Energia prezentului si a viitorului – de la dificultatile practicii la sansele unei viziuni strategice (III)
Data: 16-30 iunie 2010
(Urmare din numarul trecut)
Publicam, in numarul de fata, ultima parte a sintezei principalelor idei continute in Raportul referitor la Romania si securitatea energetica europeana, dat publicitatii de Centrul Roman de Politici Europene (CRPE). Scopul documentului este de a prezenta tema securitatii energetice europene din perspectiva tarii noastre, luind in considerare interesele sale specifice si, in acelasi timp, rolul sau de sustinator constant al unei abordari europene comune in domeniu. Precizam, inca odata, ca Raportul (al carui continut integral poate fi consultat pe site-ul www.crpe.ro) nu reprezinta punctul de vedere al redactiei, ci contine opinia personala a autorului, specialistul in politici energetice Robert Uzuna.
Dependenta de gaz
Concluzii asupra alternativelor si orientarilor strategice
Autorul Raportului observa ca tonul aparent ferm al conducatorilor europeni privind „securitatea energetica a Europei“ este adesea urmat de abordari individualiste de genul acordurilor bilaterale cu Rusia (vezi Nord Stream). Însusi acordul bilateral ruso-german privind Nord Stream arata ca mai este un drum lung pina in punctul la care vest-europenii vor dori cu adevarat sa inainteze de la abordari individuale la politici comune.
În aceste conditii, o buna relatie politica cu tarile furnizoare este o necesitate absoluta. Daca relatiile Romaniei cu statele din Caucaz si bazinul Marii Caspice sunt bune, nu exista niciun motiv pentru care Romania sa nu-si imbunatateasca relatiile cu Rusia. Exemplele modului in care Bulgaria (mult mai dependenta de Rusia) si Grecia „si-au jucat cartea“ pe baza a ceea ce unii analisti politici numesc „fratia ortodoxa a energiei“ (a se vedea proiectul Burgas – Alexandropolis), sau apropierea Ungariei de Rusia (reamintindu-ne, totusi, ca reteaua maghiara de conducte este in proprietate ruseasca), sunt dovezi clare care arata ca relatiile de afaceri si cooperarea cu Rusia sunt posibile. În acelasi timp, trebuie admis ca Rusia se comporta la fel ca orice mare putere intr-o situatie similara.
Bineinteles, exemplele oferite pot alimenta opinii conform carora, daca Romania este mai putin dependenta de Rusia, atunci aceasta din urma nu are niciun interes real pentru a se angaja in afaceri reciproc avantajoase, de tipul celor incheiate cu vecinii Romaniei. Acesta ar putea fi un argument valid, desi niciun guvern roman nu isi va permite vreodata sa contemple de la distanta un joc ale carui reguli sunt facute fara contributia sa. În cele din urma, poate nu vom putea influenta regulile, dar macar am putea incerca sa le folosim in avantajul nostru.
Alternativele Romaniei, altele decit Nabucco
1. Importul de gaz natural lichefiat din Qatar – un proiect avut in vedere de presedintele Basescu in timpul vizitei sale oficiale in Qatar din 2006. Exista citeva observatii semnificative care trebuie facute:
a) În timp ce diversificarea prin gaz natural lichefiat (GNL) nu inseamna intoarcerea spatelui fata de Rusia, ci oferirea unei alternative care ar trebui sa ne ajute in timpul iernilor grele, cind presiunea scade oricum, construirea unui terminal de regazeificare pentru GNL pe litoralul romanesc ramine o alternativa costisitoare data fiind cresterea costurilor pentru EPC (Engineering/Procurement/Construction – proiectare/inginerie, achizitie si constructie) din ultimul deceniu. Conform US Energy Information Administration, costurile unui terminal de regazeificare sau receptor de GNL variaza in functie de locatie, de la 100 milioane USD pentru un terminal mic, pina la 2 miliarde USD pentru o facilitate de ultima generatie. În prezent, USAID a oferit finantare pentru un studiu de fezabilitate pentru un astfel de terminal in Romania;
b) Constructia unui astfel de proiect ar putea dura foarte mult, date fiind constringerile bugetare ale guvernului Romaniei;
c) Nu exista perspective clare pentru extractia si furnizarea de gaz din Qatar in viitorul apropiat. Conform Departamentului de Stat al SUA, „Qatar a incheiat acorduri cu Emiratele Arabe Unite pentru exportul de gaz prin conducte, si cu Spania, Turcia, Italia, SUA, Franta, Coreea de Sud, India, China, Taiwan si Marea Britanie pentru exportul de gaz pe nave. Guvernul a oprit insa orice expansiune a productiei de gaz pina in 2010, pentru a-si considera planurile de viitoare exploatare a zacamintelor“. Conform altor surse, productia de gaz din Qatar este deja contractata la capacitate maxima de catre mari companii vestice, ceea ce presupune ca Romania ar putea negocia cu acestea si nu cu guvernul din Qatar;
d) Pentru a fi rentabil, considerind ca pretul mediu pentru contractele de transport maritim de gaz pe termen lung este intre 55 000 USD si 65 000 USD pe zi, importurile de GNL din Qatar vor trebui sa fie substantiale cantitativ, prin urmare fiind nevoie de nave mari de transport. Data fiind situatia strimtorii Bosfor si riscurile asociate trecerii unor astfel de nave mari cu incarcatura mentionata printr-un spatiu deja congestionat, nu ne putem astepta la o schimbare a pozitiei Turciei, care se opune ferm acordarii permiselor de trecere pentru astfel de vase GNL.
2. White Stream 2 – oricit de indraznet si independent ar parea, proiectul trebuie sa ia in considerare dezavantaje similare cu cele ale variantei importului de GNL din Qatar:
a) Costurile mari de constructie a doua terminale pentru procesarea GNL pe coastele Georgiei si ale Romaniei. Data fiind situatia politico-economica din Georgia si efectele crizei economice asupra economiei romanesti, este improbabil ca cele doua state sa gaseasca cu usurinta resursele necesare pentru a investi intr-un asemenea proiect, cu exceptia cazului in care se va gasi o formula care sa includa mari investitori internationali, ceea ce ar putea presupune o pondere majoritara a acestora in actionariatul proiectului. Un astfel de scenariu ar implica faptul ca Romania nu va mai fi capabila sa proiecteze si sa foloseasca White Stream 2 cu unicul scop de a-si asigura securitatea energetica;
b) Situatia politica din Caucaz si din statele de la Marea Caspica. Procesul de delimitare a Marii Caspice fiind departe de un deznodamint, exista problema securizarii fluxului de gaz daca Azerbaidjan nu poate oferi cantitatea necesara, cantitate care, intre timp, ar fi contractata pentru Nabucco sau alte proiecte ce includ Rusia. În acelasi timp, situatia politica volatila si schimbarea politicilor de alianta in Caucaz nu garanteaza un pariu sigur privind furnizarile viitoare.
3. Alternativa nucleara
În prezent, cele doua reactoare ale centralei nuclearelectrice de la Cernavoda detin o pondere de aproximativ 20 la suta din productia nationala de energie electrica. Ele au functionat incepind cu 1996 si, respectiv, 2007. Constructia reactoarelor trei si patru este programata sa inceapa in 2011, ele urmind sa produca energie electrica nu mai devreme de 2016. Costul estimat al celor doua reactoare este in jur de 4 miliarde euro, iar durata de viata este intre 30 si 40 de ani. În acelasi timp, Romania intentioneaza sa construiasca o a doua centrala nucleara, intre 2020 si 2030, locatia acesteia fiind inca in curs de evaluare, desi specialistii se asteapta sa fie undeva in Transilvania. Date fiind pozitia fiscala a Romaniei si constringerile sale bugetare, se cuvine a se pune anumite semne de intrebare asupra fezabilitatii acestor proiecte pe termen scurt si mediu.
Daca se ia in calcul impactul unei opriri bruste a centralelor nucleare (cauzate de evenimente neprevazute precum avarii, cutremure etc.) asupra sistemului energetic national, trebuie constientizata nevoia de a pastra acele centrale termoelectrice care sunt capabile (impreuna cu unele centrale hidroelectrice) sa faca fata deficitului brusc de electricitate cauzat de oprirea centralelor nucleare. Un astfel de scenariu explica de ce Romania nu poate elimina dintr-o viitoare ecuatie existenta centralelor termoelectrice, de unde si nevoia de a pastra un mix energetic echilibrat si atent conceput. Nu in ultimul rind, nu trebuie uitat ca gazul natural nu este folosit doar ca agent termic in termocentrale, ci si in gospodarii.
Desi nu este prin ea insasi un obstacol in sine, prin marirea ponderii energiei nucleare in mixul de energie, chiar daca isi reduce dependenta de gaz natural, Romania isi mareste, pe termen lung, dependenta fata de marii exportatori de uraniu, precum Canada sau Australia. Rusia este, de asemenea, un mare producator de uraniu, dar, din motive tehnice si strategice, este foarte putin probabil ca Romania sa importe din aceasta tara.
4. Alternativa carbunelui
Problemele industriei miniere romanesti sunt binecunoscute si pina acum nu a existat o varianta pentru a-i face pe producatorii nationali viabili din punct de vedere al rentabilitatii. Romania poseda lignit de slaba calitate, cu un coeficient termic slab, dificil si costisitor de exploatat. Pe linga acestea, conform pachetului „20-20-20“ al UE, Romania este intr-o pozitie favorabila pentru a-si vinde drepturile alocate pentru emisii de carbon. În acelasi timp, tehnologia pentru captarea si stocarea carbonului este departe de a fi testata la nivel industrial in conditii de rentabilitate. Daca se pun laolalta toate aceste elemente rezulta o ecuatie cu un singur factor nerezolvabil: costurile. În plus, daca strategia de „industrializare“ a Romaniei chiar este aplicata, drepturile la emisii de carbon ar putea fi folosite pentru un astfel de scop, mai degraba decit pentru cel de a produce carbune cu un cost mult mai mare decit cel din import.
5. Alternativa „verde“
Desi mentalitatea de afaceri si a gospodariilor din Romania este inca departe de a favoriza alternativa energetica „verde“, tara are citeva avantaje naturale. Din punct de vedere al hartii eoliene, Dobrogea are mare potential, cu greu echivalat de alte regiuni, si deja este locatia a ceea ce va deveni cel mai mare parc eolian din Europa, cu o putere instalata de 600 MW (jumatate din cele doua reactoare nucleare de la Cernavoda), la Fintinele si Cogealac. Optiunea eoliana merita atentie si investitii continue, in special in alte regiuni, precum Suceava.
În privinta biomasei, poate nu surprinzator, Romania are, de asemenea, un urias potential, momentan irosit in cea mai mare parte. Probabil o schimbare legislativa ar putea ajuta acolo unde mentalitatea nu o face.
Cea mai mare sansa pentru Romania ramine potentialul sau hidroenergetic, momentan subutilizat din cauza lipsei investitiilor de-a lungul anilor. Conform unor reprezentanti ai Hidroelectrica, Romania isi valorifica numai 50 la suta din potentialul sau hidroenergetic, avind nevoie de investitii in valoare de sute de milioane de euro pentru a finaliza proiectele deja incepute, unele lansate inainte de 1989.
Concluzii – Orientari strategice
Romania are nevoie de un plan B cu privire la gazul natural. Deoarece South Stream nu este asociat conceptului de Coridor Sudic si nu reprezinta o alternativa reala la Nabucco, ar trebui mentinut sprijinul ferm pentru Nabucco. Cu toate acestea, insa, Romania ar trebui sa-si mentina interesul de a se alatura, eventual, si proiectului South Stream.
În contextul dependentei prezente si viitoare a Europei de gazul natural rusesc si al pozitiei geografice a Romaniei, devine evident ca Bucurestiul nu va fi capabil sa elimine in totalitate dependenta (fie ea chiar partiala) de Federatia Rusa, si nici sa ignore incursiunile planificate ale acesteia in sectorul energetic din Europa. Din contra, ca parte a unei strategii mai largi, Romania ar putea sa-si propuna ca obiectiv cooperarea pragmatica cu Rusia, punind accent pe acele proiecte care pot fi reciproc avantajoase, precum depozitul de gaz de la Margineni.
Jucind intelept, Romania poate deveni un „ax“ pe harta energetica a Europei de Sud-Est, prin asumarea unui rol-cheie in avansarea eforturilor de integrare pentru realizarea unei piete energetice regionale care sa promoveze eficienta energetica si multiplicarea ofertei de energie, spre beneficiul actorilor europeni si regionali. O astfel de abordare ar permite Romaniei sa investeasca strategic in Republica Moldova, fie prin a o sprijini sa construiasca centrale electrice in alte regiuni decit monopolista Transnistrie, fie prin completarea „inelului“ de interconectori existent cu Ungaria si Bulgaria, ceea ce va asigura, astfel, cel putin partial, viitorul european al acestei tari.
Recomandari de politica
Externe
1. Pentru Romania, realitatea demonstreaza ca a venit timpul sa invete „cum sa traiasca cu ursul la usa“: sa incepa sa faca afaceri cu Rusia si sa nu o mai excluda din ecuatia propriei securitati energetice. Dupa o retorica bilaterala adesea sinuoasa, Romania trebuie sa devina pragmatica si sa gaseasca o cale de a angaja Rusia in proiecte reciproc avantajoase. Rusia este „vecinul nostru permanent“ si neglijarea acestui fapt inseamna sa inchidem ochii in fata cifrelor si calculelor facute la rece.
2. ?inind cont de relatiile politice bune cu cele doua tari, Romania ar putea incerca sa isi asume un rol de mediator intre Turcia si Azerbaidjan, in vederea deblocarii acordului de tranzit al gazului care va face Nabucco functional. Un astfel de efort va dovedi, de asemenea, „ownership-ul“ romanesc asupra proiectului.
3. Romania s-ar putea pozitiona ca punct de convergenta a intereselor statelor din centrul si sudul Uniunii Europene afectate direct de aspecte ale securitatii energetice, obiectivul fiind stimularea regionala in vederea asigurarii unui flux constant de energie catre o piata europeana care depinde din ce in ce mai mult de resurse energetice externe. Romania poate juca rolul principal de promotor al acestei initiative, subliniind pozitia potrivit careia asigurarea unui cadru energetic stabil depinde de coordonarea comuna a eforturilor si nu de initiative punctuale.
4. Pe linga crearea unui cadru pentru interesele statelor membre UE, Romania ar putea sa atraga, pentru initiativa prezentata la punctul anterior, jucatori din exteriorul Uniunii Europene (de exemplu Turcia – un stat foarte important pentru tranzitul hidrocarburilor catre Europa) si chiar interese private (companii a caror activitate depinde de existenta unui circuit energetic stabil si previzibil).
5. Pe termen lung, Romania ar trebui sa dezvolte un model de interdependenta cu tarile furnizoare, prin echilibrarea ofertei de resurse energetice cu: ? exportul de produse finale sau alte produse, aceasta reprezentind, in prezent, o politica aplicata cu succes de alte state membre UE precum Italia, Germania, Olanda etc.; ? transferuri de tehnologie si, acolo unde e posibil, investitii necesare partenerilor pentru a-si imbunatati capacitatea de extractie-explorare.
Interne
1. Înfiintarea unui Minister al Energiei si Resurselor si a unui Institut National pentru Planificare Strategica. Desi aceasta ar putea sa nu fie o solutie viabila daca este privita prin potentialul sau de a creste birocratia concomitent cu mentinerea aceluiasi nivel lent de implementare a politicilor, ea ar putea forma baza pentru cresterea sanselor de promovare politica a orientarilor strategice ale Romaniei, atit catre interior, cit si catre exterior.
2. Înfiintarea a doua mari companii energetice nationale, desi contestata de unii experti, ar putea oferi o rampa de lansare pentru mobilizarea investitiilor necesare reorganizarii si retehnologizarii facilitatilor de productie de energie, concomitent cu construirea de noi unitati de productie.
3. Un mix energetic mai echilibrat – Continuarea dezvoltarii unor scheme de stimulare pentru utilizarea energiei regenerabile – certificatele „verzi“, folosite pentru a contrabalansa costurile ridicate ale acestor surse si pentru atragerea unor noi investitii.
4. Promovarea unor masuri variate, pe termen scurt (1 – 2 ani) si mediu (3 – 5 ani), care pot fi adoptate cu succes si care necesita o coordonare adecvata interinstitutionala:
? Cresterea nivelului de exploatare a platformelor petroliere maritime si a productiei interne de gaz, cu o eventuala intrare in sistem a cimpurilor petroliere din partea romaneasca a platformei continentale a Marii Negre, cistigate in procesul cu Ucraina;
? Adoptarea unei metodologii tarifare moderne, alaturi de sporirea independentei autoritatilor de reglementare energetica;
? Continuarea construirii interconectorilor cu statele invecinate, dar cu pastrarea in atentie a nevoii de a prezerva resursele strategice si neexploatate inca in totalitate (in special cele de gaz);
? Extinderea capacitatilor de stocare a gazelor naturale in diferite zone ale teritoriului national;
? Continuarea proiectelor privind Gazul Natural Lichefiat, dar cu o ajustare initiala pentru terminale de dimensiuni mai mici, care ar face asemenea proiecte mai viabile intr-o prima faza, lasind loc unor expansiuni ulterioare, cind constringerile bugetare si ale pietei se vor imbunatati.