TUR DE ORIZONT
Data: 1-15 august 2010
Modernizarea campusului Colegiului Tehnic Remus Radulet din Brasov
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului a semnat contractul pentru reabilitarea, dezvoltarea si modernizarea campusului Colegiului Tehnic Remus Radulet din Brasov, in valoare de peste 3,5 milioane euro (din care 2,67 milioane euro reprezinta finantare europeana nerambursabila). Proiectul va fi implementat pe o perioada de 28 de luni si are ca obiective crearea si dezvoltarea campusului pentru invatamintul profesional si tehnic al Colegiului Tehnic Remus Radulet, crearea de spatii noi pentru studiul individual in cadrul internatului, asigurarea unei dezvoltari armonioase din punct de vedere fizic si intelectual a elevilor si imbunatatirea accesului la educatie al tinerilor din zone dezavantajate sau provenind din medii sociale vulnerabile, prin reabilitarea infrastructurii educationale.
Noul pod rutier peste Canalul Dunare – Marea Neagra, in aval de ecluza Agigea
La inceputul lunii iulie a.c. au fost inaugurate lucrarile de constructie la noul pod rutier peste Canalul Dunare – Marea Neagra, care va fi amplasat la km 0 + 540 al canalului, in aval de ecluza Agigea. Potrivit reprezentantilor Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta (CNAPMC), lucrarile mai includ executia viaductelor de acces la pod, a drumurilor de acces spre port si pentru conexiunea cu varianta ocolitoare a municipiului Constanta, precum si a pasajelor de trecere la nivel cu calea ferata, parcarile, cladirile de la portile 7 si 10 ale portului. Noul pod rutier, cu o lungime de 900 de metri si o deschidere de 100 de metri, peste canal, va decongestiona traficul greu din zonele orasului Constanta. Investitia – in valoare de aproximativ 23 de milioane de euro – care va fi finalizata intr-un an de zile, va conecta zona sudica a Portului Constanta cu Autostrada Bucuresti – Constanta, si va realiza legatura intre cele doua parti ale portului, eliminindu-se traficul greu prin oras.
A V-a editie a programului de internship Practica de vara
Pe perioada vacantei de vara studentesti (iulie – septembrie), 12 studenti ai Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca participa la programul Practica de vara (Summer Internship) desfasurat pe santierul Autostrada Transilvania (program aflat la cea de-a V-a editie). Cei 12 studenti, specializati in disciplinele Constructii civile, Cai ferate, Drumuri si Poduri, isi desfasoara activitatea de practica in urmatoarele departamente: terasamente, structuri, asigurarea si controlul calitatii, imbracaminti rutiere, topografie, asistenta tehnica si proiectare. În fiecare departament implicat in program au fost numiti coordonatori interni care se vor ocupa de indrumarea si supervizarea fiecarui student in parte. Un inginer va fi responsabil pentru un singur student, pe care il va coordona si indruma in conceperea si redactarea lucrarii finale. Aceasta urmeaza sa fie prezentata la sfirsitul activitatii de practica in fata managerilor departamentelor implicate.