Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Tehnologii inovative pentru conservarea și restaurarea unor obiecte de patrimoniu

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA, in parteneriat cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Textile Pielarie Bucuresti, Universitatea Politehnica din Bucuresti – Centrul National de Consultanta pentru Protectia Mediului, Muzeul National de Istorie al Romaniei si SC Pielorex SA, a demarat proiectul Tehnologii si materiale durabile de conservare si de restaurare a obiectelor de patrimoniu din piele, pentru asigurarea viabilitatii mostenirii culturale la nivel comunitar.
Obiectivul general al proiectului il reprezinta realizarea si experimentarea tehnologiilor destinate lucrarilor de conservare – restaurare din muzee. Pina in prezent, rezultatele ICPE-CA in acest proiect s-au concretizat in efectuarea unei modelari matematice si a unei evaluari a rezultatelor experimentale obtinute prin tehnicile analitice de investigare, si anume: analiza termogravimetrica, analiza termogravimetrica derivata, calorimetrie diferentiala dinamica. Metodele analizei termice au fost utilizate pentru investigarea degradarii termice accelerate la 70o C a unor sorturi de piei tabacite vegetal.
Astfel, s-a demonstrat ca, din punct de vedere calitativ, comportarea tuturor pieilor investigate la incalzirea neizoterma rapida este similara, dar valorile parametrilor caracteristici ai proceselor puse in evidenta in termograme depind de: natura materialului, tanantul utilizat la tabacire, tratamentul aplicat pielii tabacite si durata imbatrinirii termice accelerate.
Rezultatele obtinute vor fi utilizate pentru elaborarea unor tehnologii de preparare a unor materiale pentru conservarea si restaurarea patrimoniului din piele, materiale ce prezinta o stabilitate termica ridicata. Proiectul demarat de partenerii din consortiu este unul inovativ, cu un inalt grad de aplicabilitate.

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.