Premiul Roman pentru Calitate "J.M. Juran" Editia a IV-a
Data: 1-16 ianuarie 2005
Competitia nationala pentru Premiile de Excelenta in domeniul Calitatii, organizata de Fundatia Premiul Roman pentru Calitate "J.M. Juran", si-a finalizat cea de a patra editie la 8 decembrie 2004, prin festivitatea de decernare a premiilor, desfasurata in Sala de spectacole a Palatului Cotroceni din Capitala. Ca si la editiile precedente, manifestarea s-a desfasurat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, domnul Ion Iliescu, care si de aceasta data a inmanat laureatilor distinctiile acordate de Juriul competitiei.
Au fost invitate, pe langa reprezentantii laureatilor, ai conducerii FPRC si membrii Juriului, peste 150 de personalitati reprezentand Presedintia Romaniei, Parlamentul si Guvernul, Academia Romana si Academia de Stiinte Tehnice din Romania, corpul diplomatic, mediul de afaceri, organizatii importante ale societatii civile, mediul universitar, mass-media.
Pe scena, alaturi de domnul Ion Iliescu, presedintele Romaniei, s-au aflat domnii dr. ing. Mihai Mihaita, presedintele FPRC, presedinte al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, prof. univ. dr.ing. Ulrich Wiener, vicepresedinte FPRC, prof. univ. dr. Ion Hohan, asesor al Premiului European al Calitatii, prim-vicepresedinte al UGIR-1903, si prof. univ. dr. Ion Rosca, presedintele Juriului, rectorul Academiei de Studii Economice - Bucuresti.
In deschidere, domnul Ulrich Wiener a facut o scurta trecere in revista a rezultatelor inregistrate de Fundatie de la demararea activitatii ei, subliniind, intre altele, faptul ca "Premiile Juran - Romania au devenit cea mai prestigioasa distinctie nationala acordata pentru validarea performantelor de nivelul excelentei in domeniul managementului organizatiilor, indiferent de obiect de activitate, dimensiune sau structura." In continuare, domnia sa s-a referit la cea de a patra editie a competitiei, subliniind nivelul extraordinar de ridicat al competitorilor finalisti - in total doar trei - care au intrunit toti rezultate de peste 750 de puncte, ceea ce a condus la decizia Juriului de a le acorda distinctia suprema, respectiv Trofeul competitiei. Domnul Ulrich Wiener a remarcat in final ca am avut de a fece cu "o editie care poate fi cel mai bine caracterizata prin adagiul latin <
In continuare, domnul Ion Iliescu, presedintele Romaniei, a rostit o scurta alocutiune in care a subliniat inca o data importanta nationala a initiativei FPRC de a organiza competitia anuala pentru acordarea Premiilor Calitatii si Excelentei Manageriale. "...Pentru Romania, in actuala etapa in care practic suntem deja in <
Felicit laureatii celei de a IV-a editii, felicit Consiliul Director al Fundatiei J.M. Juran - Romania si va urez tuturor SANATATE SI UN AN NOU MAI BUN SI MAI PROSPER."
In continuare s-a trecut la o succinta prezentare a celor trei finalisti ai competitiei, S.C. ELECTRICA Banat - Timisoara, care a concurat la categoria organizatiilor mari - prestatoare de servicii; S.C. ROMAQUA Group S.A. Borsec, care a concurat la categoria organizatiilor mari cu activitate de productie si S.C. SEARCH Corporation S.A. Bucuresti, care a concurat la categoria organizatiilor din domeniul cercetare-dezvoltare (proiectare), carora le-au fost inmanate Trofeele de catre domnul Ion Iliescu, presedintele Romaniei, iar Diplomele de catre domnii Mihai Mihaita, Ion Rosca si Ion Hohan.
Un moment emotionant al manifestarii l-a constituit anuntarea de catre domnul dr. ing Mihai Mihaita a deciziei Consiliului Director al FPRC de a se acorda Trofeul competitiei domnului Ion Iliescu, presedintele Romaniei:
Domnule Presedinte,
Consiliul Director al Fundatiei Premiul Roman pentru Calitate - "J.M.Juran” a decis sa va acorde Trofeul fundatiei pentru sprijinul deosebit acordat demersurilor initiate de fundatie în scopul promovarii managementului modern al calitatii în Romania.
Nu am darul rar de a evoca într-o forma superioara faptele oamenilor, dar va rog sa primiti multumirile noastre sincere pentru ca, în cele patru editii al competitiei nationale pentru premiu, am fost onorati prin înaltul patronaj al institutiei prezidentiale, festivitatile de decernare a premiilor au fost gazduite în saloanele Palatului Cotroceni, iar dumneavoastra personal ati înmanat aceste distinctii.
De fiecare data am încercat emotiile cele mai adanci pentru ca ne-am simtit întelesi si recunoscuti de dumneavoastra în demersurile noastre pentru stimularea muncii de calitate.
Domnule Presedinte, suntem convinsi ca în continuare veti fi alaturi de noi. Va dorim sanatate si succese în noua dumneavoastra activitate de senator în Parlamentul Romaniei.
Un An Nou fericit!
Dupa incheierea festivitatii de decernare a premiilor, laureatilor si invitatilor le-a fost oferit un concert sustinut de studenti ai Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti - Cvintetul Harmonius si pianista Rebeca Omordia.
Castigatorii Trofeului
Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice - Electrica Banat S.A.
Statutul juridic: Societate pe actiuni cu capital majoritar de stat;
Sediul principal: Timisoara, Str. Pestalozzi nr. 3-5;
Domeniul principal de activitate: Distributia si furnizarea de energie electrica;
Piete de desfacere: Consumatorii de energie electrica in domeniul 0,4-110 kV de pe teritoriul judetelor Arad, Caras Severin, Hunedoara si Timis;
Numar de salariati: 2040;
Director general: dr. ing. Livius Milea;
Total venituri: 6.973 mld. lei/anul 2003 - previzionat pentru anul 2004 - 9.000 mld. lei
Scurt istoric
* Infiintata in 1884
* Ultima reorganizare prin HGR 1342/2001 ca una dintre cele 8 filiale ale S.C. Electrica S.A. Bucuresti;
Sisteme de management:
* Noiembrie 2001 - certificarea sistemului calitatii conform cerintelor ISO 9001: 1995 de Societatea Romana pentru Asigurarea Calitatii;
* Octombrie 2002 - certificarea sistemului de management al calitatii conform cerintelor ISO 9001: 2000 de Societatea Romana pentru Asigurarea Calitatii;
* Martie 2004 - certificarea sistemului de management integrat calitate-mediu-securitate si sanatate in munca conform cerintelor ISO 9001:2000, ISO 14001: 1997 si OHSAS 1800: 1999 de Societatea Romana pentru Asigurarea Calitatii.
Descrierea succinta a organizatiei:
Infiintata in 1884, a parcurs numeroase reorganizari, ultima dintre acestea fiind realizata in 2001. In prezent FDFEE Electrica Banat are peste 840.000 de clienti pe teritoriul judetelor Arad, Caras Severin, Hunedoara si Timis. Organizatoric, FDFEE Banat are sediul in Timisoara si are in subordine 4 sucursale judetene cu sediile in municipiile resedinta de judet.
Infrastructura prin care se realizeaza alimentarea consumatorilor contine:
- 137 de statii de transformare si conexiuni;
- 2.764 km circuit linii de 110 kV;
- 12.905 km circuit linii medie tensiune;
- 17.688 km linii joasa tensiune;
- 6.539 posturi de transformare.
In prezent Electrica Banat parcurge procesul de privatizare, partenerul in acest proces fiind ENEL Italia.
S.C. ROMAQUA GROUP S.A. BORSEC
Statutul juridic: Societate comerciala pe actiuni;
Sediul principal: Borsec, str. Carpati, nr. 46, jud. Harghita;
Domeniul principal de activitate: Productia de ape minerale si bauturi racoritoare nealcoolice;
Actionariat: Integral roman, din care Romaqua Holdings detine 98,7%;
Piete de desfacere: Romania, alte 15 tari de pe toate cele 5 continente;
Numar de salariati: 890 (30.10.2004);
Director general: Radu Lazaroiu;
Cifra de afaceri: 40 milioane euro (prognoza 2004)
Istoric succint
Imbutelierea apei minerale Borsec a fost efectuata de-a lungul timpului de mai multi intreprinzatori, ca:
- 1806 - 1832, Asociatia Zimmetshausen-Gunther;
- 1832 - 1916, diferiti arendasi;
- 1916 - 1918, imbutelierea a stagnat din cauza primului razboi mondial;
- 1918 - 1943, Intreprinderea de Imbuteliere Borsec. Dupa falimentul acesteia activitatea a fost continuata de Banca Chrissoveloni din Bucuresti;
- 1943 - 1945, activitatea a stagnat din cauza celui de al doilea razboi mondial;
- Din 1945 activitatea de imbuteliere a fost continuata de diversi contractori pana la nationalizarea sa din 1948;
- 1948 - 1992, I.S. APEMIN BORSEC;
- 1992 - 1998, S.C. REGINA APELOR MINERALE S.A. BORSEC;
- 1999, S.C. ROMAQUA GROUP S.A. BORSEC.
Sisteme de management:
Certificarea sistemului de management al calitatii - ISO 900/2000, acordata de catre TUV Cert - Germania. Certificare a sistemului calitatii managementului.
HACCP, acordata de catre TUV CERT - Germania. Acreditarea laboratorului propriu pentru testare chimica si microbiologica de catre Asociatia Romana de Acreditare - RENAR (membra a Asociatiei Europene de Acreditare).
Distinctii obtinute
Locul I pe judet si 30 pe national, conform clasificarii din Topul National al Firmelor Private in anul 1999;
Locul 7 pe domeniul "Fabricarea bauturilor", conform clasificarii din Topul National al Firmelor Private in anul 2000;
Diploma de excelenta pentru performanta in concordanta cu standardele Uniunii Europene, acordata de Asociatia Europena a Intreprinderilor Mici si Mijlocii in anul 2002;
Premiul special pentru rezultate deosebite in activitate, acordat de Asociatia Mondiala a Intreprinderilor Mici si Mijlocii in anul 2002;
Premiul international pentru calitate "Era Award", acordat de Business Initiative Directives la Geneva in anul 2002.
S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L.
Statutul juridic: Societate Comerciala cu Raspundere Limitata;
Sediul principal: Bucuresti;
Domeniul principal de activitate: Proiectare, consultanta si management in ingineria infrastructurilor rutiere;
Piete de desfacere: Romania, Orientul Mijlociu, Republica Moldova, Macedonia, Turkmenistan, Albania;
Numar de salariati: 395;
Cifra de afaceri: 6.836.391 euro.
Istoric succint
S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L. este o firma romaneasca infiintata in 1991, care isi desfasoara activitatea in domeniul proiectarii, consultantei si managementului proiectelor de infrastructura de transport rutier, atat in Romania cat si in strainatate.
1993 - Infiintarea Filialei S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L. Timisoara;
1995 - Primul proiect finantat international condus de S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L.;
1998 - Infiintarea Filialei S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L. Iasi;
2001 - Infiintarea sucursalei internationale SEARCH CORPORATION BAHREIN, pentru proiecte in Orientul Mijlociu.
Ca o consecinta a experientei sale in domeniul infrastructurilor rutiere, S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L. si-a extins activitatea in domeniul aeroportuar.
Sisteme ale calitatii
* In 1998, certificarea de catre Lloyd's Quality Register Assurance a sistemului de management al calitatii conform ISO 9001: 1994;
* In 2003, recertificarea de catre Lloyd's Quality Register Assurance a sistemului de management al calitatii conform ISO 9001: 2000.
Distinctii obtinute
- Mentiune pentru promovarea calitatii J.M. Juran, 2001;
- Premiul Roman pentru Calitate J.M. Juran, 2002.