Ingineri mari personalitati Alexandru Dimitrie Bitang 1923-1989
Data: 1-15 iulie 2005
Cei 234 de ani de industrie la Resita (uzinele de aici au fost infiintate in 1771) au reprezentat si un cadru de cultura industriala in care s-au format si afirmat personalitati deosebite de ingineri. Pentru unii, Uzinele din Resita au reprezentat startul spre inaltimile stiintei ingineresti, pentru altii laboratorul de aplicare a stiintei cucerite, dar foarte multi au devenit pana la sfarsitul vietii parte integranta a creatiei tehnice care se realiza aici.
Intre cei care au ramas atasati definitiv de industria resiteana, pe care au slujit-o si i-au dat stralucire, a fost si inginerul Alexandru Dimitrie Bitang.
S-a nascut la Oradea la 14 mai 1923, in familia unui functionar de posta. Studiile liceale le-a urmat la Oradea si Arad, dupa care a urmat Facultatea de Electromecanica a {colii Politehnice din Timisoara. In 1948 obtine titlul de inginer cu Magna cum Laudae. Din acest moment isi incepe activitatea inginereasca la Uzinele si Domeniile Resita (UDR).
O prima lucrare la care tanarul ing. Alexandru Bitang a participat cu rezultate remarcabile a fost proiectul de executie a turbinelor hidraulice pentru centrala hidroelectrica Crainicel din apropierea Resitei (doua tip Pelton de cate 2940 kW, respectiv doua tip Francis de cate 1100 kW). Acestea au fost executate si functioneaza excelent si astazi, ele sunt primele turbine hidraulice importante realizate in tara.
A mai activat la Serviciul productie si constructor sef (denumirea serviciilor de proiectare constructiva) pana in 1957, cand a fost cooptat in grupul tehnic insarcinat cu asimilarea la Resita a executiei primelor motoare diesel de tractiune feroviara, unde a raspuns de realizarea documentatiei tehnice. Activitatea desfasurata aici, de complexitate si nivel tehnic deosebit de ridicate, s-a materializat in sutele de locomotive diesel-electrice care au constituit baza tractiunii feroviare din tara si un impresionant export. Rezultatele obtinute, competenta inginereasca alaturi de calitatea deosebita de a lucra in echipa au condus la promovarea sa ca inginer sef conceptie la Uzina Constructoare de Masini Resita, in 1962, cand Combinatul Metalurgic s-a defalcat in doua mari uzine: UCMR si CSR. In aceasta calitate a contribuit la si a condus realizarea a numeroase produse noi, care erau permanent solicitate uzinei resitene, datorita nivelului tehnic al acesteia si calificarii inalte a lucratorilor la toate nivelurile. Dupa un an, in februarie 1963, este promovat director tehnic al uzinei, functie pe care o detine pana la sfarsitul anului 1965. Tot in acest timp a predat cursul de Motoare termice de tractiune la Facultatea de Mecanica din Timisoara. Studentii Sectiei de material rulant din acea perioada au fost placut impresionati de personalitatea conferentiarului.
La 1 ianuarie 1966, Alexandru Bitang devine directorul general al nou-infiintatului Institut de Proiectare Echipamente Energetice Resita, care dupa un an a devenit Institutul de Cercetare si Proiectare Echipamente Hidroenergetice Resita, cu o filiala in Timisoara. A condus institutul pana in 1974. Aceasta a reprezentat o perioada deosebit de fertila, plina de realizari, in care inginerul Bitang se implica cu inteligenta si competenta proprie doar celor ce pot fi caracterizati ca formatori de scoala. A luptat si a realizat o baza de cercetare moderna – Laboratorul de cercetare masini hidraulice si un sediu al institutului, a infiintat Sectia de cercetare ca baza a sustinerii proiectarii si fabricatiei de masini hidraulice la Resita. Nu pot sa nu amintesc ca aceasta componenta, hidroagregatele, s-a dovedit cea mai durabila in activitatea uzinei pana \n prezent. Viziunea pe care a imprimat-o acestei unitati a adaugat la dimensiunea tehnica a Resitei pe cea stiintifica. In 1986, la douazeci de ani de activitate a institutului, bilantul stiintific era remarcabil: angajatii de aici aveau sustinute 7 teze de doctorat, 49 de brevete de inventii acordate, 243 de lucrari stiintifice publicate.
In perioada cat a condus institutul au fost proiectate peste 30 de tipuri de turbine hidraulice care functioneaza inca corespunzator in centralele hidroelectrice de pe raurile Arges, Olt, Somes, Crisuri, Motru, Sebes s.a. Tot in aceasta perioada s-a asimilat documentatia tehnica necesara realizarii la Resita a trei din cele sase agregate de la Centrala Portile de Fier I, de 178 MW pe grup, cele mai mari turbine Kaplan din lume la acea data. Sub conducerea sa, institutul a devenit la nivel national o unitate de cercetare-proiectare cu o personalitate puternica, distincta in industria constructoare de masini. Tot in aceasta perioada a desfasurat o activitate didactica la Institutul de Subingineri Resita, unde a predat cursul de Hidraulica si masini hidraulice.
In 1974 este numit director general al UCMR. A plecat de la institut fara sa doreasca acest lucru, a fost obligat, uzina ajunsese intr-un punct critic si trebuia o altfel de conducere, pe care doar el o putea asigura. A continuat sa vina permanent la institutul sau, dar viata grea a colosului care era UCMR, cu cca 15.000 de angajati, incet, i-a acaparat tot timpul. A reusit sa aduca uzina pe linia de plutire. Cum? Prin inteligenta, profesionalism si un optimism molipsitor. In aceasta perioada, a directoratului Bitang, UCMR a inregistrat maximul performantelor tehnice: noua familie de motoare diesel de tractiune (licenta ALCO), familia de motoare navale de pana la 30.000 CP, 70 de noi tipuri de turbine hidraulice si hidrogeneratoare, motoare electrice unicat si un volum mare de export.
Din 1983 este numit director tehnic al Fabricii romano-germane de reductoare Resita-Renk, functie din care este pensionat in primavara lui 1986. A plecat in vesnicie la 9 decembrie 1989, fiind inmormantat la Resita, condus de o multime impresionanta de oameni indoliati.
|ntr-o prezentare a sa din Mesagerul UCMR, nr.4/2003, se spune deosebit de corect si frumos: “Alexandru Bitang a lasat in urma sa amintirea unei deosebit de puternice si stralucite personalitati, a unuia dintre marii oameni ce au construit istoria de un sfert de mileniu a industriei resitene“.
Nu pot sa inchei aceasta prezentare, poate prea tehnica, fara sa continuu ideea din citatul de mai sus cu prezentarea omului Alexandru Bitang asa cum l-au cunoscut cei care au lucrat cu el.
Alexandru Bitang a facut parte din acei oameni rari care pot fi numiti cu adevarat maestru, anume cel “care, avand el insusi multa bogatie sufleteasca, stie sa dea tot, stiinta, pricepere si suflet, fara intentii preconcepute si fara sa astepte nimic in schimb“, cum exprima deosebit de frumos acad. Octavian Fodor in discursul de receptie la Academia Romana.
Componenta umana a personalitatii maestrului rezulta din comportamentul sau fata de colaboratori si comportarea acestora in relatiile cu maestrul. Inteligenta nativa, simtul deosebit pentru intelegerea si asumarea problemelor, deschiderea spre dialog, alaturi de un sanatos simt al umorului, au facut ca orice sedinta, intrunire cu dansul sa fie destinsa, deschisa si sa nu se observe trecerea timpului. Nu impunea acceptarea ideilor proprii niciodata, atunci cand colaboratorii nu il intelegeau iar el era convins ca are dreptate, le sugera sa analizeze si sa ii spuna si lui concluziile. Nu cunosc si nici nu am auzit sa fi sanctionat pe cineva, ba mai mult, pe cei care s-au purtat urat cu el fiind temporar si nemeritat sefii lui, cand au ajuns subordonati simpli cel mult i-a ignorat. A aparat colaboratorii in toate situatiile dificile, greseli in documentatie sau executie, avarii s.a., iar solutiile de iesire din criza erau cu efecte negative minime. Cand mergeam la el cu documente la semnat, dupa ce le semna, uneori ne spunea: “Eu as fi scris altfel, dar deoarece nu l-am scris eu, sa ramana asa“. In timp ne-am dat seama ca avea dreptate, documentele noastre nu sesizau aspecte care se intorceau la noi. Toti colaboratorii ii spuneau Domnul Bitang, niciodata tovarasul. De asemenea, in folclorul uzinal i se mai spunea Alexandru cel Bun. Prezenta in colective se facea simplu, fara anunturi sau protocol, venea, se aseza si spunea problema pentru care a venit. Aparent lucrurile mergeau de la sine, unii crezand ca ar merge si fara director.
Trebuie insa aratat ca acest comportament a avut si repercursiuni grave pentru omul Bitang. Ascensiunea sa nu a fost una lina, asa cum ar fi meritat din plin, si cum s-ar putea intelege din parcurgerea simpla a evolutiei sale profesionale. A avut parte de suferinte foarte mari, personale si in familie, iar numirea ca director general al UCMR a fost pe fondul unei situatii de criza extrema la care nu avea nici o contributie. Daca ar fi refuzat, a fost amenintat ca va fi trimis ca simplu inginer in sectia de mecanica grea. A fost tratat brutal si jignit public in asa-numitele analize la forurile de partid pentru motive minore. Nu aduna colaboratorii sa le transmita in mod hotarat criticile si sarcinile de la partid, cum era regula.
In schimb, cauta solutiile reale. Mai mult, ca persoana deosebit de activa, a fost profund afectat de pensionarea sa pentru a se face loc altcuiva mai agreat de partid. Toate acestea sunt cauza reala a disparitiei sale premature.
Se pot adauga multe alte intamplari care sa dea dimensiunea cat mai adevarata a celui ce a fost inginerul si omul Alexandru Dimitrie Bitang. Poate o voi face si astept un cadru adecvat de prezentare.