Echipele de robotică ale Facultății de Inginerie din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu au participat la cea de a 5-a ediție a Concursului Internațional de Robotică RoboTEC, care a avut loc recent la Universitatea Politehnica Timișoara. La concurs au participat peste 200 de studenți, reprezentanți ai unor unități de învățământ din Croația, Serbia, Macedonia, Italia, Egipt și România.
RoboTEC este un concurs de talie internațională organizat de Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Timișoara, cu sprijinul cadrelor didactice și al companiilor din sfera IT&C. Acesta se adresează atât studenților, cât și elevilor din toată lumea, pasionați de robotică și inteligență artificială, și are ca scop aprofundarea cunoștințelor și îmbunătățirea abilităților participanților în ceea ce privește crearea, programarea și testarea unui robot autonom, ce respectă cu strictețe prevederile impuse de regulament și îndeplinește cerințele probei specifice.
Fidelă preocupărilor sale de a oferi o gamă dezvoltată de oportunități pentru ca inginerul modern să fie nu numai un foarte bun profesionist, dar și cu un orizont cât mai larg, Asociația Generală a Inginerilor din România - Sucursala Sibiu, reprezentată de domnul prof. dr. ing. Eur Ing DHC Octavian Bologa, în calitate de președinte, a oferit un suport binemeritat echipelor Universității Lucian Blaga din Sibiu, contribuind, astfel, la viabilitatea proiectelor de robotică, proiecte care se bucură de o deosebită apreciere în plan local și național.
Sub coordonarea directă a cadrelor didactice de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu: prof. dr. ing. Sever-Gabriel Racz, ș. l. dr. ing. Mihai Crenganiș, ș. l. dr. ing. Claudia Gîrjob, ș. l. dr. ing. Cristina Biriș, asist. drd. ing. Adrian-Iosif Maroșan, asist. drd. ing. Mihai-Octavian Popp, asist. drd. ing. Gabriela-Petruța Rusu, asist. drd. ing. Alexandru Bârsan - membri ai AGIR, studenții sibieni au participat la cinci din cele șapte probe ale competiției RoboTEC, ocupând locuri fruntașe la toate aceste probe, după cum urmează:
▪ Locul 1 la proba Line follower enhanced;
▪ Locul 2 la proba Line follower turbo;
▪ Locul 3 la proba Line follower classic;
▪ Locul 2 la proba de Freestyle;
▪ Locul 3 la proba de Ieșire din labirint (Maze).
