English
Avem prilejul să consemnăm un aspect important al realităților noastre economico-sociale prin prezentarea unui eveniment emblematic privind modul în care comunitatea inginerească din țara noastră se implică într-o manieră creativă în tratarea și soluționarea unor cerințe stringente ale prezentului și viitorului. Este vorba despre sesiunea științifică dedicată „Independenței și securității energetice a României", organizată în comun de Academia Română, Academia de Științe Tehnice din România și Asociația Generală a Inginerilor din România.
Atât prin participarea reprezentativă a specialiștilor, cât și prin calitatea dezbaterilor, acest eveniment - găzduit, la 20 mai a.c., de Aula Academiei Române - se constituie într-o manifestare de interes major, căreia îi consacrăm paginile de față.
- Credit foto: www.freepik.com
Istoria de lângă noi. Leacuri împotriva uitării și lecții pentru prezent și viitor
În deschiderea sesiunii științifice, acad. Ioan Dumitrache, secretarul general al Academiei Române, a transmis mesajul celui mai înalt for științific și cultural al țării pe tema energiei în contextul actual. Acest mesaj a fost urmat de lansarea unei lucrări ample, temeinic documentate despre „Istoria energeticii românești", o istorie fascinantă, cu puternice reverberații contemporane.
Au prezentat lucrarea acad. Viorel Bădescu și prof. Victor Vaida, autorul acestui demers științific remarcabil. Cel care a elaborat-o este cunoscut și apreciat pentru activitățile desfășurate în calitate de președinte al Societății Inginerilor Energeticieni din România (SIER), fost președinte al Regiei Naționale de Electricitate - RENEL, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR).
O retrospectivă a unui proces ascendent
Cartea ,,Istoria energeticii românești. Electrificarea României" a fost publicată în două volume cu peste 1500 de pagini. Este interesantă perspectiva din care se reconstituie principalele etape ale unui proces complex, contradictoriu, de lungă durată: de la începuturi până la Primul Război Mondial; perioada dintre cele două Războaie Mondiale; de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial până anul 1990 și în perioada ultimă, până în zilele noastre.
Pentru fiecare etapă din cele două volume, prof. Victor Vaida desfășoară o analiză aprofundată a elementelor componente ale energeticii: energetica generală, termoenergetica, hidroenergetica, energetica nucleară, energetica resurselor regenerabile de energie și electroenergetica, pentru a se vedea gradul de dezvoltare a fiecăreia dintre cele enumerate. La capitolul fiecărei etape se formulează concluzii, iar în paginile finale sunt abordate problemele actuale și de perspectivă ale energeticii românești.
♦ Perioada 1882 - 1918 este caracterizată printr-o evoluție fără orientări stabilite prin legi, bazată pe inițiativele administrațiilor locale, pentru a se realiza iluminatul electric stradal și casnic. Cu toate acestea, se înregistra un progres tehnic important față de iluminatul existent, cu petrol sau gaz. În această etapă s-au construit mai multe centrale termoelectrice și hidroelectrice pe râurile interioare, folosindu-se soluțiile cunoscute pe plan mondial.
S-au realizat rețelele electrice de transport și distribuție a energiei electrice (linii și stații electrice) pentru dezvoltarea electrificării.
Echipamentele energetice folosite la realizarea instalațiilor de profil erau procurate din import.
Studiile teoretice și aplicațiile practice consemnate la nivel mondial erau cunoscute de inginerii români, cu preocupări în domeniul electricității și care le-au folosit la realizarea unor cercetări și aplicații originale, care au marcat semnificativ istoria energeticii.
♦ Etapa 1919 - 1948 este definită prin luarea în considerare a evoluțiilor înregistrate în condiții de economie liberală, fără ca statul să aibă o participare majoră la investițiile energetice. S-au avut în vedere: a) continuarea construcției de centrale termoelectrice și hidroelectrice; b) extinderea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice (linii și stații electrice) pentru dezvoltarea electrificării; c) formarea unor sisteme energetice zonale și realizarea de interconectări între acestea; d) dezvoltarea învățământului electrotehnic-energetic.
Pentru accelerarea electrificării s-au adoptat următoarele măsuri principale: a) înființarea de societăți de electricitate, pentru o organizare mai bună a activității de electrificare; b) realizarea de electrificări zonale, ceea ce a permis și interconectarea unor centrale cu linii electrice la tensiuni de 60 și 110 kV; c) construirea primelor fabrici de echipamente și aparate electrotehnice, pentru reducerea importului; d) constituirea primelor organizații de proiectare și de construcții-montaj; e) adoptarea de soluții noi pentru centralele electrice și rețelele electrice; f) punerea în funcțiune a mai multor sisteme electroenergetice mici.
Puterea instalată în centralele electrice a crescut continuu, cele termoelectrice având permanent ponderea principală. Astfel, în anul 1938, puterea totală instalată era de 501 MW, din care 453 MW (87%) în centrale termoelectrice și 48 MW (13%), în centrale hidroelectrice. A urmat un proces intensiv de extindere și perfecționare a întregului sistem, astfel încât, în anul 1950, puterea totală instalată era de 740 MW, din care 680 MW (92%) în centrale termoelectrice și 60 MW (8%) în centrale hidroelectrice.
♦ Perioada de la Al Doilea Război Mondial până în anul 1990 a purtat pecetea economiei centralizate (să ne limităm la această formulă mai puțin controversată), cu dezvoltări de amploare prin planuri cincinale, proces care a determinat, în mare măsură, industrializarea țării. A fost o perioadă de masive electrificări, prin extinderea sistemului energetic, introducerea sistemului centralizat de termoficare și formarea și extinderea Sistemului Energetic Național (SEN). Resursele principale folosite pentru producerea energiei electrice și termice au fost gazele naturale, petrolul, cărbunele și apa. Echipamentele necesare s-au procurat, la început, prin import (circa 80%), mai ales din Europa de Est, dar și din Occident; apoi, din ce în ce mai multe s-au produs în țară.
- Credit foto: www.freepik.com
Pentru realizarea obiectivelor energetice prevăzute în programul de electrificare au fost necesare: a) o industrie proprie de construcții de mașini și electrotehnică pentru echipamente, materiale și instalații; b) înființarea de societăți specializate, puternice, pentru execuția obiectivelor; c) crearea de institute specializate pentru proiectare-cercetare; d) formarea unor generații succesive de specialiști pentru proiectare-cercetare, execuție, punerea în funcțiune și exploatarea instalațiilor energetice.
În etapa 1950 - 1990 s‑au realizat, s‑au modernizat și au funcționat 18 centrale termoelectrice pe cărbune, între care: Deva‑Mintia (1260 MW); Paroșeni (300 MW); Gura Barza (6 MW); Rovinari (1720 MW); Turceni (2310 MW).
În același interval s-au realizat, s‑au modernizat și au funcționat tot 18 centrale termoelectrice pe hidrocarburi, între care: Borzești (225 MW); Brazi (810 MW); Galați (535 MW); Brăila - Chișcani (960 MW); Iernut (800 MW).
Pe întregul interval 1882 - 1990 au fost realizate pe teritoriul României 24 mari amenajări hidroenergetice complexe, între care cele de pe râul Bistrița (454 MW); râul Argeș (417 MW); râul Târgului (25,75 MW); râul Dâmbovița (141,8 MW); râul Lotru (643 MW); râul Olt (1706 MW); râul Siret (157,6 MW); râul Buzău (228 MW).
Transportul energiei electrice se asigura și continuă să se asigure prin rețelele de profil, care includ stații și linii electrice aflate în gestiunea sucursalelor București, Bacău, Cluj, Craiova, Pitești, Sibiu, Timișoara, Constanța.
În perioada 1950 - 1989, puterea electrică montată în stațiile electrice și în posturile de transformare a fost de
peste 90 000 MVA.
Puterea totală instalată în centralele electrice din SEN a crescut de circa 30 de ori în perioada 1950 - 1990, de la
740 MW la 22 479 MW, în centralele termoelectrice, de circa 25 de ori, de la 680 MW la 16 822 MW, iar în centralele hidroelectrice, de aproape 100 de ori, de la 60 MW la 5657 MW.
Puterea electrică instalată în centralele de termoficare a crescut permanent în perioada 1960 - 1990, astfel: în anul 1960, 472 MW, în 1970, 2165 MW, în 1985, 4849 MW și în 1990, 6201 MW.
Între 1960 și 1990, puterea instalată în centralele termoelectrice de termoficare a crescut de 13 ori. După 1989 a scăzut permanent, ca urmare a opririi unor capacități, din lipsă de consumatori.
Tranziția spre economia de piață
În noile condiții economico-sociale, dintr-un complex de motive cu un predominant caracter istoric, s‑au redus substanțial consumul și producția de energie electrică și termică. Resursele principale folosite pentru producerea de energie electrică și termică au fost: cărbunele, gazele naturale, petrolul, energia hidro, energia nucleară, resursele regenerabile.
În anii 1990 - 2024 s-au pus în funcțiune ultimele grupuri energetice de 50 MW fabricate în țară, la CET Brașov, Arad și Bacău, s-au reabilitat centralele termoelectrice și de termoficare cu o putere totală de 4560 MW (1993 - 2000); s-au realizat instalațiile de protecție a mediului la termocentralele pe cărbune. De asemenea, s-au remarcat prin performanțe grupurile pe gaze cu ciclu combinat: OMW‑Petrom (Brazi), de 860 MW, CET București Vest, de 209 MW și CET Oradea, de 25 MW.
În context, reținem, în mod deosebit, că la CNE Cernavodă sunt în funcțiune două unități nucleare: Unitatea 1, dată în funcțiune în decembrie 1996 (care are durata de operare de 30 de ani, cu posibilitate de prelungire, după retehnologizare în 2027 - 2029, cu încă 30 de ani); Unitatea 2 racordată la sistemul național în septembrie 2007 (care are durata de operare de 30 de ani, cu posibilitate de prelungire, după retehnologizare în 2037 - 2039, cu încă 30 de ani).
Cumulat, Romania ocupă primul loc pe plan mondial, cu 92,2% factor unitar, mediu de capacitate.
Prin urmare, în perioada 1990 - 2024 s‑au produs schimbări importante în energetica românească, prin reorganizări, restructurări și privatizări, cu efecte majore privind dezvoltarea acesteia și asupra creșterii economice și a bunăstării generale. Evenimentele importante din ultimele trei decenii și jumătate, mai ales măsurile adoptate în acest timp, au avut, însă, efecte contradictorii, menționate pe larg în studiile de referință. Pe această bază s-au identificat direcții de acțiune de cel mai larg interes tehnico-economic și, evident, social.
- Sursa foto: Facebook Nuclearelectrica
Răspunderi pe termen mediu și lung
În lucrarea prof. Victor Vaida se relevă că actuala politică energetică a Uniunii Europene nu mai corespunde integral noilor condiții geopolitice, fapt care a favorizat declanșarea crizei energetice, cu efecte majore asupra economiei și nivelului de trai, provocând numeroase greutăți în dezvoltarea energetică a țărilor membre, afectându-le independența și securitatea energetică și reducându-le posibilitățile de ieșire din criză.
De aici, necesitatea unei noi Strategii Energetice în interes național, aprobată în Parlament la propunerea Guvernului.
Pe baza unei noi Strategii Energetice, va fi posibil de formulat propunerile României pentru Strategia Energetică a UE 2030 și propunerile preliminare pentru Strategia Energetică a UE 2050. Propunerile și angajamentele în perspectiva anilor 2030 și 2050 trebuie să stimuleze creșterea economică și bunăstarea generală în România.
În vederea elaborării unei asemenea Strategii, se impune luarea în considerare a faptului că țara noastră deține resurse energetice neregenerabile și regenerabile care pot să-i asigure necesarul pe termen mediu și lung, dacă acestea vor fi exploatate rațional și în interes național.
Pentru asigurarea securității energetice pe termen mediu și lung și pentru obținerea unei dependențe reduse de importuri, se impune exploatarea rațională a resurselor naționale și prelungirea, pe cât posibil, a duratei de epuizare a acestora. Dependența actuală de import a Uniunii Europene este de circa 55% - 60%, urmând să ajungă la circa 70% în 2030. România are, în prezent, o dependență de import de resurse energetice de 20% - 25%, care se poate reduce sau păstra la nivelul actual prin politici și strategii energetice corespunzătoare.
Starea tehnică actuală a grupurilor termoenergetice și hidroenergetice și nivelul redus al investițiilor pot determina în scurt timp un gol mare de capacități de producție, ceea ce va afecta siguranța în funcționare a SEN, dezechilibrând balanța de energie electrică a țării, cu impact asupra producției de energie termică și cu efecte sociale majore.
Realizarea cu forțe proprii a lucrărilor de proiectare-cercetare și de construcții montaj, precum și execuția echipamentelor pentru energetică în propria industrie de construcții de mașini și electrotehnică reprezintă, la rândul ei, o componentă majoră a independenței energetice.
Realizarea noilor capacități de producere în grupuri termoenergetice, de cogenerare, pe bază de soluții moderne cu eficiență ridicată, cu ciclu combinat pe gaze și realizarea centralei cu pompaj Tarnița-Lăpuștești precum și a unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă trebuie să devină o prioritate a Guvernului și a autorităților locale.
După enumerarea multor altor direcții de acțiune, autorul a conchis:
„Din cauza crizei economice prelungite a Uniunii Europene, România are nevoie de un program propriu de dezvoltare economică, cu o componentă principală de dezvoltare a energeticii, cu măsuri curajoase, care să garanteze pe termen mediu și lung creșterea economică sustenabilă și bunăstarea generală și să repare eșalonat consecințele economice și sociale ale unor politici inadecvate și adesea păguboase.
Propunerile României pentru participarea la strategiile energetice UE 2030 și UE 2050 se cer bine pregătite, pentru a se asigura - și pe această cale - creșterea economică și bunăstarea generală în România și pentru a participa cu bune rezultate la rezolvarea problemelor energetice ale UE".
Potrivit opiniei autorului, energetica românească se află într‑o criză provocată de mai multe cauze, ceea ce impune adoptarea, cât mai urgent posibil, de măsuri menite să stopeze fenomenele și procesele negative și să contribuie efectiv la asigurarea independenței și securității energetice a țării noastre.
Priorități și urgențe, într-o viziune strategică
După expunerea detaliată a actualelor stări de fapt și a perspectivelor pentru viitorul previzibil, prof. Victor Vaida identifică în lucrarea sa principalele obiective pe termen scurt, mediu și lung în sfera energeticii, astfel încât, pe baza acestora, să se stabilească prioritățile și secvențialitățile. Astfel, pe primul loc se situează finalizarea investițiilor hidroenergetice în derulare, realizate de Hidroelectrica, în concordanță cu programul național și cu cel al UE de reducere a emisiilor cu efect de seră, inclusiv prin suplimentarea producției de energie electrică și a rezervei de putere pentru serviciile tehnologice din sistem. În acest context, se menționează, înainte de toate, Centrala Tarnița-Lăpuștești, care se cere finalizată în timpul cel mai scurt, deoarece, potrivit proiectului, sunt satisfăcute toate cerințele de eficiență la care s-a referit.
Este de remarcat că, în condițiile actuale, UE sprijină promovarea de mixuri energetice complementare ceea ce impune ca autoritățile române să întreprindă neîntârziat demersuri ferme pentru a obține sprijin în vederea realizării unor investiții în noi capacități de producere a energiei electrice. Asemenea soluții sunt, de fapt, prevăzute în legislația Uniunii Europene.
Pe ansamblul obiectivelor prezentate de autor, o prioritate incontestabilă o constituie dezvoltarea sectorului nuclear în perioada 2024 - 2040 (și mai departe), urmând să se ajungă la o putere de 1413 MW (două unități în funcțiune) sau mai mare, doar prin realizarea unui program de dezvoltare și de modernizare corespunzător.
Pentru anii 2030 - 2040, sectorul nuclear trebuie să dispună în continuare de o putere instalată de cel puțin 1413 MW, pe baza unui program de dezvoltare și de modernizare susținut de noua Strategie Energetică. Se impune să se prevadă inclusiv prelungirea duratei de viață a Unităților 1 și 2 și execuția Unităților 3 și 4, cu punerea lor în funcțiune la termen, asigurându-se astfel funcționarea permanentă a cel puțin două unități. În vederea sprijinirii acestor demersuri, se impune completarea programului cu măsuri îndreptate spre realizarea combustibilului nuclear necesar din perspectiva menționată.
O altă prioritate vizează măsurile necesare de menținere și de eficientizare a sistemelor de termoficare centralizate. În acest sens, se cer luate în considerare diferitele ponderi ale surselor de producție. Ponderea sectorului rezidențial este de peste 65% în consumul final de energie termică, iar structura combustibilului utilizat pentru producerea acesteia se prezintă astfel: hidrocarburile, circa 60%, și cărbunele, circa 25%. Cel mai mare sistem centralizat de asigurare a energiei termice funcționează în municipiul București, reprezentând 40% din consumul național de energie termică; mai multe orașe importante ale țării au, de asemenea, cote semnificative. În ceea ce privește perioada următoare, apare necesar să se revină la sistemele centralizate de termoficare, bazate pe capacități cu un ciclu combinat pe gaze. În acest sens, apare necesară stabilirea, în noul document privind Politica și Strategia Energetică (2024 - 2035), a unor măsuri de prelungire a duratei de epuizare, în vederea evitării apariției și acutizării unor probleme sociale majore.
Bineînțeles, un loc prioritar în ansamblul obiectivelor unei Strategii adecvate îl ocupă dezvoltarea producției de energie electrică din resurse regenerabile, proces care poate și trebuie să fie continuat în limitele tehnice și economice admise de funcționarea Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu exigențele unei piețe eficiente de energie electrică.
Prezintă interes datele statistice care evidențiază actualele stări de fapt. Astfel, în anul 2024 existau circa 6000 MW instalați în capacitățile de producere de energie electrică realizată cu ajutorul resurselor regenerabile. Capacitățile existente în acest sistem, în mod special cele eoliene, se află la baza unor dezechilibre în SEN, care trebuie acoperite prin rezervele de putere din centralele clasice.
Această stare de fapt pune, din nou, în evidență necesitatea asigurării unui mix echilibrat, bazat pe resursele energetice autohtone, pentru perioada 2025 - 2035 și în continuare.
În ceea ce privește o perspectivă mai largă, este esențial să se mențină și să se consolideze libertatea factorilor decizionali autohtoni de a stabili mixul energetic național prin utilizarea eficientă a tuturor formelor de energie curată, în condițiile asigurării independenței și securității energetice, pe baza scenariilor existente, inclusiv prin luarea în considerare a investițiilor în domeniu. Dacă lucrurile vor evolua în sens pozitiv, se va verifica în practică estimarea existenței unui mix energetic național apropiat de optim. De aici decurge, pentru perioada 2024 - 2035, cerința de a se ajunge la următoarea structură: cărbune (15% - 25%), hidro (25% - 30%), nuclear (20% - 25%), regenerabile (20% - 25%) și hidrocarburi (8% - 10%). În această variantă, care, deocamdată, are un caracter preliminar, circa 65% din producția de energie electrică (hidro, nuclear și regenerabile) se prezintă fără emisii de CO2. Restul de 35% va fi pe cărbune și hidrocarburi, cu emisii reduse de CO2, prin realizarea unor grupuri cu ciclu combinat, pe gaze, cu eficiență ridicată.
În continuare, sunt menționate alte direcții de acțiune, centrate pe dezvoltarea unui proces investițional bazat pe cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii din domeniul energetic. Totodată, se acordă atenția cuvenită asigurării resurselor umane necesare prin orientarea tuturor componentelor învățământului spre cerințele pieței forței de muncă pe o perioadă cât mai îndelungată. De asemenea, se impune perfecționarea sistemului instituțional din domeniul energetic în vederea eficientizării acestuia, mai ales prin diminuarea procedurilor birocratice și prin extinderea noilor tehnologii specifice erei digitale.
- Credit foto: www.freepik.com
O tematică vastă, complexă, ancorată în realitățile în continuă transformare
Punctele de vedere exprimate în lucrarea profesorului Victor Vaida comportă, desigur, abordări diverse, unele chiar marcate de nuanțe contradictorii, însă numai prin cultivarea spiritului critic, academic, prin dialogul constructiv, liber de orice ingerințe extraștiințifice este posibil să se ajungă la adevăr, la concluzii consensuale. O contribuție importantă la acest demers au avut comunicările prezentate la Sesiunea științifică despre care relatăm. Menționăm titlurile și autorii respectivelor expuneri:
▪ „Resursele naturale - catalizatorul tranziției energetice din România" - acad. Nicolae Anastasiu, dr. Doru Morariu, dr. Alexandru Pătruți, dr. Filip Cârlea, Academia Română, Comisia de Resurse Naturale pentru Tranziția Energetică (CRNTE);
▪ „Siguranța în funcționare a Sistemului Energetic Național" - ing. Virgiliu Ivan, director al Dispeceratului Energetic Național - Transelectrica, ing. Marian Cernat, fost director al Dispeceratului Energetic Național, fost director la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE;
▪ „Contribuția școlii energetice la dezvoltarea sistemului energetic românesc" - prof. Nicolae Golovanov, Facultatea de Energetică, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, membru al Academiei de Științe Tehnice din România;
▪ „Aportul cărbunelui indigen la independența energetică a României" - dr. Gavril Balcan, fost secretar de stat la Ministerul Industriilor, fost director general la Regia Lignitului Târgu Jiu;
▪ „Rezervele de gaze din România. Contribuția gazului metan la dezvoltarea energeticii românești" - dr. Ioan Foidaș, director tehnic ROMGAZ Mediaș;
▪ „CNE Cernavodă. Prezent și viitor" - dr. Teodor Chirică, președinte al Consiliului de Administrație al CNE Cernavodă;
▪ „Dezvoltarea centralelor eoliene și fotovoltaice racordate la Sistemul Energetic Național" - dr. Fanica Vatra, secretar general al Societății Inginerilor Energeticieni din România (ISER).
*
Cum lesne se observă, temele abordate, însoțite de propuneri, pot și trebuie să constituie obiect de studiu, de inspirație pentru factorii decidenți la nivel național în vederea adoptării și aplicării de soluții benefice pentru țară și oamenii ei.
