English
Episcopia Severinului și Strehaiei a organizat cea de-a treia ediție a Simpozionului Național „Țara Severinului - Oameni. Fapte. Locuri", desfășurat în zilele de 3 - 5 noiembrie 2024. Această manifestare cultural-științifică a conferit, din nou, municipiului Drobeta-Turnu Severin atributele specifice unei localități-gazdă, cu vechi și puternice tradiții, rolul de important factor de cultivare a marilor valori ale poporului nostru. Faptul că tematica Simpozionului a inclus comunicări consacrate istoriei științelor exacte, științelor umaniste, religiei evidențiază aria largă de preocupări subordonate progresului economico-social al zonei, cultivării valorilor naționale și universale.
Manifestarea a fost deschisă de Preasfințitul Părinte NICODIM, episcopul Severinului și Strehaiei, care a rostit un cuvânt de întâmpinare și binecuvântare. Prima comunicare a aparținut Ps. conf. univ. dr. NICODIM, care s-a referit la împlinirea a 650 de ani de atestare documentară a Mănăstirii Vodița.
Tot în sesiunea de comunicări în plen, au fost susținute următoarele expuneri: ● Prof. univ. dr. Radu Ștefan
VERGATTI, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România - Din nou despre domnul Basarab I Întemeietorul (1310 - 1352); ● Cercet. I Tudor NEDELCEA, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor" Craiova - Scrisoarea lui Neacșu și căderea Turnului lui Sever; ● EurIng dr. ing. dipl. DHC Mihai MIHĂIȚĂ, președintele Asociației Generale a Inginerilor din România și președinte de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România - Gherghe Țițeica - matematician român a cărui operă a intrat în circuitul științific internațional; ● Col. (r.) Alexandru DRĂGHICI, Uniunea Scriitorilor din România - Doar în lumină (lansarea imnului tinerilor din Episcopia Severinului și Strehaiei).
Participanții la Simpozion au trăit momente cu un puternic mesaj emoțional prin programul prezentat de Corul KINONIA al Episcopiei Severinului și Strehaiei, program intitulat „Itinerar muzical bizantin".
În continuare, au avut loc festivitățile de lansare de carte care, la rândul lor, au dat expresie mesajului transmis, de acum tradițional, de Simpozionul Național: cunoașterea istoriei, izvor de înțelepciune și de înaltă trăire spirituală. Este vorba despre lucrările elaborate de: ● Dr. Ivo GHEORGHIEV/ drd. Filipov GHEORGHIEV - Cuvioasa Teofana Basarab - Sfânta Țarină (Editura „Cuget Românesc", Bârda, 2024); ● Prof. univ. dr. Dumitru JOMPAN - „Izvorașul" - Colinde și Cântece de Stea; ● Prof. univ. dr. Dinică CIOBOTEA, Conf. univ. dr. Tudor RĂȚOI, Cosmin GHERGHE - Dicționarul istoric al localităților din județul Mehedinți (Editura „Didahia Severin",
Drobeta-Turnu Severin, 2024).
Sesiunea în plen a Simpozionului a mai inclus un mare număr de comunicări care au abordat o gamă largă de teme, precum: tradițiile folclorice din zonă, istoria presei severinene, biografiile unor slujitori ai Bisericii naționale, valorile artistice și de cult ale numeroaselor lăcașe bisericești din Oltenia, muzeele care adăpostesc mari valori culturale, mărturii ale activității unor prelați care au adus contribuții de seamă la cultivarea credinței, la promovarea idealului național. Un loc important a fost consacrat prezentării specificului arhitectural al bisericilor și mănăstirilor care au fost zidite în zona Mehedinți, începând din secolele XIV - XV. Totodată, au fost înfățișate file din istoria învățământului din zona Severin - Strehaia.
Se poate aprecia că, prin importanța și varietatea temelor abordate de participanți, Simpozionul Național „Țara Severinului - Oameni. Fapte. Locuri" s-a înscris la loc de seamă în cronica vieții noastre cultural-științifice.
Includem, în paginile de față, comunicarea prezentată de președintele AGIR, președinte de onoare al ASTR, Mihai Mihăiță, fiu al meleagurilor mehedințene.
Gheorghe Țițeica - matematician român a cărui operă a intrat în circuitul științific internațional
Cine se putea gândi la ce destin extraordinar va avea cel care a văzut lumina zilei la Turnu Severin, la 4 octombrie 1873? Pentru a răspunde la această întrebare, primul gând se îndreaptă, instantaneu, spre mitologia românească, spre ursitoarele care aveau darul să prevadă destinul noilor născuți. Sigur, miturile au valoarea lor simbolică și, aparent, n-au legătură cu știința, însă psihologia poporului român a făcut și face obiectul unor valoroase cercetări. Din această dublă perspectivă pot fi evocate corect datele biografice ale lui Gheorghe Țițeica. Părinții marelui savant erau oameni modești, originari din zona Buzăului, stabiliți în orașul de pe Dunăre, aflat în plină dezvoltare încă din anii de început ai domniei lui Carol I. Cu siguranță, mecanicul de vapor Radu Țițeica și soția sa, Stanca Ciolănescu, nu-și puteau imagina că vor da viață unui copil atât de talentat. Calitățile lui s-au remarcat încă din timpul școlii, pe care a urmat-o la Severin. Fiul cel mare al familiei Țițeica, Gheorghe, a avut trei surori. A absolvit școala primară cu foarte bune rezultate, dezvăluindu-și încă de pe atunci darurile excepționale, în special în domeniul matematicii.
Elev al Liceului CAROL I din Craiova
În anii adolescenței, și-a continuat studiile în locașul de învățământ cel mai prestigios din zona Olteniei, și anume Liceul „Carol I" din Craiova, pe care l-a urmat în perioada 1885 - 1892, cu performanțe mereu mai însemnate.
În vremea aceea, fosta Școală Centrală (devenită, în 1885, Liceul Carol I) cunoștea o autentică înflorire, prin activitatea unor eminenți profesori care îndrumau viitoare personalități ale științei și culturii românești. Deja urmaseră cursurile faimoasei școli viitorii academicieni Sabba Ștefănescu, Ludovic Mrazec, Constantin Rădulescu-Motru și mulți alții.
E posibil ca elevul Gheorghe Țițeica să-i fi cunoscut pe unii dintre ei, de exemplu pe colegul său mai mare, Nicolae Vasilescu Karpen, strălucitul inginer de mai târziu, viitor prim rector al Politehnicii din București.
La Craiova, liceanul Gheorghe Țițeica a confirmat din plin așteptările. Sub îndrumarea profesorului Scarlat Mateescu, la orele de matematică era strălucit.
Ca un adevărat intelectual în devenire, se remarca și în alte activități: era pasionat de vioară, scria articole de critică literară și filosofie în revista școlii. Ca să nu mai vorbim de faptul că publica, în aceeași revistă, articole de matematică. Constatând multitudinea preocupărilor tânărului Țițeica, nu putem să nu ne amintim de episodul în care un alt remarcabil viitor absolvent, marele inginer Gogu Constantinescu - inventatorul sonicității - își dovedea excelentele calități în domeniul științelor exacte și sub semnul unor talente inginerești de excepție. În acest context, este de reținut sfatul tatălui său, distins profesor de matematică și director adjunct al Liceului „Carol I": „Gogule, n-ai să ajungi nici sacagiu dacă nu-ți însușești cultura generală!"
În acei ani efervescenți, decisivi pentru formarea sa ca om de știință și ca om în general, ni-l putem imagina pe elevul Gheorghe Țițeica drept un tânăr activ, sociabil, angrenat în activitățile colegilor, un om plin de viață.
Părinții elevului Gheorghe Țițeica făceau mari sacrificii ca să-l țină la școală. Dar el le-a ușurat povara, prin obținerea unei burse pentru rezultatele de excepție la învățătură. Bursa îi asigura o sumă de bani și cazarea gratuită la internatul școlii. Însă viața nu e totdeauna alcătuită numai din satisfacții și bucurii: în ultimul an de liceu, tatăl viitorului mare matematician a murit și a lăsat pe umerii fiului mai mare o parte din grija de întreținător al surorilor mai mici. Cum putea obține un tânăr dintr-o familie modestă sumele necesare ajutorării mamei copleșite de greutăți? Prin meditații pe care Gheorghe le oferea colegilor mai puțin dotați sau mai puțin dispuși să facă efortul necesar învățării.
Încununarea anilor de instruire ca elev al Liceului „Carol I" a reprezentat-o rezultatul obținut la examenul de bacalaureat, pe care l-a susținut cu brio în anul 1892.
Impresia pe care proaspătul absolvent a făcut-o asupra dascălilor săi a fost dovedită de „recomandarea permanentă" dată de profesorul de matematică, Scarlat Mateescu, în care acesta sublinia că Gheorghe Țițeica a dat dovadă de „o exemplară moralitate" și că a urmat cursurile liceale cu „eminent succes"!
- Credit foto: www.muzeuldrobetaturnuseverin.ro
Student de excepție la București și la Paris
La București, Gheorghe Țițeica s-a înscris în toamna anului 1892 la Școala Normală Superioară și, simultan, la Facultatea de Științe, Secția de Matematică a Universității bucureștene.
În 1895, a obținut licența în matematică. Drumul spre glorie era deschis. Tânărul geniu în matematică putea să-și ia zborul.
În 1896, a plecat la Paris să-și facă doctoratul, finanțându-se întâi din salariul său de profesor secundar, apoi, după trecerea primelor examene, de o bursă completă la École Normale Supérieure, unde a fost coleg și s-a împrietenit cu doi mari matematicieni francezi: Henri Lebesgue și Paul Montel. După patru ani, în 1899, a prezentat o teză de geometrie diferențială sub conducerea lui Gaston Darboux.
Parisul sfârșitului de secol XIX era capitala artei și a modei, centrul așa numitei „La Belle Époque". Artiști, precum Georges Seurat, Paul Signac, Paul Cézanne sau Henri de Toulouse-Lautrec, Claude Debussy ori Maurice Ravel revoluționau artele plastice și muzica. În aceiași ani, frații Lumière inițiau arta cinematografică.
Dar Parisul era și un mare centru al științei. Aici Becquerel tocmai ce descoperise fenomenul radioactivității, iar soții Curie vor continua să cerceteze acest domeniu atât de promițător.
În domeniul matematicii activau personalități de excepție, precum Henri Poincaré, Joseph Valentin Boussinesq, Joseph Bertrand. Nu-i de mirare deci că, în 1897, Țițeica devine student al prestigioasei Școli Normale Superioare din Paris, unde beneficiază de îndrumarea unor faimoși matematicieni, mai cu seamă Jean Gaston Darboux.
Probabil acest nume provoacă unor elevi... frisoane, pentru că indică autorul Teoremei și Proprietății lui Darboux, studiată în liceele din România! Darboux a fost o mare personalitate în domeniul matematicii, cu contribuții în domeniile geometriei diferențiale. A elaborat o nouă metodă de rezolvare a integralei Riemann și multe altele. Cert este că, între tânărul venit de pe plaiurile Olteniei și uriașul savant din Paris, s-au născut o încredere și un respect reciproc, fapt care l-a ajutat pe studentul român să aprofundeze cunoștințele de geometrie, marea sa pasiune. Colaborarea dintre cei doi s-a concretizat în elaborarea unei strălucite lucrări de doctorat la care m-am mai referit. Gheorghe Țițeica devenea doctor în matematică la Universitatea din Paris, faimoasa Sorbona, la doar 26 de ani! În același timp, în mediul efervescent din capitala Franței, tânărul matematician român și-a îmbogățit mult universul cultural, fapt extrem de important în efortul său permanent de perfecționare care i-a definit întreaga viață.
Gheorghe Țițeica a fost al cincilea român doctor în matematici al Universității din Paris, după Spiru Haret, David Emanuel, Constantin Gogu și Nicolae Coculescu.
Cei câțiva ani petrecuți la Paris au avut și o altă urmare fastă asupra vieții tânărului matematician. Astfel, aici a cunoscut-o pe Florence Thierin (1882 - 1965), cu care se va căsători.
- Credit foto: www.muzeuldrobetaturnuseverin.ro
Eminent profesor universitar
Deși avea posibilitatea de a-și croi o strălucită carieră în Occident, proaspătul doctor în matematică a revenit în țară, devenind profesor al Universității din București.
Aici a dat dovadă de un talent remarcabil. Un fost student al său, Nicolae Mihăileanu, mărturisea: „Lecțiile lui Țițeica erau de o desăvârșită artă a pedagogiei. La începutul fiecărei ore de curs, el recapitula ideile principale ale lecției anterioare; lecția predată era completă și se încheia cu o privire generală; expunerea era logică, clară, precisă, în stil foarte îngrijit, fără să se folosească de nicio notiță, rezultatele importante erau subliniate prin variația intonației; toate calculele se sprijineau pe o puternică intuiție geometrică".
La rândul său, elevul favorit, Dan Barbilian (poetul Ion Barbu), spunea despre maestrul său: „Am avut curiozitatea să gust, într-o atitudine de așteptare, lecțiile profesorului Țițeica.
Le-am cunoscut ca pe niște clare bătălii. Sub fața aceasta, mai ales, le iubesc. Însemnătatea acestor lecții nu-ți îngăduie însă o prea lungă pasivitate. Scoți repede hârtia, creionul și intri în bătălie. Atunci simți lângă tine o mână sigură, de neîntrecut combatant".
Este un mare merit al lui Țițeica, deoarece sunt oameni de știință excepționali, care nu sunt capabili să transmită studenților cunoștințele necesare. Le lipsește harul de a fi pedagogi.
Țițeica a înțeles că menirea unui profesor este să răspândească știința printre tineri. În acest scop, în anul 1905 a fost unul dintre fondatorii revistei Natura, în care a publicat articole de cultură generală, dar și despre profesorii săi din facultate.
Academician, cercetător, creator de școală, publicist
Gheorghe Țițeica s-a remarcat prin contribuții de primă dimensiune la îmbogățirea fundamentelor matematicii. Este considerat primul matematician român a cărui operă a intrat în circuitul științific internațional. A fost întemeietorul școlii românești de geometrie.
Astfel, a definit o nouă clasă de suprafețe și o nouă clasă de curbe, cunoscute astăzi sub numele de „curbele Țițeica", „suprafețele Țițeica".
Este considerat fondatorul geometriei diferențiale centro-afine. De asemenea, a elaborat numeroase lucrări de referință în geometrie. Iată doar câteva: „Geometrie superioară. Suprafețe riglate", 1931, „Geometria diferențială proiectivă a rețelelor", 1924.
A fost unul dintre organizatorii Congresului Internațional de Matematică desfășurat în anul 1932 la Drobeta-Turnu Severin, la care au participat 140 de matematicieni români și 40 de matematicieni străini (Franța, Polonia, Belgia, Bulgaria, Iugoslavia ș.a.).
Opera științifică a matematicianului român cuprinde 96 de note și memorii, majoritatea publicate în cele mai prestigioase reviste din Franța.
În 1909, Gheorghe Țițeica a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar câțiva ani mai târziu, în 1913, membru titular, vicepreședinte și secretar general al prestigioasei instituții. Discursul de recepție de la Academie, cu titlul Din viața și activitatea lui Spiru Haret, s-a constituit într-un emoționant elogiu la adresa înaltelor calități morale ale marelui savant român.
La 15 septembrie 1895, a fost publicat primul număr al revistei Gazeta Matematică. Evenimentul a avut loc la o zi după inaugurarea podului de la Cernavodă, construit de Anghel Saligny. Printre profesorii care au contribuit la redactarea revistei s-a numărat Gheorghe Țițeica alături de inginerii Vasile Cristescu, Emanoil Davidescu, Andrei Ioachimescu, Ion Ionescu, toți membri ai Societății Politecnice. Gheorghe Țițeica a fost primit în audiență de regele Carol I în 1903 și, cu această ocazie, i-a prezentat suveranului volumele apărute în cadrul colecției revistei. Ceea ce este demn de remarcat este faptul că la evoluția revistei și-au adus contribuția, prin materiale publicate, prin prezența în colegiul de redacție, dar și prin încurajarea elevilor să rezolve probleme, distinși profesori ai Liceului „Carol I" din Craiova.
- Credit foto: www.art-emis.ro
Păstrarea și îmbogățirea unei moșteniri de preț
Gheorghe Țițeica a avut trei copii: Radu Țițeica (1905 - 1987), Gabriela Țițeica (1907 - 1987) și Șerban Țițeica (1908 - 1985).
Urmând tradiția inaugurată de strălucitul lor tată, toți trei au devenit importanți oameni de știință români.
Cei trei frați Țițeica au făcut parte din colectivul de redacție al Lexiconului tehnic român (în 7 volume Ediția I și 19 volume Ediția a II-a), apărut prin îngrijirea Asociației Științifice a Inginerilor și Tehnicienilor Români, sub conducerea academicianului Remus Răduleț.
Într-adevăr, prin urmașii săi, Gheorghe Țițeica și-a adus încă o contribuție de seamă la înflorirea științei și culturii românești.
Șerban Țițeica, absolvent al Liceului Mihai Viteazul din București, a fost un mare om de știință, cercetător în diverse ramuri ale fizicii, membru titular (1955), vicepreședinte și președinte al Academiei Române. A impresionat prin cultura sa enciclopedică, fiind iubitor al științelor umaniste și al artelor. Este unanim considerat drept fondatorul școlii române de fizică cuantică.
Radu Țițeica s-a remarcat în domeniul fizicii. Printre altele, a redactat, în colaborare cu Iovitu Popescu și lucrarea Fizica generală (în 3 volume).
Gabriela Țițeica, în ciuda unor grave probleme de sănătate, a avut o bogată activitate în cadrul mai multor instituții de învățământ superior din România, până la ieșirea la pensie (1971).
Profesorul a încetat din viață pe 5 februarie 1939, la vârsta de 66 de ani, și a fost condus pe ultimul drum de zeci de studenți, dar și foști studenți, profesori, academicieni și politicieni.
La funeraliile matematicianului, ministrul Petre Andrei spunea: „Moartea unui om de știință trezește întotdeauna, pe lângă durerea firească, un sentiment de îngrijorare, căci seacă un izvor de energie intelectuală și dispare o forță creatoare de valori.
În fața unei astfel de pierderi își face loc în sufletul nostru o îndoială și începe a stărui un punct de întrebare: știm sigur ceea ce am pierdut, dar poate nu distingem destul de clar cine va ocupa locul devenit liber. Golul momentan ne îngrijorează.
Întotdeauna, când era vorba de chestiuni mai delicate de obiectivitate desăvârșită, Ministerul Educației Naționale făcea apel la profesorul Țițeica, al cărui aviz dat în calitate de membru al Consiliului Permanent era o supremă chezășie.
Dar serviciile aduse țării de Țițeica nu se pot rezuma în câteva exemple de pe tărâmuri diferite. El a întreținut atmosfera aceea înaltă de știință, de creațiune, prin care o națiune se afirmă în fața tuturor și își cucerește locul care i se cuvine în lume. Pentru aceasta, Ministerul Educației Naționale îi mulțumește, înclinându-se cu smerenie în fața rămășițelor sale pământești și așezându-i numele în galeria oamenilor mari cărora patria le rămâne recunoscătoare."
Am redat, pe larg, acest cuvânt omagial deoarece exprimă sintetic ideea centrală a comunicării de față. Sunt fapte și date revelatoare despre înaintașii noștri, despre mari oameni de știință și cultură români. Toate aduc în prim plan mari exemple de urmat, de noi și de urmașii noștri, deoarece oferă modele inegalabile de înaltă ținută morală, de autentic patriotism, de slujire - prin știință - a idealurilor poporului nostru ale întregii umanități. Au fost și sunt repere în viață, în activitatea noastră profesională, pentru noi toți.
Presa vremii a scris: Profesorul Gheorghe Țițeica s-a stins, viața lui a încetat, dar nu și spiritul lui, căci „Suprafețele lui Țițeica" vor continua să trăiască dincolo de ani.