Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

O universitate din România, locul 7 la nivel mondial în domeniul cercetării tehnologiilorde captare și stocare a carbonului

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca ocupă locul 7 la nivel mondial în domeniul de cercetare dedicat tehnologiilor Carbon Capture and Storage (CCS), arată o analiză realizată la nivel internațional și publicată recent în Science of the Total Environment, informează instituția de învățământ superior, într-un comunicat. Ierarhia cuprinde 744 de instituții din întreaga lume, primele 10 locuri fiind ocupate de instituții și institute de cercetare din SUA (4), Marea Britanie (2), China (1), Germania (1), Olanda (1) și România (1).

Conform aceluiași articol, prof. dr. ing. Călin Cormoș, membru al Departamentului de Inginerie Chimică al Facultății de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Universității Babeș-Bolyai ocupă, în urma cercetărilor efectuate în perioada 1997 - 2017, locul 3 în clasamentul mondial al autorilor în acest domeniu, având un număr total de 15 articole din domeniul CCS incluse în această analiză și 340 de citări. Clasamentul a avut în vedere 2071 de autori care au abordat domeniul tehnologiilor de captare și stocare a carbonului în cei 20 de ani de referință.

„Faptul că UBB, prin grupul de cercetare condus de profesorul Călin Cormoș, este pe o poziție atât de vizibilă într-un domeniu științific de referință la nivel internațional, cu impact major pentru sănătatea și viața planetei, este un fapt onorant pentru România. În plus, performanța academică a profesorului Cormoș este una de excepție, care face cinste UBB și României. În final, prin astfel de activități academice, studenții UBB din domeniu au acces la educație de calitate, iar societatea beneficiază direct din relația cu știința", a afirmat prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David.

„Rezultatele obținute de Universitatea Babeș-Bolyai sunt deosebit de importante, arătând contribuția majoră pe care UBB o are în acest domeniu de cercetare, devenind astfel un actor important în contracararea efectelor schimbărilor climatice", se menționează în comunicat. Articolul care prezintă rezultatele de excepție ale UBB realizează o analiză comprehensivă a domeniului de cercetare Captarea și stocarea dioxidului de carbon (CCS). CCS este o metodă de prevenire a acumulării unor cantități mari de dioxid de carbon în atmosferă. Tehnologiile CCS reprezintă, conform Intergovernmental Panel on Climate Change, „procese tehnologice ce constau în separarea CO2 provenit din surse mari industriale sau energetice staționare, lichefierea acestuia și transportul la o locație de stocare, injectarea lui în formațiuni geologice stabile, izolate față de atmosferă, care permit depozitarea CO2 în condiții de siguranță pentru perioade lungi de timp". Potrivit specialiștilor în domeniu, CCS poate juca un rol esențial în limitarea creșterii temperaturilor medii anuale la un nivel cu maximum 2 grade C în plus față de nivelurile din perioada preindustrială. Din acest motiv, domeniul de cercetare CCS este considerat unul esențial și este într-o continuă dezvoltare, având implicații sociale, economice și de mediu majore.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.