Din nou despre reindustrializare

Evenimente recente au conferit temei inscrise in titlul acestor insemnari accente noi, de mare interes public. Avem in vedere, in special, luarile de pozitie ale unor structuri din lumea afacerilor care transmit semnale importante. Primul apartine Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) care, pornind de la relocarea unor investitii straine, se pronunta pentru adoptarea de masuri urgente in vederea sprijinirii antreprenoriatului autohton. In documentul la care ne referim se afirma textual ca trebuie „sa se adopte masuri conforme cu interesele economice si sociale, inclusiv prin adoptarea unor decizii de nationalizare temporara a unor companii importante (otel, medicamente, ciment, utilitati)“. Nu discutam, deocamdata, despre valabilitatea unei asemenea „solutii“, precum cea referitoare la nationalizari, fie ele si numai temporare, ci retinem ideea principala, si anume aceea ca, in situatii deosebite, interventia statului se impune, asa cum se petrec lucrurile si in alte tari membre ale UE, precum Germania, Franta, Polonia, Slovenia.
O a doua luare de pozitie apartine Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Punctul de vedere principal este astfel formulat: „Nu se pune problema ca nu suntem industrializati, asa cum spun unii, ci se pune problema cresterii calitatii industrializarii“. Viziunea strategica propusa de CNIPMMR este consonanta cu cea a altor structuri ale societatii civile, cum sunt AGIR si AGER, care pun accentul pe un proces de reindustrializare pe ramurile generatoare de progres tehnic si de o mai mare valoare adaugata.
Ceea ce observam in legatura cu multe luari de pozitie, nu neaparat cele amintite, este faptul ca nu se iau in considerare date esentiale ale realitatilor din tara noastra in context regional, european si international. Ne referim in primul rand la ceea ce s-a intamplat in industria romaneasca, in amintitul context, chiar in perioada de criza. Domeniul care a rezistat cel mai bine socurilor extrem de puternice a fost tocmai industria. In tara noastra, de cand s-a reluat cresterea economica, industria a avut ponderea cea mai mare in sporul de valoare adaugata. Nu a fost o situatie conjuncturala, ci s-a manifestat o tendinta valabila cel putin pe termen mediu, care a determinat cresterea ponderii industriei in PIB la circa 30%, nivel comparabil cu cel din perioada antedecembrista. In aceste circumstante, despre ce fel de reindustrializare mai poate fi vorba?
Daca reducem intreaga discutie la ponderea in PIB a industriei, lucrurile sunt, in mare masura, „transate“. Cat de rational este sa avem o pondere mai mare a industriei in PIB?
Marile probleme se reduc la trei: structura pe ramuri a industriei, nivelul ei calitativ, aportul capitalului autohton. Daca luam pe rand fiecare dintre aceste probleme, vom constata ca avem numeroase vulnerabilitati. Sa le numim astfel, pentru a nu folosi termeni mai duri. Este limpede ca nu ne mai putem baza, asa cum s-au petrecut lucrurile in trecut, pe ramuri energofage, cu mari dificultati in desfacerea produselor, asa cum s-a infatisat industria romaneasca inainte de 1990. Noua faza a revolutiei stiintifico-tehnice impune dezvoltarea prioritara a altor ramuri ale industriei. Astfel, ajungem si la aspectele de ordin calitativ, cele subsumate ideii directoare a UE, si anume cresterea economica sustenabila, inteligenta si incluziva. Cat priveste sprijinirea capitalului autohton, aici sunt multe de spus, inclusiv in legatura cu acordarea ajutorului de stat. Numai circa 10% din acest ajutor a fost alocat antreprenorilor romani. Este inca o tema de reflectie, interconditionata strans cu celelalte doua, astfel incat este imposibil de dat un raspuns la intrebarea „de ce fel de reindustrializare avem nevoie?“ fara luarea in considerare a ansamblului de factori care determina progresul economic si social al tarii intr-o viziune strategica.