Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Memorandum privind prezentul și viitorul resurselor naturale destinate industriei textile

În nr. 3/2020 al Universului ingineresc, în pag. 4 - 5, am publicat textul intitulat „Memorandum privind prezentul și viitorul resurselor naturale destinate industriei textile". Ulterior apariției acestui număr, am primit o serie de informații suplimentare legate de tema respectivă, referitoare la segmentul aferent creșterii oilor și valorificării lânii în România, pe care le publicăm în cele ce urmează:

Activitatea de cercetare în domeniu a fost susținută de Ministerul Cercetării și Inovării prin finanțarea proiectului sectorial „Cercetări privind dezvoltarea capacității de transfer și comercializare a rezultatelor din cercetare privind valorificarea integrată a resursei naturale de lână. Strategie privind aplicabilitatea produselor eco-inovative pe bază de lână de oaie în domeniul construcțiilor", derulat în perioada 2017 - 2018 de un consorțiu multidisciplinar, alcătuit din: INCDTP, SC MINET SA Râmnicu Vâlcea, INCD URBAN INCERC, CIT - IRECSON, INCD Chimico-Farmaceutica-ICCF București. Poziția geografică și clima conferă României un potențial deosebit de creștere a oilor și dezvoltare a producției de lână, care, corelate cu aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare, pot conduce la realizarea unor produse cu caracteristici performante pentru domenii tehnice de mare diversitate. Obiectivele generale ale proiectului au vizat: colaborarea multidisciplinară a actorilor reprezentativi din activitatea de cercetare științifică și din mediul industrial, în scopul elaborării de soluții  de valorificare a lânurilor românești groase și semigroase pentru realizarea de materiale izolatoare destinate utilizării în construcții eficiente energetic, identificarea de soluții tehnologice pentru valorificarea lanolinei în domeniul farmaceutic și cosmetic, elaborarea de direcții strategice de susținere a crescătorilor de ovine și a industriei prelucrătoare, în scopul revigorării sectorului lânii la nivel național.

Pe măsură ce arhitecții și constructorii caută să îmbunătățească spațiile de locuit, materialele de construcție au devenit din ce în ce mai „inteligente" și adaptive. Prin interconectarea principiilor naturale cu inovarea tehnologică și producția, este posibil să se lucreze în armonie cu natura, pentru a crea clădiri și oameni mai sănătoși, iar fibrele de lână pot constitui o alternativă naturală pentru înlocuirea materialelor izolatoare chimice. În cadrul proiectului de cercetare, s-au analizat și evaluat atât potențialul național al resursei naturale de rase de oi (șeptel), respectiv al lânurilor provenite de la oi, în particular al lânurile grosiere (provenite de la rasele Țurcană, Stogosa), cât și potențialul național de cercetare - dezvoltare - inovare privind realizarea și integrarea produselor eco-inovative pe bază de lână indigenă, de la rasele Țurcană și Stogosa, în domeniul construcțiilor. A fost elaborată tehnologia de realizare a materialelor nețesute din fibră de lână din care s-au obținut produse prototip destinate construcțiilor, s-au trasat direcțiile strategice de acțiune la nivel național pentru promovarea produselor textile pentru destinații tehnice, respectiv izolații pentru construcții.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.