Cum este cunoscut, Parlamentul României a învestit noul Executiv odată cu aprobarea Programului de guvernare care are ca punct final anul 2028 inclusiv. Evident, avem de-a face cu un document care interesează, practic, toată populația țării întrucât prefigurează principalele evoluții ale cadrului general de viață, de afirmare profesională și de satisfacere a cerințelor materiale și spirituale începând de la nivelul individual până la cel național. Programul este structurat pe ministere, iar din acest motiv obiectivele comune sunt menționate în mod repetat. De asemenea, modul de prezentare nu este unitar, inclusiv în ceea ce privește sistematizarea și detalierea unor prevederi.

- Credit foto: www.freepik.com
În cele ce urmează, vom releva cu precădere ceea ce-și propune Guvernul să întreprindă în domeniile de cel mai mare interes pentru comunitatea inginerească, respectiv sferele de exercitare a profesiei de către cei mai mulți dintre colegii noștri.
Noi concepte și modele ale progresului economico-social
Începem prezentarea Programului prin sublinierea orientărilor de ordin strategic subsumate unor modele de dezvoltare concordante cu ansamblul cerințelor interne în context internațional.
Primul concept este formulat astfel: renașterea industrială prin Productivism - un model de creștere economică bazat pe investiții, scheme de ajutor de stat și garanții. Se are în vedere transformarea României într-un hub tehnologic și industrial în Europa de Est. Modelul amintit mai include investiții, inovație, incluziune, sustenabilitate și reziliență. Se preconizează investiții masive în infrastructură; peste 155 miliarde de euro în următorii 5 ani pentru investiții publice, cu accent pe infrastructura de transport, mediu, educație, sănătate, tehnologie și industrii competitive. 10 miliarde de euro vor fi alocate schemelor de ajutor de stat pentru investiții și garanții în industrii de înaltă tehnologie și ajutoare de stat ad-hoc, precum industria auto, industria chimică, industria farmaceutică, industria alimentară, metalurgie, materiale de construcții, apărare și energie. Se vor materializa programe de garanții pentru industria prelucrătoare și IMM-uri, cu accent pe investiții, pe exporturi și pe cele cu valoare adăugată ridicată.
Al doilea concept se referă la promovarea patriotismului economic, respectiv la stimularea creării de companii campioni regionali. În acest scop, sunt menționate următoarele măsuri: schemă de ajutor de stat pentru investiții greenfield mai mari de 150 milioane de euro în industria prelucrătoare, creatoare de locuri de muncă stabile și bine plătite (grant 25% din valoarea investiției, subvenționarea parțială a dobânzii, procedură de avizare accelerată pentru toate documentele necesare); reducerea cu minimum 20% a numărului de avize și documente necesare și digitalizarea completă a procedurilor de raportare; transformarea companiilor mari producătoare de energie și gaz în campioni regionali; extinderea IMM Invest pentru încurajarea creditării în sectoarele industriale strategice și pentru companiile cu o componentă puternică de export; program de sprijinire a internaționalizării companiilor românești prin scheme de garanții pentru extinderea prezenței pe piața regională, inclusiv pentru construirea sau achiziția de capacități noi de producție.
Un al treilea concept vizează reducerea decalajelor de dezvoltare prin adoptarea de soluții între care: schemă de ajutor de stat pentru realizarea de investiții pentru dezvoltarea regională (450 milioane de euro); schemă de ajutor privind creșterea gradului de ocupare în județele cu un grad de dezvoltare sub media regiunii și/sau cu un șomaj ridicat (mai mare de 5%); compensarea cheltuielilor pentru locurile de muncă din respectiva investiție la salarii cel puțin egale cu câștigul salarial mediu brut lunar pe economie; susținerea afacerii cu maximum 100 000 de euro, din care 50% urmează să fie acoperiți prin ajutor nerambursabil, plătit de la bugetul de stat doar pentru acoperirea salariilor angajaților, aferent noilor locuri de muncă create, precum și garanția statului pentru efortul financiar al angajatorului acoperit prin credit garantat pentru 50% din plafonul maxim de 100 000 de euro.
Mai reținem conceptul care privește industrializarea României și reducerea decalajelor de dezvoltare, deziderat care va fi atins în principal prin lansarea unui program național multianual de stimulare economică, în vederea atragerii investitorilor și a creării de locuri de muncă în județele cu indicatori economici mai slabi față de media regională (10% sub media PIB/locuitor). Acest program va fi derulat de consiliile județene, în mod descentralizat, pe bază de apeluri, printr-o schemă de ajutor de tip minimis. Ajutoarele vor fi acordate întreprinderilor care realizează investiții și creează locuri de muncă în județul respectiv, în localitățile de sub 100 000 de locuitori, în domenii în care România înregistrează deficit comercial. Se vor aloca în acest scop 100 milioane de euro/județ eligibil.

- Credit foto: www.freepik.com
Resurse umane. Formarea și perfecționarea profesională
♦ Piața muncii, cerințe actuale și de perspectivă
Cum este firesc, Programul acordă un spațiu larg modalităților prin care poate fi mai bine valorificat principalul potențial al țării, respectiv resursa umană. Sunt prevăzute numeroase măsuri menite să asigure consolidarea unei piețe a muncii orientate spre satisfacerea cerințelor noii etape de dezvoltare economico-socială a României. În acest sens, sunt menționate, între altele:
- Programul „România Profesională". Vor fi alocate 4 milioane de euro anual, pentru acordarea de vouchere, cu valoare între 100 și 800 de euro, direct persoanelor interesate în calificarea sau recalificarea în domeniile de importanță deosebită pentru economia națională;
- Primă de stabilitate pe o perioadă de doi ani pentru tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată pe un loc de muncă, cu contract pe perioadă nedeterminată. Valoarea primei este de 1000 lei/lună în primele 12 luni și 1250 de lei/lună în următoarele 12 luni;
- Subvenție de 2250 de lei acordată angajatorilor timp de 12 luni pentru fiecare tânăr angajat pentru prima dată pe piața muncii, cu vârsta sub 30 ani, aflat în șomaj pe termen lung, de peste șase luni, cu condiția menținerii raporturilor contractuale de muncă 18 luni de la data încadrării în muncă;
- Schemă de ajutor privind creșterea gradului de ocupare în zonele cu șomaj ridicat de peste 5%. Susținerea afacerii cu până la maximum 100 000 de euro, din care 50% urmează să fie acoperiți prin ajutor nerambursabil plătit de la bugetul de stat pentru acoperirea salariilor angajaților, aferent noilor locuri de muncă create, precum și garanția statului pentru efortul financiar al angajatorului acoperit prin credit garantat pentru 50% din plafonul maxim de 100 000 de euro;

- Credit foto: www.freepik.com
- Programe pentru ucenicie destinate tinerilor. 320 milioane de lei pentru sprijinirea antreprenorilor care au nevoie să angajeze personal calificat, urmând ca angajatorul să asigure calificarea la locul de muncă pentru angajați. Șomerii care încheie contracte de ucenicie cu angajatorii vor obține calificări în baza cărora, ulterior, se pot adapta la cerințele pieței muncii;
- Prime de instalare, prime de angajare și prime de stabilitate pentru românii întorși în țară;
- Program privind formarea profesională pentru meserii specializate. Acordarea unui sprijin financiar pentru angajarea de șomeri și formarea pentru meserii specializate de nivel mediu, precum electricieni, motostivuitori, fochiști, mecanici, frigotehniști sau de nivel superior, precum specialiști automatiști, calitate, mediu, siguranță în muncă;
- Sprijin pentru calificarea și reconversia profesională - facilități pentru angajatori. Se au în vedere: susținerea financiară de până la 50% a cheltuielilor efectuate de angajator cu calificarea și reconversia profesională, pentru personalul care excedează vârsta uceniciei și dacă noua calificare se transpune într-o creștere semnificativă a salariului (cu cel puțin 20%) și într-un contract pe durată nedeterminată; deductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu calificarea la locul de muncă; garanții de 2 miliarde de lei anual; finanțarea programului din fonduri europene, respectiv 210 milioane de euro pe o perioadă de 6 ani pentru calificare și reconversie profesională;
- Actualizarea competențelor sau recalificarea persoanelor afectate de procesul de tranziție justă. Acordarea de măsuri active de ocupare, prin prioritizarea persoanelor afectate de procesul de tranziție prin pierderea locului de muncă;
- Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii. Este prevăzut un proiect de tip schemă națională pentru creșterea gradului de ocupare și valorificarea competențelor profesionale ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă pe piața internă, prin participarea la programe de ucenicie - START - Investește în calificare pentru viitor! Bugetul alocat va fi de 26,7 milioane de euro, din fonduri europene și de la bugetul de stat;
- FORMACTIV - Formare și muncă activă. Creșterea nivelului de competențe profesionale pentru 20 000 de șomeri înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO) în vederea ocupării mai facile a unui loc de muncă, prin includerea acestora în programe de formare profesională. Bugetul alocat - 31 milioane de euro, din bugetul de stat și fonduri europene;
- Programul START în antreprenoriat pentru persoanele cu dizabilități. Programul urmărește: integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii prin promovarea antreprenoriatului și susținerea dezvoltării a 45 de afaceri incluzive de tip Unitate Protejată Autorizată; dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru 395 de persoane cu dizabilități; finanțarea și monitorizarea a 45 de afaceri înființate de tip Unitate Protejată Autorizată;
- Platformă de pregătire pentru muncă și angajare asistată, pentru persoanele cu dizabilități. Dezvoltarea unui sistem inovativ de creștere a accesului la piața muncii a persoanelor cu dizabilități. Dezvoltarea cadrului legislativ referitor la pregătirea pentru muncă și angajarea asistată prin două pachete legislative;
- Asigurarea unei vieți independente pentru persoanele cu dizabilități. Promovarea soluțiilor, inovațiilor, produselor, serviciilor, tehnologiilor adresate persoanelor cu dizabilități din perspectiva autonomiei și angajabilității;
- Pachete de sprijin de 2000 lei pentru creșterea ocupării femeilor tinere din grupuri dezavantajate. Acestea includ formare profesională, consiliere, oportunități de continuare sau reintegrare în sistemul de învățământ, precum și cheltuieli pentru găsirea unui loc de muncă;
- Susținere profesională pentru mamele de preșcolari;
- Susținerea antreprenoriatului feminin. Acordarea a 1000 de granturi a câte 20 000 de euro, plus garanții pentru credite în condiții avantajoase, pentru susținerea antreprenoriatului feminin tânăr, în sectoare cu potențial de creștere;
- Primă de stabilitate pentru o perioadă de doi ani în cazul tinerilor absolvenți care se angajează pentru prima dată pe un loc de muncă pe perioadă nedeterminată. Valoarea primei este de 1000 lei lunar în primele 12 luni și 1250 de lei lunar, în următoarele 12 luni.

- Credit foto: www.freepik.com
♦ Programe de învățământ orientate spre satisfacerea cerințelor de perspectivă ale pieței muncii
Tot în legătură cu mai buna fructificare a potențialului uman sunt de reținut numeroasele prevederi din Program referitoare la modalitățile prin care rețeaua de învățământ poate și trebuie să contribuie în mod esențial la formarea și perfecționarea profesională. În vederea atingerii acestui obiectiv sunt prevăzute numeroase măsuri, între care:
● Consolidarea și extinderea învățământului tehnologic și tehnologic dual:
- Asigurarea unui proces simplu și rapid pentru acreditarea școlilor și programelor de învățământ tehnologic și tehnologic dual;
- Formarea profesorilor de discipline de specialitate/instruire practică prin stagii de mentorat la operatorii economici. Participarea a cel puțin 1000 de profesori la aceste programe;
- Revizuirea ofertei educaționale, a curriculumului și a programelor pentru ruta tehnologică și tehnologic duală, pentru meserii emergente de pe piața muncii, începând cu anul 2025;
- Extinderea ofertei de învățământ tehnologic dual în zonele rurale prin investiții strategice în infrastructură, resurse educaționale și parteneriate cu mediul economic local;
- Extinderea parteneriatelor între autoritățile locale, unitățile de învățământ, instituțiile de învățământ superior și mediul privat pentru a alinia programele de învățământ dual la cerințele pieței muncii. Susținerea a peste 100 000 de elevi în sistemul de învățământ dual;
- Consolidarea învățământului superior în sistem dual, prin organizarea de programe de licență, masterat și doctorat în sistem dual;
- Modernizarea resurselor educaționale, prin echiparea laboratoarelor cu tehnologie de ultimă generație, implementarea platformelor digitale de învățare interactive, dezvoltarea de conținut digital adaptat programei școlare și asigurarea accesului la infrastructură IT pentru elevi, studenți și cadre didactice;
- Finalizarea construcției și operaționalizarea celor 29 de campusuri pentru învățământ dual, până în 2026, asigurând dotarea acestora cu laboratoare moderne, spații de instruire practică și facilități de cazare pentru elevi și studenți, precum și actualizarea calificărilor pentru a răspunde cerințelor actuale ale pieței muncii.

- Credit foto: www.freepik.com
● Actualizarea programelor școlare:
- Revizuirea planurilor-cadru, precum și a programelor școlare, pentru a include conținuturi și activități care abordează utilizarea inteligenței artificiale și dezvoltarea competențelor digitale, promovând în același timp gândirea critică, creativitatea și dezvoltarea personală. Accentul va fi pus pe pregătirea pentru meseriile viitorului și pe adaptarea la schimbările tehnologice rapide;
- Promovarea și susținerea elevilor cu performanțe înalte, prin susținerea centrelor de excelență, dar și prin programe de sprijin personalizate;
- Evaluarea periodică a nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor și personalizarea parcursului educațional, pentru a garanta atingerea profilului absolventului.
● Extinderea rețelei de școli-pilot pentru inovare și autonomie în educație:
- Extinderea rețelei de școli-pilot la nivel național, pentru a implementa intervenții educaționale inovative, noi modele curriculare și de carieră didactică, modele noi de management descentralizat, cu scopul de a crește autonomia și performanța unităților de învățământ preuniversitar și de a asigura reziliența sistemului de educație.
● Îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare școlară, pentru a sprijini elevii în alegerea parcursului educațional și profesional:
- Asigurarea consilierii școlare și orientării în carieră pentru fiecare elev, prin creșterea numărului de consilieri școlari, asigurarea accesului la instrumente de evaluare și orientare în carieră și digitalizarea portofoliului educațional. Creșterea numărului de elevi consiliați cu cel puțin 100 000 de elevi;
- Colaborarea cu entități specializate care să sprijine școlile/universitățile în furnizarea unor servicii de consiliere și orientare de calitate;
- Susținerea părinților: consiliere și susținere pentru părinți în școală, garantarea cadrului de participare la deciziile școlilor, încurajarea acțiunilor părinți - profesori - elevi.
● Performanță și acces în învățământul superior:
- Promovarea eticii, a integrității și a siguranței în mediul academic;
- Internaționalizarea învățământului superior în vederea creșterii calității educației și a cercetării;
- Continuarea îmbunătățirii politicilor de acces în învățământul superior și de a sprijini categoriile de elevi și studenți din grupurile subreprezentate/defavorizate prin programe de tipul „Primul student din familie". Simplificarea procedurii de recunoaștere a studiilor realizate în străinătate sau în România pe curriculum străin pentru accesul la studiile universitare;
- Promovarea parteneriatului public-privat și a co-deci-ziei în orientarea politicilor educaționale, prin colaborare autentică cu mediul de afaceri, inclusiv dezvoltarea de programe de licență și masterat în parteneriat, pentru a corela oferta educațională cu cerințele pieței muncii;
- Menținerea mecanismului de finanțare a universităților bazat pe criterii de performanță;
- Susținerea programelor universitare STEM.

- Credit foto: www.freepik.com
O politică investițională orientată spre o dezvoltare economică sănătoasă, durabilă
În capitolul referitor la investiții, Programul menționează încă de la început că în următorii cinci ani se vor aloca peste 155 miliarde euro unor obiective publice de importanță deosebită. Din această sumă, 120 miliarde de euro vor fi destinate pentru o perioadă de patru ani unor lucrări care vizează în principal factorii care determină îmbunătățirea calității vieții. Este vorba mai ales despre alocarea a 8% din PIB în 2025 pentru investițiile finanțate din bugetul național și fonduri europene în vederea modernizării și dezvoltării rețelelor de școli, spitale, autostrăzi și cale ferată, agricultură și mediu. În acest sens, mai consemnăm următoarele prevederi:
- Realizarea celor mai mari investiții din istorie în infrastructura de transport. Se vor aloca peste 27 miliarde de euro pentru a se finaliza rețeaua de 2000 km de autostrăzi și drumuri expres și a peste 2700 km de infrastructură feroviară;
- Finalizarea celor trei spitale regionale, construirea a 10 noi spitale, modernizarea a 17 spitale, construirea celor 200 centre comunitare integrate de sănătate în urbanul mic și rural și dotarea celor 2600 de cabinete medicale;
- Peste 16 miliarde de euro în următorii patru ani pentru investiții masive în irigații și stimuli pentru fabrici noi de procesare, susținerea depozitării și ambalarea produselor;
- Peste 6 miliarde de euro investiții în sistemul de educație. Generalizarea Programului Masa Caldă în școlile din România. Sprijin pentru 750 000 de copii vulnerabili, pentru a reduce abandonul școlar. 900 de creșe și grădinițe construite. Dotări moderne pentru 9000 de școli și 1200 de microbuze electrice pentru transportul elevilor;
- Investiții în tineri, în învățământul dual și pentru reducerea fiscalității;
- Stimuli economici de 6% - 8% din PIB anual pentru creșterea producției industriale (10 miliarde de euro anual pentru scheme de ajutor de stat și garanții);
- Implementarea unui amplu program de dezvoltare care va viza 300 de orașe, cu o populație de sub 100 000 de locuitori. Scopul acestui program constă în reducerea disparităților teritoriale, modernizarea infrastructurii locale și stimularea economiei regionale, pentru ca aceste comunități să devină mai atractive pentru investiții, locuire și dezvoltare sustenabilă. Acest program vizează modernizarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea calității serviciilor publice și stimularea economiei locale, modernizarea rețelelor de transport, investiții verzi, tranziția digitală și dezvoltarea spațiilor comunitare, astfel încât aceste orașe să devină mai locuibile, competitive și sustenabile.
Aceste obiective sunt detaliate în toate capitolele Programului de guvernare. Le vom prezenta în numărul următor al publicației noastre, punând, ca și până acum, accentul pe prevederile care au legătură directă și indirectă cu activitățile economico-sociale desfășurate de comunitatea inginerească din țara noastră, precum domeniile cercetării și dezvoltării, energiei și transporturilor.
(Va urma)