Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Ponderea adulților din UE care au utilizat zilnic internetul a crescut de la 65% în 2015 la 80% în 2020

Ponderea adulților (16 - 74 de ani) din Uniunea Europeană care au utilizat zilnic internetul a crescut cu 15 puncte procentuale în 2020 față de 2015 (de la 65% la 80%), arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În 2020, majoritatea regiunilor din nordul și vestul UE au raportat proporții relativ ridicate de adulți care au utilizat zilnic internetul, ponderi mai ridicate fiind înregistrate în rândul persoanelor care locuiau în orașe față de cele care trăiau în zonele rurale.

Cea mai mare pondere a adulților care au utilizat zilnic internetul a fost în regiunea Helsinki-Uusimaa din Finlanda (96%), urmată de Hovedstaden din Danemarca, Stockholm în Suedia (ambele cu 95%) și două regiuni din Danemarca: Syddanmark și Midtjylland (ambele cu 94%). La polul opus, cea mai scăzută pondere a adulților care au utilizat zilnic internetul a fost în regiunea Severozapaden din Bulgaria (53%), urmată de regiunea Nord-Est din România (55%) și alte trei regiuni din Bulgaria: Severen tsentralen (55%), Yugoiztochen și Yuzhen tsentralen (ambele cu 56%).

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.