Evolutiile economico-sociale de la inceputul anului
Data: 1-15 iulie 2005
Pe masura ce ne apropiem de finalul primului semestru, se inmultesc documentele oficiale sau mai putin oficiale menite sa contureze o imagine cat mai veridica a celor sase luni din anul care a marcat nu numai o semnificativa alternanta la putere, ci si o noua etapa in procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, dat fiind faptul ca s-au incheiat negocierile cu autoritatile de la Bruxelles si s-a semnat Tratatul de aderare.
In cele de urmeaza nu ne propunem o analiza politica a perioadei la care ne referim intrucat suntem consecventi pozitiilor noastre echidistante. Nu avem prejudecati, idiosincrazii, simpatii si antipatii. Ne vom ocupa de procese, de fenomene si de fapte din viata economica si sociala a tarii prin prisma rezultatelor si mai putin a intentiilor.
Cum se va putea constata, pornim de la elementele furnizate de autoritati, in special de Institutul National de Statistica (INS) si de la un interesant Raport al Societatii Academice Romane (SAR), document intitulat “Raport de analiza si prognoza; Noua guvernare dupa cinci luni; O evaluare a performantei”.
RECURS LA MEMORIE
Inainte de a intra in “fondul” unor teme de cel mai larg interes, se cuvine sa reamintim ca seful statului a anuntat ca evaluarea activitatii actualului guvern se va face dupa sase luni de la investire. Mai pe fata, mai voalat, a lasat sa se inteleaga ca “soarta” actualului Executiv va depinde de rezultatele respectivei evaluari, termenul de sase luni fiind considerat suficient pentru o apreciere in cunostinta de cauza. Cum am mai precizat, evitam toate conotatiile politice, inclusiv cele care vizeaza conexiunile cu mult discutata tema a alegerilor anticipate.
Din acest motiv (si din multe altele) ne consideram, in calitate de cetateni, afectati direct de orice act de guvernare care implica exercitarea atributiilor (drepturilor) noastre constitutionale, in special a celor care privesc dreptul de a alege si de a fi ales.
Este evident ca suntem interesati sa existe un minimum de stabilitate politica, absolut necesara desfasurarii normale a activitatilor economico-sociale in care sunt implicati multi colegi de breasla, atat in calitate de patroni, de intreprinzatori, cat si de angajati, de salariati. Din aceasta perspectiva (unghi de abordare), avem posibilitatea sa evaluam corect evolutiile din prima jumatate a acestui an, a patru, cinci luni, in functie de datele oficiale disponibile si de comentariile consacrate lor.
NICI NU STIM CAT DE BINE TRAIM
S-au publicat datele statistice preliminare referitoare la dinamica produsului intern brut (PIB) pe primul trimestru din acest an. Mai pe scurt si poate, mai expresiv, aceasta dinamica poate fi definita doar prin sintagma crestere economica intrucat PIB este indicatorul cel mai potrivit pentru a caracteriza respectiva evolutie. De la inceput atrage atentia ritmul relativ inalt de majorare a PIB, respectiv 5,9 la suta. E drept, nu s-a atins cota de anul trecut, tot din primul trimestru, adica 6,1 la suta, dar diferenta este relativ mica.
La capitolul resurse este mentionat, inainte de toate, sporul important de valoare adaugata bruta din sfera serviciilor, 6,8 la suta. Urmeaza industria cu o crestere de 5 procente. Anul precedent, in primul trimestru, serviciile crescusera cu 5,7 la suta, iar industria cu 6,6 la suta.
Din unghiul de vedere al cetateanului, este foarte bine ca se dezvolta mai rapid serviciile. In aceasta privinta suferim, daca se poate spune asa, de o ramanere in urma istorica. Volumul de activitate din servicii se situeaza la cca jumatate din PIB, in timp ce in tarile dezvoltate are o pondere mult mai mare, de peste 60 de procente.
Pentru ca tot a fost amintit cetateanul, se cuvine sa staruim asupra ritmului cel mai inalt inregistrat in primul trimestru al anului, si anume cel de 12,1 procente de crestere fata de perioada corespunzatoare din 2004 la consumul final. Pentru comparatie, in primul trimestru din anul trecut sporul la acest “capitol” a fost de 8,1 la suta.
Asadar, am consumat destul de mult. La o privire “din avion”, s-ar putea chiar spune ca a avut loc o crestere spectaculoasa a standardului de viata la nivel national. Nu este cazul sa se prezinte si alte date pentru ca - si asa - textul este prea incarcat cu atatea cifre. Fapt este ca vanzarile de marfuri alimentare si nealimentare au cunoscut o dinamica deosebit de puternica.
Daca dorim sa interpretam aceste date, apare obligatoriu sa retinem cel putin doua elemente. Pe de o parte, consumul a depasit cu mult oferta (resursele) interne, fapt reflectat dramatic in accentuarea deficitului comertului exterior al tarii, iar pe de alta parte, plusul de consum se repartizeaza extrem de inegal intre diferitele segmente ale populatiei. Acesta este si motivul care justifica titlul “Nici nu stim cat de bine traim”.
Nu este nevoie de statistici sofisticate pentru a ne da seama ca majoritatea covarsitoare a concetatenilor nostri nu se afla in situatia de a beneficia direct de sporul important de produs intern brut. Nivelul salariilor reale pentru cca doua treimi din numarul total al angajatilor si nivelul pensiilor pentru cca trei patrimi din totalul celor care le primesc se situeaza sub pragul unui trai decent.
Prin urmare, nu ne putem rezuma la “prima impresie” oferita de datele publicate de INS. Este bine ca avem de-a face cu o crestere economica sustinuta, chiar daca ritmul este mai lent decat in anul trecut, insa “roadele” nu sunt culese de cea mai mare parte a populatiei. Polarizarea bogatiei si a saraciei reprezinta o realitate de care se cuvine sa se tina seama in cel mai inalt grad atunci cand se face “legatura” dintre economic si social. Este suficient sa ne gandim la tensiunile sociale din actuala perioada pentru a sesiza lesne ca in spatele statisticilor se afla realitatea cruda si dura. De prea mult bine nimeni nu iese in strada, nu protesteaza, nu organizeaza greve.
COTA UNICA DE IMPOZITARE
In mai toate documentele oficiale, ca si in Raportul Societatii Academice Romane (SAR), reforma fiscala este considerata drept principala realizare a actualului guvern. Pe fond este vorba despre introducerea cotei unice de impozitare pe venit si pe profit. Prin respectiva masura se apreciaza ca avem un nou Cod fiscal, expresie a amintitei reforme in domeniu.
Toate aceste asertiuni merita o analiza aprofundata. N-o putem face in aceste doua pagini, insa cateva aspecte se cer obligatoriu consemnate.
Pentru a vorbi despre reforma este necesar sa se produca schimbari de esenta, fundamentale, sa se schimbe un sistem (indiferent de domeniu) cu un altul. Este cazul cu cota unica?
Fara sa subapreciem aceasta masura, fara s-o consideram - din capul locului - inadecvata sau marcata de vicii, se impune a observa ca introducerea ei inseamna prea putin pentru a o cataloga drept o reforma fiscala. Ca acest punct de vedere este veridic o confirma si faptul ca nu avem de-a face cu un nou Cod fiscal, ci cu modificarea si completarea celui in vigoare, asa cum fusese adoptat in anul trecut. Daca este sa ne referim la reforma, atunci mai degraba Codul fiscal existent pana la 1 ianuarie 2005 a reprezentat finalizarea unei reforme in materie.
Lucrurile se limpezesc si in sfera conceptuala daca ne indreptam atentia spre aspectele de ordin practic. Introducerea cotei unice a provocat un gol considerabil la capitolul venituri programate (estimate) al bugetului general consolidat, adica al bugetului public cu toate componentele lui. S-a avansat cifra de 32.000 de miliarde de lei. Nu criticii interni ai cotei unice de impozitare s-au sesizat si au adus “la vedere” situatia creata, ci expertii Fondului Monetar International. Faptul ca nici pana in prezent (in a doua decada a lunii iunie) nu s-a incheiat acordul cu FMI se explica, in cea mai mare masura, prin semnele de intrebare provocate de cota unica in privinta perspectivelor la capitolul incasari bugetare.
Al doilea aspect vizeaza tema fiscalitatii, in general. Adica, mai simplu spus, povara fiscala. Pentru a se crea premisele indeplinirii obiectivelor stabilite pe anul in curs in privinta bugetului general consolidat a fost necesar sa se “umble” la alte categorii de impozite si taxe, astfel incat - pe total - sa se obtina volumul corespunzator de incasari. Prin introducerea cotei unice la impozitul pe venit si la impozitul pe profit, gradul de fiscalitate nu s-a redus, ci - asa cum se contureaza lucrurile - pe alocuri a crescut. S-au majorat impozitele la veniturile din dividende, la dobanzi, la tranzactii pe piata de capital, pe piata imobiliara, pe cifra de afaceri. Practic, ceea ce s-a micsorat intr-un loc s-a marit in altele.
BANI PENTRU VISTERIA }ARII
Ne-a fost dat sa auzim atat de des (din zona autoritatilor actuale si a apologetilor lor) ca prin introducerea cotei unice de impozitare visteria tarii a devenit mai bogata incat am ajuns sa credem ca, intr-adevar, asa stau lucrurile. S-a calculat chiar ca incasarile suplimentare in perioada ianuarie-mai 2005 fata de primele cinci luni din 2004 se ridica, in termeni reali (adica prin luarea in considerare - si in acest caz - a ratei inflatiei), la cca 4 la suta.
A fost nevoie sa apara un comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) pentru a se mai clarifica lucrurile in privinta incasarilor bugetare. In acest document remis presei se afirma ca, in perioada ianuarie-mai a.c., s-au incasat - cumulat la toate componentele bugetului general consolidat - 307.496 miliarde de lei fata de 264.666 miliarde de lei in primele cinci luni din 2004, ceea ce reprezinta o crestere de 16,18 la suta in termeni nominali, adica fara luarea in considerare a ratei inflatiei. Diferenta ar fi, tot in termeni nominali, de 42.830 miliarde de lei. Dar, ce ne mai spune comunicatul ANAF?
Ceva foarte interesant: 21.818 miliarde de lei s-au incasat “prin aplicarea modalitatilor de executare silita la contribuabilii persoane juridice si persoane fizice”. Adica, jumatate din cresterea amintita s-a obtinut prin executari silite si nu ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare. Pe total, sumele obtinute prin executari silite reprezinta 7,1 la suta din veniturile bugetare din primele cinci luni ale lui 2005.
In acelasi timp, se cuvine a observa ca un anumit spor al incasarilor se explica prin marirea volumului veniturilor si profitului, ca efect al cresterii economice. Deocamdata, nu s-a calculat cuantumul acestui spor, dar este evident ca a avut o anumita contributie la volumul total al incasarilor. Si ar mai fi ceva de spus. De voie, de nevoie, multi contribuabili si-au onorat obligatiile catre stat si ca efect al convingerii ca este mai bine sa procedeze asa decat sa sufere diferite constrangeri impuse de lege. Controalele au devenit mai profesioniste si astfel contribuabilii cu pricina au ajuns la concluzia ca este mai bine sa plateasca “birurile” decat sa patimeasca de pe urma a tot felul de sanctiuni, inclusiv pierderea de prestigiu economic si social (ca o consecinta a executarilor silite).
Prin urmare, este prea devreme pentru a se decreta categoric, asa cum o fac unii inalti demnitari, ca prin introducerea cotei unice s-a imbunatatit radical disciplina bugetara. Chiar daca vom considera valabil sporul de 4 procente in termeni reali, tot nu avem indreptatirea sa apreciem ca a avut loc o schimbare radicala, fundamentala in procesul incasarii obligatiilor bugetare.
Toate aceste date si fapte atesta ca se impune a se manifesta nu numai prudenta, ci si bun-simt in evaluarea rezultatelor mult trambitatei masuri fiscale reprezentate de introducerea cotei unice. Cand analiza economica este inlocuita cu propaganda, suntem pusi in cele mai paradoxale situatii. Gradul de credibilitate al autoritatilor se deterioreaza atat de mult incat pana si succesele reale nu se mai bucura nici de apreciere si nici de credibilitate. In aceasta privinta se poate considera - pentru ca tot s-a facut in aceste insemnari abuz de cifre - ca avem de-a face cu o veritabila axioma.
CAPITALUL SI MUNCA SAU DOUA CODURI INTERDEPENEDNTE
Dupa trecerea in revista a rezultatelor din primul trimestru al anului la care se adauga - in statistici - luna aprilie, se cuvine sa ne reamintim “fundalul” pe care s-au derulat principalele procese si fenomene economice in prima jumatate a anului in curs.
Se poate considera ca esenta legislativa si institutionala a respectivelor activitati a constituit-o intentia actualului guvern (cu binecuvantarea presedintelui tarii) de a modifica si completa doua CODURI fundamentale, cel fiscal si cel al muncii (ordinea poate fi inversata fara teama de a comite erori). In cazul ambelor CODURI s-a afirmat oficial ca avem de-a face cu adevarate reforme. Nu dorim sa consumam prea mult spatiu tipografic pentru analiza (pentru disecarea) acestei afirmatii. Dar din moment ce este vorba despre schimbarea catorva prevederi ale unor acte normative in vigoare avem temeiuri sa consideram ca are loc continuarea unor reforme si nu se produce declansarea lor (de la “firul ierbii” - cum se spune in cazul unor investitii). Dar, asupra acestui aspect ne vom mai apleca in paragrafele urmatoare. In faza de fata a “demonstratiei”, retinem doar faptul ca reglementarile in materie de capital si de munca prezinta cea mai mare importanta in asigurarea premiselor legislative si institutionale corespunzatoare pentru o economie de piata functionala.
Lucrurile se judeca, totdeauna, dupa rezultate si nu dupa intentii. De asemenea, se judeca prin comparatii.
Am vazut ca ritmul cresterii economice a fost in primul trimestru din 2005 mai lent decat cel din perioada similara din 2004. Daca ne vom referi la trei indicatori, vom avea un tablou mai concludent al rezultatelor.
In primul rand, se cuvine sa tinem seama de dinamica cifrei de afaceri din industrie, deoarece are cel mai puternic efect propagat asupra intregii economii. Ce constatam? In fiecare luna din 2004, comparativ cu luna similara din 2003, cifra de afaceri a crescut cu minimum 9 procente (a existat o singura exceptie, luna octombrie, cand sporul a fost de 4,9 la suta). In 2005, cifra de afaceri in industrie a evoluat astfel comparativ cu luna corespunzatoare din 2004: in ianuarie o crestere de 4,4 la suta, in februarie a inregistrat o diminuare de 2 la suta, in martie a avut un spor de 3,5 la suta. Pe intregul trimestru cresterea a fost de numai 1,9 la suta.
Sa trecem la productivitatea muncii tot in industrie. In 2004, comparativ cu 2003, media cresterilor lunare de productivitate a fost de 12 procente. In primele trei luni din 2005 aceasta medie a fost de 7 la suta.
In sfarsit, sa ne ocupam de investitii. Nu este, credem, nevoie sa subliniem ca procesul investitional reflecta foarte bine unirea capitalului cu munca intrucat creeaza premisele pentru amplificarea si eficientizarea activitatilor din perioada urmatoare. Ei bine, in primul trimestru din 2005 volumul investitiilor, in termeni reali (adica prin luarea in considerare a ratei inflatiei), a crescut fata de perioada similara din 2004 cu 4,8 la suta. In primul trimestru din 2004, fata de perioada corespunzatoare din 2003, sporul a fost de 7,2 la suta (tot in termeni reali).
Nu mai dam si alte exemple. Datele statistice oficiale nu lasa nici un “spatiu” pentru duble sau triple interpretari. Este limpede ca, pe ansamblul economiei, cat si in ramurile de baza ale acesteia, ritmul de crestere s-a incetinit sensibil fata de anul precedent.
Acum, putem sa trecem la examinarea aspectelor de ordin juridic legate de mediul de afaceri si de mediul de munca.
RAPORTURILE DINTRE ANGAJATORI SI ANGAJA}I
O a doua mare tema de reflectie o constituie situatia de pe piata muncii, asa cum am subliniat intr-un paragraf precedent. Este interesant de observat ca am avut de-a face in 2004 cu un nou Cod al Muncii dupa functionarea celui anterior timp de peste o jumatate de secol. Sigur, forma initiala a codului adoptat in 1950 a suferit modificari in acest lung interval, inclusiv in perioada economiei de comanda. Modificari mai importante s-au operat in perioada postdecembrista, in special ca efect al dezvoltarii sectorului privat si schimbarii raporturilor de munca si din sectorul de stat. Oricum, necesitatea unui nou Cod al Muncii devenise evidenta, presanta chiar.
Solutiile la care s-a ajuns au provocat si mai provoaca tensiuni intre munca si capital. Nu este locul aici pentru o analiza de fond, insa nu putem eluda ceea ce s-a intamplat si se intampla in domeniul abordat acum deoarece intreaga dezvoltare economica si sociala este conditionata de reglementarea raporturilor dintre angajatori si angajati.
Exista parerea cvasiunanima ca noile reglementari dau mai mult castig de cauza angajatilor, indeosebi ca efect al presiunilor sindicale. Fireste, sindicatele nu impartasesc o astfel de parere si actioneaza pentru mentinerea prevederilor din Codul Muncii in vigoare. Ba mai mult, unele dintre ele solicita chiar cateva modificari tot in avantajul angajatilor. La randul lor, organizatiile patronale solicita insistent modificari si completari care sa elimine discriminarile la care sunt supusi - in viziunea lor - angajatorii. Lucrurile capata accente mai dramatice intrucat si investitorii straini (cei efectivi si cei potentiali) reclama modificarea Codului Muncii tot in directia eliminarii amintitelor discriminari.
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei a prezentat la inceputul acestui an cca 200 de amendamente la Codul Muncii. Practic n-a mai ramas - cum se spune - piatra pe piatra din Codul Muncii in vigoare. Cea mai mare parte a acestor propuneri a provocat nemultumiri atat in randurile asociatiilor patronale cat si in ale sindicatelor. Unele dintre aceste nemultumiri au fost exprimate prin actiuni de protest, mai ales prin marsuri si mitinguri ale sindicatelor.
In fata acestei situatii, MMSSF si, implicit, Guvernul, se afla intr-o situatie de neinvidiat. Prima reactie a constat in “spalarea pe maini”, respectiv in emiterea unor declaratii potrivit carora autoritatile lasa toata chestiunea pe seama patronatelor si sindicatelor: sa se inteleaga intre ele. Nu a fost o reactie tocmai inspirata. In conditiile in care - potrivit practicilor internationale - exista mecanisme tripartite de dialog social, adica organisme care includ reprezentantii administratiei publice, patronatele si sindicatele, ar fi nefiresc ca una dintre parti sa se retraga, sa nu-si onoreze obligatiile legale. Pana la urma, au inceput negocieri care - conform comunicatelor oficiale - au dus la clarificari, la formularea de propuneri care au intrunit consensul partilor, mai ales ale asociatiilor patronale si sindicatelor.
Am remarcat si aceste momente deoarece nu se poate trece la capitolul realizari situatia care s-a creat in jurul modificarii Codului Muncii. Prelungirea starilor de confuzie, de ambiguitate, de provizorat nu este de natura a crea un climat favorabil pe piata muncii si nici in mediul de afaceri. Efectele negative s-au vazut si este de anticipat ca se vor amplifica daca nu se va ajunge, in timpul cel mai scurt, la solutii acceptabile, realiste. Or, in aceasta privinta rolul autoritatilor publice este, evident, de neinlocuit.
DREPTUL LA INDOIELI
Chiar daca ne limitam la documentele oficiale (includem aici si evaluarile Bancii Nationale a Romaniei prin reprezentantii ei cei mai autorizati, atat administrativ cat si stiintific), constatam ca exista procese si fenomene economice si sociale care ne indeamna la reflectii serioase. La deficitul comercial (cresterea, in continuare, mai puternica a importurilor comparativ cu exporturile) si la deficitul de cont curent (iesiri de valuta mai mari decat intrari de valuta) ne-am mai referit, asa ca nu este cazul sa revenim. Se impune, totusi, sa ne ocupam cel putin inca de un aspect extrem de important. Avem in vedere faptul ca pe patru luni rata inflatiei a fost mult mai mare decat cea prognozata, ceea ce pune sub semnul indoielii posibilitatea atingerii “tintei” stabilite pentru acest an, respectiv o crestere a preturilor de consum in decembrie 2005 fata de decembrie 2004 de 7 la suta.
Nu este deloc surprinzator ca in sondajele de opinie din ultimul timp ingrijorarile (temerile) legate de inflatie au reaparut pe primele locuri la capitolul intitulat “frica la romani”. Ceea ce s-a intamplat in luna aprilie si ceea ce se prefigureaza in semestrul al doilea la preturile si tarifele pentru utilitati publice este de natura a intretine banuielile referitoare la faptul ca situatia economica din anul 2005 nu va permite nici macar mentinerea standardului de viata din 2004 in cazul majoritatii covarsitoare a populatiei tarii. Se va spune ca anumite progrese in sfera veniturilor si, implicit, a posibilitatilor de satisfacere a cerintelor vitale pentru existenta (in multe situatii, pentru supravietuire) se explica prin caracteristicile anului electoral 2004, prin asa-numitele “pomeni” date alegatorilor de catre fostii guvernanti. Nu vom intra in polemica pe aceasta tema. Posibil ca lucrurile sa se fi petrecut in modul descris, desi exista temeiuri pentru indoieli si in aceasta privinta. Problema este insa alta: daca de cresterea economica din acest an nu va beneficia cea mai mare parte a populatiei (adica, sa se simta o imbunatatire mai ales prin cresterea puterii de cumparare), vom avea dificultati sporite pe toate planurile.
Tabloul realitatilor economice si sociale la acest final de semestru nu poate fi interpretat (apreciat) intr-o maniera simplista, de genul impartirii in alb si negru. Nu este potrivit nici sa recurgem la formule intermediare de genul preponderentei griului. Se impun - cum s-a vazut - analize de profunzime, atat la nivel sectorial, cat si pe ansamblu, date fiind numeroasele conexiuni intre ramuri si intre domenii ale vietii economico-sociale. Scopul acestor pagini nu a fost de a da “note”, ci de a atrage atentia ca exista dificultati, dezechilibre care se cer luate in seama cu toata seriozitatea si raspunderea. In caz contrar, bunele intentii (atatea cate sunt) nu se vor implini, iar ponoasele nu le vor trage guvernantii, ci noi, muritorii de rand.