Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin si cugetați:
Mâine Anul se-nnoiește,
Lumea tot la fel gândește!
Cine, oare, să ne spună
Lumea când va fi mai bună?
Domnul timp ne dă prin fire,
Dar mai mult timp de iubire,
Și atât cât nu iubim,
Darul Lui îl risipim!
Aho, aho, copii și frați,
Voi cu dragostea cum stați?
Unii fură-ajung bogați,
Alt auto, altă casă,
Dar și altă nevestică,
Tinerică, frumușică,
Pe cea veche ei o lasă!
Ce contează ce-ai iubit,
Dacă vezi că s-a-nvechit?
Cu globala încălzire,
Parcă toți își ies din fire!
Ia te uită cum se fură:
Tot global și făr-măsură!
Vezi pe stradă „trufandale",
Goliciuni cât mai globale:
Umblă fata dezbrăcată?
Încălzirea-i vinovată!
Dacă-ar fi global globală,
S-ar umbla în pielea goală!
Fraților, am fost netoți,
Iarăși i-am votat pe hoți,
Drept: cu-adevărat egali
Pot fi doar când sunt penali!
Țara-i plină de hoții:
Este loc și-n primării,
Iar, de vrei mai mult să furi,
Este loc și-n prefecturi!
Însă hoții cei mai mari
Se doresc parlamentari:
Apărați vor fi de lege,
Să nu vină și să-i lege!
Ia mai urați, măi băieți!
Să scăpăm de hrăpăreți!
Cică unii, de-ar putea,
Ar fi-n stare tot să-ți ia,
Să-ți ia banii, și femeia,
Și...peninsula Crimeea!
Loc hoției se deschide
Cu și fără de partide
Totuși, cică nu ușor
Intri-n tagma hoților,
Căci se fac verificări,
Ești luat la întrebări:
- Ai furat atâtea? Tu?!
Păi, să ne explici acu,
Până nu se duce vestea,
Cum de au scăpat acestea
Celor care de decenii
Fură zilnic în domenii!
Bagi la zdup un mafiot
Și corupt? Îl doare-n cot!
Să vă vând atunci un pont:
De-i luați tot ce-a furat,
Suferă cu-adevărat,
Nu în cot, îl doare-n cont!
Oare, doar în România
Tristă e realitatea?
Unii fac democrația
Și-alții fac majoritatea!
Cică-n state democrate
Nu-s puterile-mpreună,
Ele-s musai separate,
Slăbiciunile se-adună!
Semnalăm, ca tentativă:
O putere separată
Este cea legislativă,
Chiar de cea de judecată!
Ia mânați, măi, ia mânați!
Sau, mai bine, ia luptați,
Și de cei mișei scăpați!
Oare, nu aveți motiv
Să-l dați jos pe cel parșiv?
Jos! Acolo-i este locul!
Vreți să vă aprindă focul
Tineri arși la „Colectiv"?!
Nu se poate biruință
Totuși, fără de credință;
Când nimic în Cer n-ai sfânt,
N-o să ai nici pe Pământ!
Lăcomiei omenești
Pune frâu! Când dăruiești,
Iadul vei schimba în Rai!
Crede: una e să ai,
Și-alta e să stăpânești!
Tot ce n-ai pe drept, creștine,
E, de fapt, stăpân pe tine!
Ia mânați, măi, ia mânați!
Oameni fiți, adevărați!
Țineți tare plugușorul,
Cât mai bine să arați,
Cu și fără tehnocrați;
Astfel va cunoaște sporul
Țara noastră românească!
Domnul va trimite ploi
Ca pământul să rodească,
Și în brazdă, și în noi!
Prof. dr. ing. C. Berbente

