Conferinta Internationala de Inginerie Electrica si Energetica (EPE), editia a 7-a
Data: 16 - 31 iulie 2012
De la crearea sa, Conferinta Internationala de Inginerie Electrica si Energetica (EPE), organizata de Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata din Iasi, impreuna cu Societatea absolventilor Facultatii de Electrotehnica din Iasi (SETIS), s-a dezvoltat continuu, devenind astazi un eveniment bine stabilit si bine cunoscut in Europa Centrala si de Est, dedicat comunicarii celor mai noi rezultate in domeniile cele mai active ale ingineriei electrice si energetice.
La editia a 7-a, care se va desfasura la Iasi in perioada 25 - 27 octombrie 2012, conferinta se va constitui intr-un un forum international pentru mediul academic, profesionisti din industrie si cercetatori in care acestia vor putea discuta, explora, delibera si contribui cu rezultatele cercetarii lor la identificarea celor mai recente progrese si directii de dezvoltare in domeniile emergente ale ingineriei electrice si energetice.
In acest an, Conferinta este organizata sub auspiciile celebrarii a 100 de ani de la fondarea Institutului Electrotehnic la Iasi, cel care a fost una dintre primele institutii de invatamant superior in domeniul ingineriei electrice din Iasi, dar si din Romania. Conferinta EPE va fi unul dintre cele mai importante evenimente dintr-o serie unica de manifestari organizate in Iasi cu aceasta ocazie.
Conferinta include, de asemenea, pe langa sesiuni tehnice si tutoriale, o expozitie in care producatorii, distribuitorii si celelalte companii, institutii sau organizatii implicate in inginerie electrica si energetica au posibilitatea de a arata cele mai recente realizari ale lor in domeniu.
Organizatorii sunt interesati de prezentarea rezultatelor cercetarii in oricare dintre urmatoarele domenii: Inteligenta artificiala si sisteme expert, Automatizari, Tractiune electrica si echipamentele autovehiculelor, Nano-materiale si tehnologii aplicate in inginerie electrica, Educatie in Inginerie Electrica si Energetica, Aparate electrice, Transportul si distributia energiei electrice, Utilizarea energiei electrice, Masini electrice si actionari, Camp electromagnetic, Compatibilitate electromagnetica si Inginerie in Medicina si Biologie, Electroecologie, Electronica si mecatronica, Istoria Electrotehnicii si Energetice, Tehnologia Informatiei in industrie, Circuite liniare si neliniare, Metrologie si sisteme de masurare, Calitate, fiabilitate si mentenanta, Robotica, Generarea energiei electrice si termice.
Lucrarile acceptate vor fi incluse in volumul conferintei si distribuite participantilor la inceputul manifestarii. De asemenea, vor fi incluse in baza de date IEEE Xplore. Lucrarile selectate vor fi propuse pentru publicare in Buletinul Institutului Politehnic din Iasi. Sectiunea Electrotehnica. Energetica. Electronica (revista CNCSIS B+) sau, daca sunt relevante pentru subiectele revistei, in Environment Engineering and Management Journal (revista ISI). Conferinta EPE 2012 este sponsorizata din punct de vedere tehnic de catre IEEE Sectia Romana. Mai multe informatii pot fi gasite pe pagina conferintei http://www.epe.tuiasi.ro/2012 sau pot fi obtinute prin e-mail de la conf. dr. ing. Cristian-Gyozo Haba (cghaba@ee.tuiasi.ro).