Importante momente aniversare tehnico-economice in 2023 (VII)
Data: 16-31 august 2023
Continuăm, în numărul de față, trecerea în revistă a unor evenimente importante din sfera tehnico-economică, ce sunt marcate, în acest an, prin aniversări „rotunde“. Astfel, în 2023 se împlinesc:
95 de ani de la:
▪ Organizarea, la București, de către inginerul Dimitrie Leonida, a primei expoziții din România în domeniul electricității;
▪ Folosirea, în orașele Câmpina și Ploiești, pentru prima dată în țara noastră, pentru consumul casnic și pentru încălzirea locuințelor, a gazelor sărace, rezultate de la debenzinare. Anterior, aceste gaze erau utilizate numai la producerea de energie electrică în instalațiile industriale din Moreni, Gura Ocniței, Câmpina și Florești;
▪ Începerea construirii stației de radio Băneasa, de către Societatea de difuziune radiotelefonică din România (înființată la 22 decembrie 1927), sub conducerea lui Dragomir Hurmuzescu, unde urma să fie montată aparatură comandată în Marea Britanie. Până la sosirea acesteia, societatea a transmis emisiunile sale prin postul Institutului de Electrotehnică al Universității din București;
▪ Brevetarea, la Paris, de către inginerul Sergiu Condrea (profesor la Institutul Politehnic din București), a unei invenții privind bazele multiplexiunii cu diviziune de timp, ca urmare a unor cercetări efectuate în domeniul rețelelor și sistemelor de telecomunicații. Câțiva ani mai târziu, în 1935, a inventat o metodă de comprimare a benzii de frecvență a semnalelor de televiziune;
▪ Punerea în discuție, de către fizicianul Alexandru Proca, pentru prima dată, a problemei structurii granulare a spațiului și a timpului;
▪ Instalarea, la Sărmășel, a primei stații de comprimare, de 500 CP, pentru transportul gazului metan pe traseul conductei Sărmășel – Turda.
90 de ani de la:
▪ Reglementarea, pentru prima dată, a controlului fitosanitar al culturilor din România;
▪ Inițierea primelor cercetări de aerodinamică subsonică și suprasonică din țara noastră, de către matematicianul Caius Iacob;
▪ Publicarea, la București, de către profesorul Nicholas Georgescu-Roegen (matematician, statistician și economist american de origine română) a Metodei statistice. Elemente de statistică matematică, primul manual de statistică matematică în limba română, cu o prefață de academicianul Octav Onicescu;
▪ Elaborarea, de către inginerul Dorin Pavel, a planului general al amenajării forțelor hidraulice din România, în cadrul căruia prevedea construirea a 570 de hidrocentrale;
▪ Finalizarea construcției Palatului telefoanelor, executată după planurile arhitecților americani Louis Weells și Walter Froy, cea mai înaltă din București la acea vreme și printre primele construcții mari realizate pe structură metalică;
▪ Inventarea, de către mecanicul Filip Mihail, a stabiloplanului, avionetă de tip „aripă zburătoare“ fără coadă, unul dintre primele aparate de această formulă din lume.