Blitz
Data: 1-15 august 2022
● În proiect, un pod pietonal pentru traversarea lacului Herăstrău. Primăria Capitalei, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), anunță că va construi un pod pietonal în Parcul „Regele Mihai I", pentru traversarea lacului Herăstrău. Potrivit primarului general, podul va asigura deplasarea în siguranță a vizitatorilor și a ambarcațiunilor de agrement care vor putea trece atât pe sub podul pietonal, cât și pe sub podul CF. În prezent, în apropierea podului de cale ferată, există amenajată o pasarelă provizorie din elemente metalice închiriată de la Ministerul Apărării Naționale, însă aceasta blochează deplasarea ambarcațiunilor pe sub podul CF. În perioada următoare, ALPAB va demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Valoarea totală a investiției este de circa 2,25 milioane lei, cu TVA inclus, iar durata de realizare a investiției este de două luni pentru proiectare și opt luni pentru execuție.
● Trei pasaje rutiere vor fi construite pe DN1, la Sinaia și Azuga. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat protocoale de colaborare cu reprezentanții Consiliului Județean Prahova pentru construcția a trei pasaje rutiere pe DN1 la Sinaia și Azuga, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. „Aceste pasaje, așteptate atât de oamenii din zonă, cât și de cei care tranzitează DN1, vor fi foarte utile pentru fluidizarea traficului rutier pe traseul București - Sinaia", a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook. Pasajele rutiere vor fi situate la intersecția DN 1 cu Bulevardul Republicii (Sinaia Sud), la intersecția DN 1 cu Bulevardul Ferdinand (Sinaia Nord) și la intersecția DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga). Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
● Tatuaj nanotehnologic care monitorizează sănătatea. O echipă de cercetători de la Korea Advanced Institute of Science and Technology (KAIST) din orașul Daejeon (Coreea de Sud) derulează un proiect privind dezvoltarea unui tatuaj nanotehnologic care oferă posibilitatea de a purta în interiorul propriului corp un dispozitiv care va alerta automat în cazul unor potențiale probleme de sănătate. În esență, este vorba despre o cerneală electronică pentru tatuaje, realizată din metal lichid și nanotuburi de carbon, care funcționează ca un electrod bio. Conectată la un dispozitiv ECG sau la un alt senzor, aceasta poate trimite o citire a ritmului cardiac al pacientului și a altor semne vitale, cum ar fi glucoza, către un monitor. „În perspectivă, ne propunem să conectăm un cip wireless integrat cu această cerneală, astfel încât să putem comunica sau să putem trimite semnale între corpul nostru și un dispozitiv extern", a declarat liderul proiectului, Steve Park, profesor de știința materialelor și inginerie. Teoretic, astfel de monitoare ar putea fi amplasate oriunde, inclusiv în casele pacienților. Cerneala este neinvazivă și este realizată din particule pe bază de galiu, un metal moale și argintiu, utilizat și în semiconductori sau în termometre. Nanotuburile de carbon ajută la conducerea electricității, oferind în același timp durabilitate.
Alte articole



