ANCOM: Numarul de conexiuni la internet fix a depasit pragul de 6 milioane
Data: 16-31 mai 2022
Numărul de conexiuni la internet fix a depăşit, în a doua jumătate a anului 2021, pragul de 6 milioane, ceea ce înseamnă că trei sferturi dintre gospodării beneficiau de internet fix, la finalul anului, conform unui raport al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Din cele 410 000 conexiuni noi în 2021, activarea a 250 000 conexiuni în rural a dus penetrarea la 64% din gospodării, comparativ cu 81% în urban, se arată în raportul de date statistice pentru anul 2021, publicat de ANCOM.
Indicatorii statistici care caracterizează evoluţia pieţei de comunicaţii electronice în anul 2021 evidenţiază o creştere de 32% a traficului de internet mobil, în timp ce traficul de internet fix a înregistrat o creştere de 16%, menţionează ANCOM într-un comunicat. Astfel, la finele anului 2021, erau 6,1 milioane de conexiuni la internet fix (+7% anual), dintre care 85% (adică 5,2 milioane, în creştere anuală cu 15%) reprezentau conexiuni de foarte mare viteză (peste 100 Mbps). În mediul rural, creşterea conexiunilor de foarte mare viteză a fost de 35%.
Traficul de internet fix şi-a domolit creşterea, ajungând la aproape 12 000 PB (+16% în 2021, comparativ cu creşterea de 51% din anul 2020), astfel că traficul mediu lunar de internet fix/locuitor a fost de 52 GB/lună. În urban, 9 din 10 conexiuni sunt de peste 100 Mbps, proporţia fiind de 8 din 10 în rural.
La finele anului trecut, existau 21,2 milioane de conexiuni active la internet mobil (+4%), 74% dintre acestea fiind conexiuni 4G sau 5G (15,6 milioane, în creştere cu 15%). Traficul de internet mobil a ajuns la 1500 PB, în creştere cu 32% faţă de 2020, astfel că traficul mediu a ajuns la 6,5 GB/lună/locuitor.
În ceea ce priveşte telefonia mobilă, erau 22,9 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 62% pe bază de abonament şi 38% pe bază de cartele preplătite. Numărul cartelelor SIM preplătite de telefonie mobilă active a înregistrat o scădere anuală de 3%, în timp ce numărul de cartele SIM cu abonament a crescut cu 4%. După creşterea excepţională din anul 2020 (+8%), traficul de voce din reţelele mobile şi-a reluat tendinţa de scădere şi în 2021 a scăzut cu 4%. Traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de un locuitor a fost de 4 ore şi 57 minute/lună, respectiv de 23 SMS-uri/lună.
Veniturile din furnizarea de reţele şi servicii de comunicaţii electronice au înregistrat o creştere anuală de 2%, depăşind 17 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro), cu o pondere în PIB de 1,45%. Telefonia mobilă a generat 36% din totalul veniturilor telecom, internetul (fix şi mobil) 33%, segmentul de retransmisie a programelor TV 15%, celelalte servicii însumând 16%. În medie, venitul lunar din sectorul telecom a fost de 74 lei per locuitor, cu 2 lei mai mult decât media din 2020.
Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2021 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligaţia de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013.
Alte articole



