IEA: Capacitatile globale de energie nucleara trebuie sa se dubleze pana in 2050
Data: 1-15 iulie 2022
Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (IEA), capacitățile globale de producție a energiei nucleare trebuie să se dubleze până în 2050, pentru a fi atinse țintele de reducere la zero a emisiilor de CO2 și a asigura securitatea energetică, în condițiile în care guvernele încearcă să își reducă dependența de combustibilii fosili importați. Într-un raport publicat zilele trecute, IEA a estimat că este nevoie de o dublare a capacităților globale de producție a energiei nucleare până la 812 GW în 2050, de la 413 GW la începutul acestui an. IEA adaugă faptul că în deceniul care va începe în 2030 va fi nevoie ca, în fiecare an, să fie adăugate capacități de producție a energiei nucleare de 27 de GW.
Aproximativ 260 de GW, sau 63% dintre centralele nucleare care există la nivel mondial, au în prezent peste 30 de ani, ceea ce înseamnă că se apropie de finalul duratei lor de funcționare. Chiar dacă în ultimii trei ani au fost luate măsuri pentru a prelungi durata de funcționare a unor centrale echivalente cu aproximativ 10% din parcul global, centralele nucleare din economiile avansate ar putea scădea cu aproximativ o treime până în 2030, susține IEA.
Economiile avansate au aproape 70% din capacitățile globale de producție a energiei nucleare, însă parcul lor de centrale îmbătrânește. Investițiile au stagnat în ultimii ani, iar proiectele vizând construcția de noi reactoare au depășit bugetul sau au întârzieri, susține raportul IEA.
Alte articole



