebuie urmarita satisfacerea optima a tuturor folosintelor si intereselor. Indeosebi, amenajarea si exploatarea lacurilor de acumulare, ca factor de regularizare si redistribuire a debitelor, trebuie sa indeplineasca dublul scop – atenuarea viiturilor, in vederea apararii de inundatii a obiectivelor din aval, precum si asigurarea unor debite suplimentare in perioadele secetoase pentru satisfacerea diferitelor cerinte (alimentari cu apa pentru industrie, localitati, agricultura, producere de energie etc.).”
* „Realizarea acestor obiective, care presupune volume uriase de lucrari, cu mari consumuri de materiale energo-intensive si de resurse financiare, se va desfasura in decursul catorva decenii. Important este ca, pe tot parcursul infaptuirii lor, sa se asigure o esalonare rationala, echilibrata, pentru solutionarea optima a tuturor cerintelor si evitarea unor consecinte negative, care pot aparea din necorelarea, in timp si spatiu, a unor lucrari care se conditioneaza reciproc.”
Pornind, insa, de la realizarile deceniului 1991-2000, precum si de la perspectivele din strategiile pentru primul deceniu al primului secol al mileniului trei, elaborate de SC Hidroelectrica SA, se pune intrebarea: „|ncotro merge hidroenergetica romaneasca in conditiile economico-sociale din Romania de dupa 1989 ?”
Se stie ca potentialul economic amenajabil, care mai este de executat, reprezinta 40-45% (11.000-15.000 GWh/an, respectiv 3.500-4.500 MW), din care peste 50% se refera la potentialul fluviului Dunarea).
In conditiile continuarii programului nuclear de la CNE Cernavoda apare ca o necesitate stringenta extinderea capacitatilor de centrale cu acumulare prin pompaj. Centralele cu acumulare prin pompaj sunt instalatii in care energia electrica este produsa prin turbinarea unui volum de apa care, partial sau in intregime, este adus in bieful amonte (rezervorul superior) prin pomparea apei de la cote inferioare (rezervorul inferior). Asemenea instalatii sunt capabile sa acumuleze energia disponibila in afara orelor de varf de sarcina si pe care sa o restituie in orele de varf ale sistemului energetic.
Pentru acumularile si instalatiile de pompaj se deosebesc trei tipuri de scheme:
* Centralele hidroelectrice prin pompaj „pur” (CHEAP), la care practic intregul volum turbinat provine din rezervorul inferior, de unde este ridicat prin pompare. CHEAP este consumatoare de energie electrica, pentru 1 kWh produs prin turbinare consumandu-se prin pompare 1,30-1,35 kWh;
* Centralele hidroelectrice „cu pompaj mixt” (CHE-CHEAP), la care folosirea posibilitatilor de acumulare a energiei electrice prin pompaj este combinata cu amenajarea unei CHE gravitationale; astfel de amenajare exista in tara noastra la CHE Valiug, langa Resita, aceasta amenajare fiind proprietatea Combinatului Siderurgic Resita, astazi in deriva, precum multe alte unitati metalurgice din Romania.
* Centralele hidroelectrice cu pompaj „in circuit deschis”, cum ar fi statiile de pompare cu ajutorul carora se pompeaza apa colectata prin aductiuni secundare, situate la niveluri mai mici decat nivelul de retentie al acumularii principale. Asemenea amenajari, care de fapt reprezinta o cale de a suplimenta debitele medii captate prin pompaj, pentru a realiza scheme de amenajare de CHE, bazate pe concentrarea debitelor si caderilor, fac astfel posibila marirea gradului de utilizare a potentialului hidroenergetic al cursurilor de apa.
Asemenea tipuri de amenajari au fost realizate in tara noastra la CHE Lotru-Ciunget (3 statii de pompare cu Pi=62 MW, Petrimanu, Jidoaia si Balindru), CHE Sebes ({ugag si Galceag) si CHE Remeti (statia de pompare Secueu).
In faza avansata de proiectare este o amenajare cu acumulare prin pompaj de mare putere, care sa indeplineasca mai multe functiuni, in afara excedentului de putere/energie in golul de sarcina – CHEAP Tarnita-Lapustesti - cu o putere cuprinsa intre 500 MW si 1000 MW, ale carei costuri sunt estimate la 500 – 800 mil $.
CHEAP vor asigura necesitatile de energie electrica de varf si pentru economia revitalizata a Romaniei si pentru export pe terte piete unde sunt cereri mari de astfel de energie si vor asigura diverse servicii precum reglajul de frecventa, reglajul de tensiune si/sau producerea de energie reactiva, ceea ce inseamna o imbunatatire a calitatii energiei furnizate consumatorilor si crearea conditiilor favorabile interconectarii SEN cu sistemul largit european, UCPTE.
Astfel de proiecte vor contribui la cresterea densitatii de utilizare a resurselor de apa si a potentialului hidroenergetic utilizat in Romania, sunt surse de energie curate si regenerabile si vor duce la reducerea substantiala a folosirii combustibilului fosil de inlocuire, prin renuntarea la centralele rapide pe gaz si pe cale de consecinta, se reduce emisia de dioxid de carbon, cu efecte benefice asupra mediului.
Din analiza strategiilor pe 4 ani, respectiv pe 10 ani ale SC Hidroelectrica SA pentru sectorul hidroenergetic si confruntarea cu Strategia nationala de dezvoltare energetica a Romaniei, aprobata prin HGR 647/12 iulie 2001, se poate observa ca, nu exista la nivel guvernamental o gandire unitara referitoare la finalizarea amenajarii sectorului hidroenergetic, in vederea optimizarii utilizarii eficiente a acestui potential.
De asemenea se poate observa inexistenta reglementarilor necesare pentru valorificarea eficienta a resurselor si serviciilor care se pot obtine prin amenajarile hidrotehnice complexe atat in executie cat si in exploatare.
Sigur ca in perioada dupa 1989 lipsa fondurilor pentru derularea lucrarilor de mare anvergura, cum sunt amenajarile hidroenergetice, a fost un obstacol, dar si modul de folosire, putem spune ca fost deficitar, mai ales dupa anul 2000, cand o data cu liberalizarea pietei de energie, sectorului hidroenergetic i s-a oferit o sansa deosebita pentru o dezvoltare mai impetuoasa.
Din analiza bilanturilor administratorilor „vremelnici” ai sectorului hidroenergetic se poate vedea o scadere continua a profitului net (cca 1500 mld lei/2000; 981 mld lei/2001; 21 mld lei/2002 si minus cca. 1500 mld lei/2003) si aceasta pe fondul unor cresteri spectaculoase ale costurilor pe MWh produs si fara realizarea programelor de mentenanta planificate prin strategiile proprii. De asemenea trebuie remarcat si faptul ca desi fondurile de investitii (de dezvoltare) au crescut an de an in aceeasi perioada, puterile puse in functiune nu au fost pe masura resurselor alocate si nici macar in conformitate cu propriile strategii. Administratorii „vremelnici” au pus aceste nerealizari pe seama secetei prelungite, in special anul 2003, dar noi credem cu tarie ca este vorba si despre o perioada cu un management necorespunzator si in corelatie cu unele grupuri de interese.
Pentru sustinerea afirmatiilor de mai sus, vom face referire la Strategia nationala de dezvoltare energetica a Romaniei pe termen mediu 2001-2004, aprobata prin HGR 647/2001 si vom analiza proiectul „Finalizarea si punerea in functiune pana in anul 2005 a Unitatii 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavoda (700 MW, cu o investitie ramasa de executat de 700 milioane de dolari S.U.A.); corelat cu finalizarea Unitatii 2, se va executa lucrarea privind reversibilitatea cascadei Slatina-Dunare si a navigatiei pe acest sector prin racordarea cu fluviul Dunarea, prin Centrala Hidroelectrica Izlaz”.
Din punct de vedere al termenului de realizare, acesta este utopic, deoarece o astfel de lucrare nu poate fi realizata mai de vreme de 6-8 ani si aceasta, numai cu o organizare draconica si cu o finantare fara intrerupere.
Realizarea reversibilitatii cascadei Slatina-Dunare nu este posibila fara retehnologizarea sectorului Slatina – Izbiceni, care de asemenea nu este posibil mai de vreme de 12 -15 ani, avand in vedere starea dezastruoasa in care se afla in prezent.
Chiar cu realizarea acestui proiect sectorul Slatina – Dunare, nu pot fi satisfacute cerintele Unitatii 2 de la Cernavoda, deoarece nu va dispune de mai mult de 250- 280 MW.
Mai mult, racordarea sectorului Slatina – Dunare, trebuia analizat in contextul unei perspective mai largi, al unei amenajari pe fluviul Dunarea (Turnu Magurele – Nicopole), caz in care centrala de la Izlaz va trebui dezafectata.
De asemenea, este demn de remarcat ca pentru amenajarea Oltului era mult mai importanta finalizarea amenajarii Hoghiz, cap de cascada si protector al amenajarilor din aval, precum si al unor suprafete inundabile in zona tarii Fagarasului, dar si pentru preluarea si atenuarea undelor de viitura care se propaga primavara in acest sector important al Oltului si deci cu un spor considerabil de energie ieftina, obtinuta prin uzinarea acestora, in cele 26-30 hidrocentrale din aval.
In aceste conditii era mai important si mai eficient pentru sectorul hidroenergetic, pentru Centrala Nuclearoelectrica, pentru interconectarea SEN cu sistemul largit european si pentru consumatorul roman, sa se realizeze CHEAP de la Tarnita- Lapustesti. Investitia specifica pentru aceasta lucrare este cuprinsa intre 782 $/kW pentru varianta cu 1000 MW si 1127 $/kW in varianta cu 500 MW, iar durata executiei putea fi corelata cu punerea in functiune a Unitatii 2 de la Cernavoda. De retinut ca investitia specifica a hidrocentralei de la Izlaz depaseste cu mult 2000 $/kW, de unde ar rezulta ca inca nu i-ar fi sosit „sorocul”.

BIBLIOGRAFIE
Univers ingineresc, publicatie bilunara a Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania
Energetica, din ianuarie si octombrie 2001, revista Asociatiei {tiintifice si Tehnice a Energeticienilor din Romania
Producerea, transportul si distributia energiei electrice si termice, din martie 2000, numar omagial, revista lunara de informare tehnico-stiintifica
Raporturile de exploatare ale SC Hidroelectrica SA, pe anii 2000, 2001, 2002 si 2003
Reglementarea gestionarii nivelelor din principalele lacuri de acumulare in vederea acoperirii rezervelor energetice minime necesare pentru siguranta
functionarii SEN – cod ANRE: 720.2.007.0.30/07/01
Legea apelor - L 106/1996
HGR 1212/2000 – Aprobarea regulamentului de organizare si functionare a comitetelor de bazin
HGR 647/07.08.2001 - Hotarare privind aprobarea Strategiei nationale de dezvoltare energetica a Romaniei pe termen mediu - 2001-2004
Strategia de dezvoltare a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice – Hidroelectrica SA, pentru perioada 2001-2010
Diacon Al., Isbasoiu C., Constantinescu Mihaela – Optimizarea functionarii centralelor hidroelectrice de medie si mare cadere, avand ca functie obiectiv de optimizare, obtinerea maximului de energie pentru apa uzinata, Rev. Energetica, octombrie 2001
dr. ing. Constantin Piraianu
dr. ing. Mihai Sporis
membri AGIR, Filiala Rm. Valcea
(Continuare in nr. viitor)