Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

PMB și Consiliul Județean Ilfov au demarat procedurile pentru concretizarea proiectului celor 10 drumuri radiale

Primăria Municipiului București (PMB) și Consiliul Județean Ilfov, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB), au demarat procedurile pentru concretizarea proiectului celor 10 drumuri radiale, informează un comunicat al Primăriei Capitalei. „Un pas important pentru proiectul celor 10 drumuri radiale care vor lega Bucureștiul de viitoarea autostradă de centură: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București a lansat în SEAP licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent Drumului Radial 1- Vest Expres (DR1), care va lega direct localitățile Domnești și Ciorogârla de Capitală. Drumul Radial 1- Vest Expres va avea o lungime de aproximativ 9 km și va conecta Bulevardul Timișoara cu centura Capitalei și viitoarea Autostradă A0. Acesta va avea caracteristicile unei autostrăzi sau ale unui drum expres, cu patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, piste pentru biciclete și trotuare. În urma studiul de fezabilitate, se va stabili care dintre cele trei variante de aliniament stradal este cea potrivită, cu lățimea de 21 m, de 28 m sau de 32 m", a declarat primarul general.

Valoarea estimată pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 14,5 milioane lei fără TVA, cu termen de execuție de 12 luni, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În perioada următoare, va fi întocmită documentația pentru realizarea studiilor de fezabilitate aferente celorlalte 9 drumuri radiale.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.