Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a elaborat proiectul de act normativ privind sistemul „Garanție - Returnare" pentru ambalaje primare nereutilizabile. În acest context, ministrul de resort, Mircea Fechet, a declarat că se intenționează ca actul normativ să fie publicat în Monitorul Oficial cel târziu până la 1 ianuarie 2021, iar în prima jumătate a anului viitor urmează să fie desemnat administratorul unic de sistem. „În termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern, colegii din minister vor elabora foarte repede legislația terțiară. Asta înseamnă ordine de ministru care să reglementeze modul de desemnare a administratorului de sistem, condițiile etc. Din momentul în care administratorul va fi desemnat, iar acest lucru se va întâmpla în prima jumătate a anului viitor, până la 1 aprilie 2022, conform legii, are aproximativ un an la dispoziție să facă următoarele chestiuni: să pregătească toată infrastructura pentru toată România de transport al acestor materiale, să obțină toate autorizațiile, avizele pentru a construi de la zero centrele logistice de numărare, de procesare, de compactare, de gestionare a acestor echipamente. De asemenea, comercianții care vor alege să folosească echipamente automate vor fi nevoiți să le comande, să le instaleze, să le conecteze la fluxul informatic de date care va guverna întregul sistem. Din experiența altor state membre, acest lucru se poate face într-un an. Până la 1 ianuarie 2021 vom avea publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern", a afirmat Mircea Fechet.
Potrivit ministrului, în proiectul de HG care reglementează noul sistem de colectare a deșeurilor de ambalaje sunt prevăzute și o serie de amenzi, precum și sancțiuni complementare care pot merge până la anularea licenței de funcționare pentru producători. „Există un capitol întreg de contravenții în proiectul de HG. Vor exista sancțiuni contravenționale atât pentru magazinele care refuză să se conformeze, cât mai ales pentru producătorii care refuză să se conformeze, respectiv să se înregistreze în sistem, să folosească un simbol distinct pe eticheta ambalajului prin care cetățenii să-și dea seama că acel ambalaj este subiectul sistemului «Garanție - Returnare». Noi am propus în proiectul de HG inclusiv o sancțiune complementară pe lângă cea a amenzii contravenționale ca să putem să discutăm inclusiv de ridicarea licenței pentru anumiți producători. Eu cred că toată lumea se va conforma. Nu aș vrea să-mi imaginez că vreun magazin din România va alege să nu primească ambalaje, pentru că ceea ce se va întâmpla în mod firesc, dincolo de vreo sancțiune, va fi pierderea clienților. Imaginați-vă un client care cumpără din magazinul respectiv o băutură pentru care plătește garanția, după care revenind la același magazin să constate că nu i se plătesc acești bani înapoi; asta e o chestiune care nu are cum să se întâmple", a spus ministrul.
Acesta a subliniat, totodată, că ambalajele incluse în noul sistem vor avea elemente de identificare specifice. „Toate ambalajele care vor face obiectul sistemului «Garanție - Returnare» vor avea elemente de identificare diferite de ambalajele existente astăzi în piață. Pe de o parte, va exista un logo care va face ca un ambalaj să fie returnabil sau nu, pe de altă parte codurile de bare ale acelor ambalaje nu vor putea fi scanate în vederea decontării garanțiilor. Cu alte cuvinte, un ambalaj pentru care nu s-a plătit garanție la momentul achiziționării nu va putea fi adus în vederea obținerii unei garanții. Totodată, acele ambalaje vor fi preluate de echipamente fără a se plăti respectiva garanție", a menționat oficialul.

Ministrul a subliniat că sistemul „Garanție - Returnare" va fi unul centralizat, decizia fiind luată în urma consultărilor avute cu toate statele membre ale UE. „Va exista o sigură entitate. Sistemul va fi unul centralizat. Este o măsură pe care am hotărât-o în urma consultărilor cu toate statele membre. Singura țară în care sistemul este descentralizat este Germania și acest lucru este aspru criticat pentru că generează o serie de neajunsuri pe care noi încercăm să le evităm. Altminteri, uitându-ne la toate exemplele de bune practici din Uniunea Europeană și la lucrurile care nu au funcționat învățăm din greșelile altora. Caracterul unitar al sistemului este un lucru de la care nu putem să abdicăm", a punctat Mircea Fechet.
Conform proiectului de act normativ, ținta României este ca, în următorii trei ani, să se ajungă la un grad de colectare de minimum 90% de deșeuri de ambalaje de băuturi. Cetățenii care vor returna la orice magazin din România un ambalaj PET sau doză de aluminiu vor primi înapoi o garanție în valoare de 50 de bani, fără a se prezenta vreun bon fiscal sau alte documente.