MASS-MEDIA – DE LA ZIAR LA INTERNET
Data: 16-31 mai 2005
(Urmare din nr. trecut)
Tot acest grup de doi a introdus sistemul de adresare care in esenta, cu unele modificari, este utilizat si astazi. In anul 1977 ARPA realizeaza cu succes o demonstratie a retelei de interconectare a retelelor (Internet), ceea ce a dus la standardizarea protocolului TCP/IP, desi se spune ca acest lucru s-a facut la presiunea managerilor militari de la ARPA. In 1978, Vint Cerf, Jon Postel si Danny Cohen propun, pentru o mai mare eficienta, separarea protocolului TCP in doua parti: un protocol “host to host” (TCP) – care ordoneaza pachetele de date in vederea unor legaturi fiabile intre perechi de gazde (hosts) – si un “internetwork protocol (IP)” - care transmite pachetele individuale intre calculatoare. Din anul 1983 TCP/IP este oficial adoptat de ARPA si de Departamentul de Aparare al SUA, devenind protocolul de baza al Internetului. Acest protocol a permis testarea ideilor privind Internetul.
Inainte de a incerca sa construiasca un astfel de Internet, Cerf si Kahn au preluat sfaturi si opinii de la expertii mondiali in retele - miscare care va modela semnificativ sistemul final. Ei s-au folosit de experienta specialistilor in computere din Anglia, Franta si SUA atunci cand au decis sa transforme ARPA-NET-ul intr-un sistem de retele interconectate - cunoscut ulterior ca Internet. Sistemul dezvoltat de Cerf si Kahn, precum si de colegii lor, a raspuns cerintelor originale ale proiectului ARPA, a furnizat un protocol ce poate functiona in cazul unor retele nesigure si a solutionat problemele de baza privind circulatia datelor si transmiterea formatelor pachetelor de date intre retele.
Pe masura ce s-au alaturat noi utilizatori, Internetul a devenit brusc centrul noilor probleme sociale cu implicatii in intimitatea persoanei, in proprietatea intelectuala, in cenzura, generand, insa, si unele aspecte ilicite sau imorale. Totusi, dezvoltarea protocolului, administrarea numelor si adreselor Internet, precum si alte activitati care au afectat intregul sistem, au cerut o coordonare centralizata.
Internet Activities Board (IAB) s-a constituit ca un forum de dezbatere a politicii Internet, iar intrunirile sale au fost foarte populare in comunitatea retelelor. Pana in 1989, numarul participantilor la IAB a crescut la sute de oameni, iar conducatorii acestuia au decis sa imparta activitatile in Internet Engineering Task Force (care sa conduca dezvoltarea de protocol si sa raspunda preocuparilor tehnice imediate) si Internet Research Task Force (care sa se concentreze asupra planificarii tehnice pe termen lung). Structurile administrative si tehnice ale Internetului au ramas in mod remarcabil descentralizate. Nici o autoritate nu a controlat si nu controleaza functionarea intregului Internet. Folosind exemplele furnizate de cultura ARPA-NET si experimentele contemporane privind privatizarea, putem spune ca Internet-ul a dezvoltat mai multe principii pentru reducerea haosului si a conflictelor de interese intr-un sistem descentralizat si eterogen. S-a ajuns in situatia ca nimeni sa nu detina o deplina autoritate asupra Internetului, nici chiar sectorul privat. Astazi nimeni si nici un organism nu poate pretinde ca reprezinta autoritatea Internetului. Internetul a devenit simultan atat o resursa internationala, cat si o piata internationala.
In 1995, cand Fundatia Nationala de Stiinte (NSF) din SUA a incetat sa opereze reteaua, Internetul cuprindea 22.000 de retele (circa 40% din totalul retelelor) in afara SUA, devenind astfel cu adevarat o retea internationala.
La 20 februarie 2001, Academia Nationala de Inginerie din SUA a decernat Premiul Charles Stark Draper, cel mai important premiu pentru inginerie din SUA (500.000 dolari SUA), lui Vinton Cerf, Robert Kahn, Leonard Kleinrock si Larry Roberts pentru eforturile lor individuale in dezvoltarea Internetului.
Sistemele de comunicare moderne
In ultimul deceniu al secolului al XX-lea am fost martorii unei imbunatatiri spectaculoase a comunicarii. Nasterea retelei mondiale de comunicare (World Wide Web) Internet, pe calculatoare personale, deschisa marelui public, a facilitat legatura, in timp real, intre persoane aflate la zeci de mii de kilometri distanta si a permis accesul oricui la ultimele informatii de orice natura. Dezvoltarea programului Mosaic, in anul 1993, a determinat recunoasterea faptului ca viitorul retelelor de calculatoare nu va fi influentat numai de oamenii de stiinta, ci si de omul de rand care doreste sa obtina informatie pe canale multimedia. Tehnologia www este o aplicatie a Internetului, dar care a schimbat fundamental Internetul, fara a schimba structura lui generala sau sistemul de protocoale, prin introducerea unor aplicatii noi.
Web-ul a schimbat, de asemenea, perceptia oamenilor despre Internet. In loc de a fi vazuta numai ca un instrument de cercetare sau chiar numai ca un canal de comunicare, de transmitere de mesaje intre oameni, reteaua a dobandit un nou rol, acela de mediu de divertisment, amuzament, de vitrina pentru cumparaturi, de mijloc de prezentare a unei persoane lumii intregi. Succesul ametitor al Web-ului a dovedit ca Internetul a ramas un mediu fertil pentru inovatiile in retea. Web-ul a continuat, de asemenea, traditia participarii descentralizate la crearea sistemului, incurajand utilizatorii individuali sa adauge continuturi si instrumente noi.
Web-ul a fost conceput la Laboratorul de Fizica al CERN din Geneva in anul 1990 de catre Tim Berners-Lee, care a constatat ca, desi calculatoarele personale au devenit orientate pe imagine, pe Internet predomina, totusi, textul. El a folosit tot ceea ce Internetul adusese pana atunci, plus un mod de organizare a informatiei (propus de Ted Nelson, un specialist din familia hacker-ilor) bazat pe “hypertext”, prin care se stabileau legaturi intre diferite informatii. In acest mod se poate renunta, dupa cum se stie, la prezentarea liniara a informatiei. Berners-Lee, introducand hypertextul la nivelul intregii retele mondiale Internet si utilizarea multimedia (audio si video), avea sa dea nastere la ceea ce a devenit “a world wide web of information”. Berners-Lee si colaboratorii au creat limbajul HTML. Aceste lucruri au schimbat Internetul, iar astazi nu se mai face, de fapt, o deosebire intre Web si Internet.
Web-ul a finalizat transformarea Internetului dintr-un mijloc de cercetare intr-un mediu popular, prin furnizarea unor aplicatii suficient de atractive incat sa transforme masele de potentiali utilizatori in participanti activi. Web-ul a consolidat traditiile de descentralizare ale Internetului, de arhitectura deschisa si de participare activa a utilizatorilor, punand in loc un sistem radical descentralizat de impartire a accesului la informatie. Pe Web, legaturile intre site-uri (locatii) au fost facute pe acelasi nivel si nu ierarhic, fiecare utilizator individual putand fi atat un producator, cat si un consumator de informatie. Prin faptul ca utilizatorii au putut ei insisi sa devina editori de informatie, Web-ul a facut ca oferta de pagini (Web) sa creasca o data cu cererea, accelerand si mai mult dezvoltarea sistemului. Formatul captivant multimedia si fluxul aparent fara de sfarsit al noilor caracteristici, puse la dispozitie de catre companiile intreprinzatoare, au situat Web-ul, in anii ’90, in centrul atentiei publicului. Istoricii au inceput sa atraga atentia asupra rolului utilizatorilor in determinarea trasaturilor si in asigurarea succesului tehnologiei. Problema stabilirii responsabilitatii constituirii acestui Internet popular nu este simpla, pentru ca nu a existat un singur agent care sa ghideze evolutia sistemului. ARPA a fost initiatorul tehnologiei Internet, dar in anii ’80 aceasta agentie a renuntat la controlul efectuat asupra dezvoltarii Internet. Noi actori si-au asumat responsabilitatea pentru diferite aspecte ale sistemului, inclusiv Fundatia Nationala de Stiinte (SUA), administratiile Bush si Clinton, diferite agentii publice sau private din afara SUA, administratori de sisteme din universitati, furnizori de servicii Internet, furnizori de calculatoare, multi utilizatori de sisteme etc. Pierderea viziunii centrale de ghidare, prin retragerea ARPA, a creat impresia ca sistemul merge catre anarhie intrucat controlul retelei se face fragmentat de catre diferite grupuri care au interese si viziuni competitionale.
Internetul a fost atras intr-un flux continuu de schimbari, atat tehnologice si economice, cat si din punctul de vedere al politicii comunicatiilor si al tehnicilor de calcul, ceea ce a facut imposibila planificarea dezvoltarii pe termen lung sau elaborarea de previziuni. Cum a reusit Internetul sa se dezvolte atat de bine in aceste conditii turbulente? Se poate raspunde ca s-a reusit printr-o proiectare flexibila, adaptabila si prin implicarea responsabila, pentru succesul sistemului, a comunitatii utilizatorilor. Tehnicile care au facut Internetul atat de adaptabil - protocoalele TCP/IP si sistemul de “porti” (gateways) – au fost adoptate de toti constructorii de retele din lume in speranta ca astfel vor racorda retelele lor la Internet sau ca, cel putin, se vor bucura de aceleasi beneficii tehnice. Cultura Internet a contribuit, de asemenea, la raspandirea utilizarii acestuia. Autoritatea descentralizata a comunitatii Internet, inclusiv procesul sau de dezvoltare a standardelor tehnice, traditiile sale de activare a utilizatorilor, au incurajat noile grupe sa participe la expansiunea si perfectionarea retelei, transparenta sistemului a invitat utilizatorii sa creeze noi aplicatii, dintre care www-ul este cel mai concludent exemplu.
Intr-adevar, posta electronica si www, care au dat un continut nou Internetului, sunt exemple de aplicatii care nu au rezultat dintr-un obiectiv planificat, ci prin deciziile spontane a mii si mii de utilizatori independenti. Nimeni nu a prezis aparitia acestor aplicatii si, prin aceasta, ceea ce va deveni si a si devenit Internetul. Fara indoiala, Internetul a fost si o inventie sociala, doarece el s-a inscris in mod firesc in randul instrumentelor sociale. Este, de asemenea, evident ca Internetul, o data inventat, a devenit un proces de autoorganizare la scara globala. Acest proces de autoorganizare va continua si s-ar putea ca, in acest cadru, sa apara aspecte calitativ noi.
Resursele informationale si comunicationale ale unei societati avansate din punct de vedere tehnologic constau in: retele de telecomunicatii eficiente, computer hardware, software si servicii; echipamente de telecomunicatii si servicii; mass-media, Internet, baze de date si servicii informationale; forme traditionale (biblioteci, servicii editoriale etc.). Nivelul de cunoastere al unei societati depinde de institutiile care mentin, implementeaza si dezvolta cunoasterea: sistemul educational, de cercetare si formare, sistemul media, retelele informatice.
Mecanismul de mediere caracteristic noii societati informationale creeaza posibilitatea ca trasaturile specifice noilor comunitati sa devina irelevante la nivel individual. In noul univers al posibilitatilor de comunicare, care se afla intr-o continua dezvoltare, omul renunta la autonomia sa si la autodeterminare, pe masura ce decide sa se integreze in diverse comunitati. El impartaseste insa optiunile societatii numai in masura in care acestea corespund propriilor sale pareri si, prin intermediul mijloacelor tehnice de comunicare existente, deseori, poate decide sa traiasca singur, in afara societatii, inconjurat numai de ceea ce ii convine. Tehnologia informatiei si comunicatiilor (TIC) prezinta pericolul ca individul care o foloseste sa se instraineze de societate, sa traiasca intr-o lume ireala, inchipuita. Internetul creeaza posibilitatea de a se stabili dialoguri cu alti oameni care, in mod normal, cel care acceseaza reteaua nu le-ar putea realiza. Dialogul acesta este artificial si incomplet deoarece calculatorul este numai un dispozitiv tehnic prin intermediul caruia nu se poate realiza si comunicarea nonverbala si nu se pot face schimburi afective.
Teleimersiunea este o tehnologie digitala care poate crea conditii pentru comunicarea nonverbala. Este o tehnica relativ noua, de perspectiva, care, prin combinarea imaginii reale de pe monitor cu tehnici de interactiune ale realitatii virtuale, creeaza un nou mediu de interactiune umana prin care se formeaza iluzia ca interlocutorul se afla in acelasi loc, in spatiu, cu toti ceilalti participanti la dialog in timpul videoconferintei, chiar daca acestia sunt de ordinul sutelor si se afla raspanditi pe o arie de mii sau zeci de mii de kilometri patrati. Teleimersiunea este, deocamdata, o tehnologie de laborator care presupune nu numai un nou sistem de captare simultana a imaginilor cu cel putin sapte camere de luat vederi pentru fiecare loc vizionat, ci si calculatoare puternice de mare capacitate. Teleimersiunea este o tehnologie care, in prezent, este de circa 100 de ori mai scumpa decat cea utilizata pentru televideoconferinte si de aceea se considera ca, pentru moment, nu poate concura cu nici o alta tehnologie de comunicare. Se apreciaza ca in urmatorii 5-10 ani teleimersiunea se va transforma intr-un mijloc comun de comunicare, devenind un concurent important al transportului aerian. Echipe de ingineri vor putea colabora la proiecte care se vor desfasura la mare distanta de locul unde se afla acestea, arheologi din lumea intreaga vor putea fi, virtual, prezenti pe un santier unde s-a facut o descoperire cu valoare istorica, iar tehnicienii vor putea sa acorde asistenta la efectuarea repararii unei masini, fara a se deplasa la locul efectiv al reparatiei.
Treptat, cei ce folosesc calculatorul pentru comunicare si navigheaza pe Internet ar putea sa dispuna de posibilitatea de a se desprinde de lumea reala si, de aceea, ar putea aparea probleme de adaptare sociala, probleme de comunicare in grup si probleme cu familia, cu scoala, cu colectivul cu care lucreaza. Problema reala care poate aparea este ca cei care folosesc calculatorul si navigheaza pe Internet vad calculatorul ca pe un interlocutor obedient si nu ca pe un dispozitiv tehnic. Lumea virtuala, care poate fi construita prin intermediul TIC, poate deveni un drog pentru individul insuficient educat social si insuficient instruit.
Noile tehnologii de comunicare sporesc considerabil capacitatea indivizilor de a se exprima in spatiul public, in schimb limiteaza participarea indivizilor la comunicarea politica si, implicit, la dezbaterea publica a deciziilor politice. Paradoxal, spatiul public este diminuat tocmai prin extinderea accesului si a participarii indivizilor la acesta. Acest fenomen se explica prin faptul ca extinderea accesului in spatiul public – prin intermediul noilor tehnologii – genereaza o fragmentare excesiva a spatiului public si aparitia asa-numitelor “sfericule” sau “spatii partiale”, fara legatura unele cu altele. In conditiile proliferarii experientelor individuale in spatiul public, interesul public nu mai poate fi negociat.
Proliferarea noilor tehnologii de comunicare nu a consolidat participarea politica a publicului. Pe de alta parte, noile tehnologii nu au eliminat inegalitatile nici in privinta accesului la spatiul public. Numerosi autori atrag atentia asupra diferentelor de resurse dintre cei care se limiteaza, de exemplu, la televiziune pentru a obtine informatie politica si cei dotati cu dispozitive comunicationale sofisticate si de ultima generatie. In “Raportul PNUD privind dezvoltarea umana in anul 2001” se arata ca separarea tehnologica nu trebuie sa urmeze separatia existenta intre bogati si saraci. In realitate mai mult de 96% din calculatoarele conectate la Internet provin din tarile bogate in care traieste numai 15% din populatia globului. Modul in care venitul pe cap de locuitor se reflecta in accesul la realizarile tehnologice rezulta si din aceea ca in anul 2001, 60% din populatia SUA dispunea de o modalitate de acces la Internet, in timp ce in India mai putin de 0,5% din populatie dispunea de o posibilitate de a se conecta la reteaua mondiala de calculatoare.
Unii autori considera ca actuala configuratie a spatiului public ii privilegiaza pe oamenii politici prin aducerea lor in prim-planul comunicarii. Internetul faciliteaza contacul cu electoratul, in timp ce alegatorii pot interactiona direct unii cu altii. Autorii americani evoca in acest sens distribuirea „Raportului Starr” – in contextul scandalului Clinton / Lewinski - drept un exemplu relevant pentru schimbarile pe care le poate introduce Internetul in comunicarea politica. Raportul a fost difuzat pe Internet aproape in acelasi timp cu distribuirea documentului la Senat, la Camera si jurnalistilor. Oamenii s-au napustit asupra Internetului ca sa citeasca si sa stocheze raportul pentru ei insisi, dar, ca raspuns la Raportul Starr, un numar fara precedent de cetateni si-au contactat senatorii si reprezentantii in Camera. Internetul introduce mai multa imagine, viteza, interactivitate, dialog si proximitate in comunicarea publica. Internetul extinde agenda publica si sursele de informare deoarece este „un medium non-linear”.
Internetul ca mass-media are un potential ridicat al comunicarii prin aceea ca, spre deosebire de toate celelalte mass-media anterioare, prezinta tendinta de reducere a pretului de cost al comunicarii efective si situeaza pe cel caruia i se comunica in starea unui participant activ la discursul politic, social si cultural. Costul unui calculator personal conectat la Internet este, intr-o tara dezvoltata industrial, ca ordin de marime, mai mic decat costul unui televizor conectat la reteaua de televiziune prin cablu. Procesoare relativ ieftine pun la dispozitia persoanelor particulare posibilitati de informare care, numai cu o decada in urma, erau accesibile numai marilor companii sau institutiilor guvernamentale.
Aparitia Internetului ca un nou “medium” de comunicare a generat dezvoltarea unor noi structuri si practici democratice. Literatura cu privire la democratizarea comunicarii politice prin intermediul Internetului a luat o amploare deosebita, dezbaterea actuala fiind centrata pe cateva probleme principale:
* Internetul si depasirea limitelor mass-media traditionale. Din perspectiva democratiei, mass-media inseamna, pe de-o parte, o extindere considerabila a accesului la spatiul public si, implicit, la informatia politica si, pe de alta parte, limitarea participarii politice a publicului. Afirmatia potrivit careia mass-media diminueaza participarea politica nu se refera la faptul ca publicul participa la constructia agendei publice indirect, prin forme mediate precum sondajele de opinie si interventia “clasei mediatice” (jurnalisti, analisti, oameni politici, personalitati publice, lideri de opinie s.a). E vorba de faptul ca mass-media - dependente fiind de procesele pietei – opteaza pentru anumite practici de mediatizare care pot stimula apatia politica a publicului. In aceste conditii, cercetatorii investigheaza potentialul Internetului de a stimula participarea politica prin posibilitatea pe care o ofera utilizatorilor de a interactiona direct (“one to one”) cu institutiile si actorii politici sau cu alti utilizatori, membri ai diferitelor comunitati si grupuri sociale.
* Internetul si demonopolizarea informatiei politice. Stimularea participarii oamenilor la dezbaterile politice depinde in primul rand de cresterea interesului pentru fenomenul politic. O problema de actualitate se refera la Internet ca sursa de informatii politice ca “alternative” la informatia furnizata de mass-media traditionale. Implemetarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicatiilor nu aduce automat avantaje pentru toti cetatenii, practica a demonstrat ca, pentru majoritatea inovatiilor tehnologice, beneficiile si costurile sunt inegal distribuite: in timp ce unii indivizi sau grupuri obtin mari avantaje, altii pot fi serios dezavantajati ( pierderea locului de munca sau “erodarea” calificarii).
In viitor vor exista diferite modele de societati informationale, asa cum astazi avem in lume diferite modele de societati industriale. Aceste societati difera tocmai prin modul in care previn excluderea sociala si creeaza noi oportunitati pentru persoanele defavorizate. Modelul european trebuie sa acorde o importanta maxima dimensiunii sociale, prin trecerea de la conceptul solidaritatii pasive la cel al solidaritatii active.
* Internetul si dezvoltarea democratiei locale. Potentialul interactiv al Internetului se manifesta si in capacitatea acestui canal de a furniza mult mai multa “informatie identitara” decat mass-media traditionale, fapt care, la prima vedere, poate intensifica interactiunile dintre institutiile locale si cetateni.
* Internetul – o sursa de comunicare a discursului politic. Una dintre problemele controversate ale comunicarii politice actuale se refera la posibilitatile pe care le au oamenii politici de a se adresa direct electoratului astfel incat discursul politic sa nu fie “interpretat” si “adaptat” de jurnalisti la necesitatile unui “eveniment mediatic”. Unii autori semnaleaza ca un simptom al comunicarii politice actuale consta in faptul ca publicul accede din ce in ce mai greu la discursul politic “mediat”, adica la discursul initial al actorului politic. Din acest punct de vedere, Internetul ar putea ameliora circulatia publica a discursului politic in masura in care liderii politici si partidele integreaza Internetul printre practicile de comunicare politica. Se poate ca actorul politic sa nu se mai adreseze natiunii prin conferinte de presa si atunci cand va avea de comunicat ceva maselor va folosi Internetul, fiecare ascultator putand la randul sau sa evalueze pozitiv sau negativ cele comunicate si sa-si transmita opiniile in timp real. Histograma evaluarilor va aparea in apropierea celui care vorbeste. O asemenea realizare tehnica va determina anularea ambiguitatilor, retorica goala, dar si reactii prompte la teme de interes general.
In conditiile utilizarii TIC, guvernele trebuie sa faca fata unor noi presiuni pentru a raspunde, in primul rand, urmatoarelor cerinte si necesitati ale cetatenilor:
- restructurarea continua a functiunilor si serviciilor sectorului public si gasirea de noi solutii pentru sporirea eficientei si performantelor institutiilor administratiei publice centrale si locale;
- legitimitatea administratiei publice in raport cu cetatenii;
- sporirea facilitatilor si serviciilor oferite de noile tehnologii ale informatiei si comunicatiilor si adoptarea noii filozofii manageriale, cu aplicatii in conducerea activitatilor din sectorul public.
Problema devine cu atat mai complexa cu cat mediul socio-politic este marcat de multiple interese si de provocarile pe termen lung privind tranzitia la “noua economie”, globalizarea si dezvoltarea durabila. Utilizarea tehnologiilor informatiei si comunicatiilor poate contribui substantial la imbunatatirea relatiei complexe guvern-cetateni, avand in vedere faptul ca cetatenii cu un anumit nivel de educatie pretind o transparenta si o eficacitate masurabile ale serviciilor publice, servicii care sa le satisfaca cerintele si exigentele de calitate, la costuri cat mai scazute cu putinta. Guvernele, pe de alta parte, sunt constiente de faptul ca nu isi pot pune in aplicare politicile, oricat de bune ar fi acestea, fara suportul efectiv al cetatenilor. Acest aspect devine critic in situatiile in care guvernele respective au de implementat reforme majore la scara economico-sociala sau trebuie sa raspunda unor provocari pe termen lung (dezvoltarea durabila si globalizarea).
Tot mai multi cetateni se considera indreptatiti: sa fie informati si sa inteleaga informatia comunicata de administratia publica; sa participe la procesul de luare a deciziei privind politicile guvernamentale nationale / locale si de furnizare a serviciilor publice si sa li se ia in considerare opiniile exprimate; sa beneficieze de servicii publice conforme cu cerintele lor si sa aiba posibilitati de optiune privind aceste servicii ( calitate, costuri). Aceste exigente pot lua forme diferite in functie de cei care le formuleaza: cetateni individuali ( in special ca utilizatori ai serviciilor publice sau ca decidenti individuali ) sau grupuri de cetateni cu anumite interese specifice (asociatii de femei, parinti, someri, handicapati, minoritati etnice etc.), care actioneaza ca intermediari intre cetatenii individuali si guvern.
Dialogul guvern-cetateni are, totusi, unele limite, care trebuie luate in considerare atunci cand se analizeaza acest nou tip de relatii. Daca anumite grupuri de interese se implica mai intens in procesul de luare a deciziei politice, prin actiuni de lobby pot influenta sau frana unele actiuni guvernamentale pozitive. O alta problema este insasi fragmentarea intereselor cetatenilor si varietatea de optiuni carora guvernele trebuie sa le faca fata. In consecinta, increderea mutuala este o conditie esentiala in acest nou tip de dialog. O alta limitare importanta deriva din riscul ca acest dialog - mai ales in conditiile accesului limitat si al lipsei de cultura privind utilizarea noilor tehnologii - sa fie “capturat “ de anumite elite, care sa foloseasca noile facilitati de comunicare numai in propriul beneficiu.
Societatea informationala bazata pe cunoastere trebuie sa ofere cetateanului noi garantii privind consolidarea democratiei, accesul la informatia publica, libertatea informatiei si a comunicarii, posibilitatea exprimarii opiniilor fata de indatoririle impuse prin reglementari si decizii politice la nivel national sau local, redresarea unor disfunctii produse sau a incalcarii unor drepturi si indatoriri.
Explozia informationala in cadrul careia transferul de date detine un loc determinant nu constituie un privilegiu exclusiv al generatiei prezentului ci va fi, mai ales, caracteristica viitorului. In prezent se apreciaza ca si tarile dezvoltate din punct de vedere industrial care beneficiaza, comparativ cu celelalte tari, din plin de noile facilitati create de TIC, nu se afla decat la inceputul exploatarii unor tehnologii care inca nu s-au maturizat si care se afla in plina expansiune.
Statisticile recente indica o convergenta absoluta a tuturor mediilor de comunicare spre Internet. Daca televiziunea a favorizat convergenta presei, fotografiei si filmului, Internetul a determinat atragerea in aceeasi convergenta si a televiziunii, creandu-se mass-media cu un caracter general. Internetul a devenit interfata primara de comunicatie. Oamenii acceseaza reteaua mondiala de comunicatie (Extranet) pentru a se informa sau pentru a se distra, se conecteaza la reteaua locala (Intranet) a propriilor companii pentru a capata informatiile de care au nevoie in activitatea cotidiana, pentru a comunica cu colegii sau pentru a incheia afaceri cu clienti si furnizori.
In antichitate omenirea avea convingerea ca daca Zeus ar cobori pe pamant ar vorbi limba lui Platon, autorul Dialogurilor. Daca Zeus ar cobori pe pamant in zilele noastre, acum cand calculatorul electronic a devenit eroul mass-media, oare ce limbaj ar folosi parintele zeilor?