Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Municipiile București, Brașov și Constanța se reunesc într-o asociație de dezvoltare durabilă

♦ Conectivitatea, transportul și turismul - principalele domenii de colaborare

Municipiile București, Brașov și Constanța se vor asocia, în baza unui Memorandum, în vederea realizării unui scop comun: dezvoltarea durabilă a lor și a zonelor limitrofe. „Practic, ne-am exprimat acordul de a înființa împreună o asociație intercomunitară de dezvoltare durabilă, în special pentru domeniile conectivitate, transport și turism. Specialiștii vor lucra la platforma juridică, vom avea și un Statut al asociației, care va fi public. Ce ne dorim este să punem în valoare cele mai importante zone turistice ale României: litoralul, muntele și Capitala. Iar pentru un turism de calitate avem nevoie de infrastructură, domeniu ce poate fi dezvoltat inclusiv prin astfel de parteneriate", a declarat primarul general al Capitalei


Astfel, potrivit Memorandumului de cooperare privind dezvoltarea integrată a Axei de Dezvoltare Brașov - București - Constanța, principalele beneficii ale parteneriatului sunt realizarea de proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, planificarea comună a investițiilor publice și furnizarea în comun de servicii publice de calitate. Asociația va putea atrage inclusiv fonduri europene pentru proiectele inițiate.

Modalitățile concrete de colaborare se referă la integrarea Planurilor de Mobilitate ale Bucureștiului, Brașovului și Constanței, de exemplu prin crearea de puncte intermodale de transport, și la proiecte comune de promovare turistică - prin ofertarea de pachete turistice integrate.

Dacă la nivelul axei de dezvoltare Brașov - București - Constanța este importantă dezvoltarea infrastructurii de conectivitate, țintele la nivel local sunt: • un sistem de transport public dens, dinamic și eficient, care să faciliteze accesul către toate zonele orașului; • protejarea și extinderea spațiilor verzi și a falezelor; • investirea în centre culturale: teatre, cinematografe, săli de operă; • infrastructura pentru vehicule fără motor (în special alei pietonale și piste pentru bicicliști); • spațiile publice de calitate și facilitarea accesului către acestea; • interacțiunea dintre oameni prin găzduirea de evenimente /ateliere de lucru/ întâlniri profesionale/ festivaluri.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.