Numărul cercetătorilor din UE angajați cu normă întreagă (FTE) a crescut cu 45,57% în ultimul deceniu, ajungând la 2 milioane în 2021 de la 1,38 milioane în 2011, arată datele publicate de Oficiul european de statistică, Eurostat. În ultimii 10 ani, numărul cercetătorilor a crescut în aproape toate statele membre; în cazul Poloniei și Suediei, acest număr s-a dublat, ajungând la 135 700, respectiv 100 100 în 2021. Ritmuri de creștere relativ mari au fost înregistrate, de asemenea, în Ungaria (88%), Grecia și Belgia (ambele cu un avans de 79%).
În cazul țării noastre, datele provizorii ale Eurostat arată că numărul de cercetători a crescut în 2021 comparativ cu 2011, dar, în continuare, România are mai puțin de 20 000 de cercetători, fiind devansată de state precum Irlanda, Ungaria, Finlanda, Grecia, Cehia sau Austria.
La nivelul Uniunii Europene, majoritatea cercetătorilor lucrează în sectorul întreprinderilor (56,3%), precum și în învățământul superior (31,9%), acestea fiind urmate, la distanță, de sectorul guvernamental (11%).
Țările cu cele mai mari ponderi ale cercetătorilor care lucrează în sectorul guvernamental sunt România (34,1%), Bulgaria (29,1%) și Croația (22,5%).